URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 19 OCTOMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Neisprăviţii de la Ministerul Educaţiei au mai fătat o mărgică. Au elaborat un Cod de etică prin care se interzice profesorului care predă la clasă să îşi mediteze propriii elevi. Hai să zicem că acest aspect e corect, chit că poate fi uşor de eludat dacă profesorii fac schimb de elevi între ei. Mă aşteptam să interzică total meditaţiile, dar probabil că nu i-a dus capul până acolo.
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu mă număr între cei care consideră că o convingere religioasă exclude o gândire liberală. Nu cred că a gândi liber(al) înseamnă să fii fără niciun Dumnezeu. Un exemplu notoriu este cel al chirurgilor care mărturisesc că se roagă înaintea intervenţiilor dificile. Şi reciproca e valabilă. Poţi fi ateu, dar cât se poate de retrograd. Prin urmare, recunosc, ca orice om de bun simţ, dreptul oricărui membru PNL de a fi acţionat conform propriei conştiinţe la recentul referendum pentru "familia tradiţională".
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Conferințele 11even, în care 11 oameni vorbesc câte 11 minute, sunt ca nunțile românești - nimeni nu îndrăznește să le facă mai scurte. Teorema care spune că ce e frumos durează puțin nu funcționează... Majoritatea vorbitorilor a dat impresia că tema conferinței, „La trecutu-ți mare, care viitor?”, nu a fost înțeleasă prea bine. Cei mai mulți au vorbit despre ei înșiși, lăsându-le spectatorilor sarcina de a extrage esența și de a construi puzzle-ul.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Aţi votat la recentul referendum pentru redefinirea familiei în Constituţie?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam săptămâna trecută, în curând vor intra în vigoare modificările legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor ca urmare a faptului că, recent, Curtea Constituţională a respins ultima obiecţie de neconstituţionalitate ce putea fi formulată de preşedintele României cu privire la această lege, iar, vineri, 12 octombrie, Klaus Iohannis a fost nevoit să promulge noul statut al magistraţilor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În cursul evoluţiei bolii, după faza septicemică urmează faza organică, în care reapare febra, simultan cu instalarea unor sindroame diferite. Dintre acestea, cele ma frecvente sunt meningita leptospirotică (manifestată prin dureri de cap, fotofobie, redoare a muşchilor cefei, simptome care se remit de cele mai multe ori), sindromul hepatorenal (cu icter şi mărire în volum a ficatului, cu posibilitate de evoluţie spre forme severe), manifestări hemoragice limitate (la nivelul gingiilor, conjunctivelor, mucoasei nazale etc.) sau grave (hemoragii digestive majore) şi insuficienţa renală.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Anxietatea este una din marile probleme psihologice ale secolului nostru. Alături de depresie, este subiectul cel mai des întâlnit în cabinetele de psihologie. Anxietatea variază de la om la om și se manifestă oarecum diferit ca intensitate în cazul fiecăruia.
05 Noiembrie 2010, 13:57

Firma prefectului Gavrilă Ghilea derulează contracte publice de 25 milioane de euro

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Trei firme de construcţii

Conform declaraţiei de avere actualizate, depuse pe data de 2 noiembrie şi afişate pe site-ul Prefecturii Bihor, prefectul Gavrilă Ghilea deţine trei terenuri obţinute prin cumpărare între anii 1996-2007 în Oradea, în comuna Sânmartin (pe teritoriul căreia se află staţiunile Băile Felix şi Băile 1 Mai) şi în comuna Bălnaca.

De asemenea, împreună cu soţia sa, prefectul de Bihor deţine trei clădiri, toate trei în Oradea, cumpărate în perioada 1997-1999.

Cea mai mare parte a averii prefectului Gavrilă Ghilea provine însă din participarea ca acţionar în trei societăţi comerciale: SC Construcţii Bihor SA, SC Oviserga Prest SRL şi SC Carolina Const SRL.

La rubrica "venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie realizate în ultimul an fiscal", prefectul judeţului Bihor a declarat sumele de 52.038 lei şi de 14.345 lei, obţinute în calitate de prefect şi respectiv de director general al SC Construcţii Bihor SA, iar din partea soţiei sale, Victoria Ghilea, a declarat 62.749 şi respectiv 46.000 lei, obţinute ca administrator la firmele SC Oviserga Prest SRL şi respectiv SC Carolina Const SRL.

În ce priveşte dividendele încasate în ultimul an fiscal, prefectul de Bihor a declarat sumele de 253.741 lei de la SC Carolina Const SRL, respectiv de 453.000 lei de la SC Oviserga Prest SRL.

În declaraţia de interese, prefectul judeţului Bihor a consemnat că este acţionar majoritar, cu 57,36% din acţiuni, la SC Construcţii Bihor, şi respectiv cu câte 80% la SC Oviserga Prest SRL şi Carolina Const SRL.

Contracte de milioane

Tot potrivit declaraţiei de interese, la capitolul "Contracte obţinute sau aflate în derulare în timpul exercitării funcţiilor, mandatelor sau demnităţilor publice finanţate de la bugetul de stat, local şi din fonduri externe ori încheiate cu societăţi comerciale cu capital de stat sau unde statul este acţionar majoritar sau minoritar", prefectul judeţului Bihor a declarat nu mai puţin de 22 de contracte publice derulate de una dintre firmele sale, SC Construcţii Bihor SA.

Aceste contracte vizează construirea unor blocuri ANL, modernizarea şi extinderea unor reţele de apă şi canalizare în mediul rural, a unor săli de sport, dar şi modernizarea sediului Inspectoratului de Poliţie Bihor şi a unei unităţi militare din Sibiu, fiind încheiate cu consiliile locale din comunele Ţeţchea, Tileagd, Oşorhei, Sânmartin, Sântandrei, Husasău de Tinca, Tămăşeu şi Roşiori, cu Agenţia Naţională a Locuinţei, cu Compania Naţională de Investiţii şi cu Ministerul Apărării Naţionale.

Conform declaraţiei de interese, firma la care prefectul judeţului Bihor este acţionar majoritar a obţinut toate aceste contracte, însumând peste 102 milioane lei, în urma unor licitaţii publice deschise organizate de autorităţile contractante.

Bolojan, pe loc

În ceea ce îi priveşte pe ceilalţi demnitari importanţi din judeţul Bihor, declaraţiile de avere şi de interese ale conducerii Consiliului Judeţean încă nu au fost postate pe site-ul instituţiei. Astfel, deocamdată nu se poate şti dacă preşedintele Radu Ţîrle şi vicepreşedinţii Dumitru Voloşeniuc şi Alexandru Kiss au prosperat sau, dimpotrivă, au pierdut în cursul anului fiscal trecut din bunurile pe care le deţineau anterior.

În schimb, primarul Oradiei, Ilie Bolojan, şi-a postat declaraţiile de avere şi de interese actualizate, din documente reieşind că acesta nu are niciun teren sau imobil în plus faţă de anul fiscal precedent.

Astfel Ilie Bolojan deţine un teren moştenit în comuna Vadu Crişului şi, împreună cu soţia, o casă în aceeaşi comună, două apartamente de câte 40 de metri pătraţi în oraşul Aleşd şi unul de 65 metri pătraţi în Oradea.

Bolojan nu are depozite bancare, în schimb a declarat un credit de 57.900 euro contractat pe 25 de ani în anul 2008. Salariul său pe ultimul an fiscal a fost de 48.048 lei, iar al soţiei, Florentina Bolojan, de 9.985 lei.

Singurul venit extrasalarial declarat de primarul Oradiei este suma de 4.750 euro, cu titlu de chirie, realizată din cedarea folosinţei apartamentului din Oradea.

Contactat de BIHOREANUL, primarul Ilie Bolojan, aflat în delegaţie la Braşov, a declarat că nu cunoaşte cu exactitate chiria pe care o încasează lunar de pe urma apartamentului din Piaţa Cetăţii. "E un apartament cu trei camere pe care l-am preluat de la fostul proprietar având o firmă în chirie. Înţelegerea a fost ca firma să achite chiria într-un cont bancar iar suma am trecut-o în declaraţia de avere, nu am mai stat să o verific", a declarat Bolojan.

Primarul de Oradea a mai spus că după întoarcerea din delegaţie va verifica starea de fapt şi va face declaraţii publice pe această temă dacă i se vor cere.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
19 Comentarii
AMIN!
am urlat de FMI, am urlat de Caritas, dar ca banii nu mai sunt in siguranta in conturile bancare, dar ca altul iti da tunuri la creante de incasat, totul e o strategie politica de UMILIRE a ROMANULUI stategie sustinuta prin VOTURI, ne cersim drepturile VOTANDU I sa ne fure, sa si hranesca PURCEII din OGRADA , le doresc ca toti COMUNISTII ramasi samanta CANCERIGENA pentru poporul ROMAN sa ajunga copii-copiilor lor sa platesca si sa ofere ce ati furat de la altii, sa ajunga sa fie cinstiti ca altii sa i poata FURA asa cu va ti intretinut de secole, invarte Doamne ROATA ca sa fim iertati cu toti . SUNTEM INCONJURATI DE MINTII BOLNAVE SI VICIATE DE LACOMIE numai timpul ne va ajuta, l au ucis pe Ceausescu ca sa se nasca 1 milion asemeni lui, traiti modesti si in pace dar cu sufletul CURAT!
Postat 08 Noiembrie 2010, 08:26 de AMIN
e ff trist
are avere dar INSELND profitand de banii altor facandu si renume prin asocieri si dandu le TEAPA tu sti ca este ilegal ca pe o firma sa mergi in pierdere achizitionand utilaje si modernizand spatiul si sa scoti vanituri cat sa acopere cheltuielile cu salariile si in rest sa faci fundul gras NEVESTEI si familiei! asa ii educa avocatii stau in haita si incepand de la GARDA FINANTE ITM toti sunt cumparati vad ce face dar PROTOCOALELE NU POT FI REFUZATE" stiti fiul meu studiaza acolo imi dati o recomandare e bolnav vreau totusi sa nu sufere incapacitatea MENTALA:)) " vai de noi ROMANII ORBI suntem si ORBI vom muri, UNII
Postat 08 Noiembrie 2010, 08:15 de !VIOREL
care e cinstit acum?
nu inteleg nimic, ghilea are puterea sa spuna ca are avere eu apreciez ca nu minte si nu o ascunde prin elvetia,bolojan spune ca sta la bloc si nu are nimic, doamne oare suntem toti prosti ,ori asa parem?
Postat 07 Noiembrie 2010, 19:08 de viorel
?????
daca bolojan si-a dat in chirie apartamentul, el unde sta ? in vreo casa de protocola primariei ?
Postat 07 Noiembrie 2010, 17:59 de rent
:)))))
Art. 272 (1) Se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 3 ani fondatorul, administratorul, directorul sau reprezentantul legal al societatii, care: 1. dobandeste, in contul societatii, actiuni ale altor societati la un pret pe care il stie vadit superior valorii lor efective sau vinde, pe seama societatii, actiuni pe care aceasta le detine, la preturi despre care are cunostinta ca sunt vadit inferioare valorii lor efective, in scopul obtinerii, pentru el sau pentru alte persoane, a unui folos in paguba societatii; 2. foloseste, cu rea-credinta, bunuri sau creditul de care se bucura societatea, intr-un scop contrar intereselor acesteia sau in folosul lui propriu ori pentru a favoriza o alta societate in care are interese direct sau indirect; 3. se imprumuta, sub orice forma, direct sau printr-o persoana interpusa, de la societatea pe care o administreaza, de la o societate controlata de aceasta ori de la o societate care controleaza societatea pe care el o administreaza, suma imprumutata fiind superioara limitei prevazute la art. 144^4 alin. (3) lit. a), sau face ca una dintre aceste societati sa ii acorde vreo garantie pentru datorii proprii; 4. incalca dispozitiile art. 183. Art. 275 (1) Se pedepseste cu inchisoare de la o luna la un an sau cu amenda administratorul care: 1. incalca, chiar prin persoane interpuse sau prin acte simulate, dispozitiile art. 144^3; 2. nu convoaca adunarea generala in cazurile prevazute de lege sau incalca dispozitiile art. 193 alin. (2). 3. incepe operatiuni in numele unei societati cu raspundere limitata, inainte de a se fi efectuat varsamantul integral al capitalului social; 4. emite titluri negociabile reprezentand parti sociale ale unei societati cu raspundere limitata; 5. dobandeste actiuni ale societatii in contul acesteia, in cazurile interzise de lege. (2) Cu pedeapsa prevazuta la alin. (1) se pedepseste si asociatul care incalca dispozitiile art. 127 sau ale art. 193 alin. (2).Art. 279 (1) Se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda actionarul sau detinatorul de obligatiuni care: 1. trece actiunile sau obligatiunile sale pe numele altor persoane, in scopul formarii unei majoritati in adunarea generala, in detrimentul altor actionari sau detinatori de obligatiuni; 2. voteaza, in adunari generale, in situatia prevazuta la pct. 1, ca proprietar de actiuni sau de obligatiuni care in realitate nu-i apartin; 3. in cazurile nepermise de lege, isi ia - in schimbul unui avantaj material - obligatia de a vota intr-un anumit sens in adunarile generale sau de a nu lua parte la vot. (2) Persoana care determina pe un actionar sau pe un detinator de obligatiuni ca, in schimbul unei sume de bani sau al unui alt avantaj material, sa voteze intr-un anumit sens in adunarile generale ori sa nu ia parte la vot, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.
Postat 07 Noiembrie 2010, 11:39 de :)))))
pacat de expemplu pe care il dati
toti au mai multe firme cu acelasi activitati predominanate si prin fraieri care musca momeala dar cat timp cei de la FINANTE sunt cumparati niciodata nu va fi INCREDERE in a face un BUSINESS la nivel local mai nou doar strainii investesc in BIHOR deoarece cercule ff restrans, intodeauna cand colaborati cu o persoana tertea PUNETI ACCENT PE REPUTATIE , urmaritii activitatate verificand la ONRC cate firma are numai una ca unic asociat , pe urma verificati familia nu va aruncati pentru ca SPAGAR la institutii de stata ca nu veti fi decat o simpla VICTIMA a unui sistem care practica frauda INDUSTRIALA , pacat de tinerii nostri pentru ca invata cum sa fraiersaca nu cum sa construiasca viitorul famililor lor, pacat! daca sotia lui avea alta activitate decat cea pe acre o desfasoara erau demn de invidiat dar lacomia ne demonstreaza inca odata cui ne incredintam VIITORUL, cui?
Postat 07 Noiembrie 2010, 11:25 de cetateanul roman
dividente VA DA HOTUL
În ce priveşte dividendele încasate în ultimul an fiscal, prefectul de Bihor a declarat sumele de 253.741 lei de la SC Carolina Const SRL, respectiv de 453.000 lei de la SC Oviserga Prest SRL. DAR CONSTRUCTII bihor? NU ARE DIVIDENTE?
Postat 06 Noiembrie 2010, 17:56 de ha, ha, ha
multumim Bolojan, bravo Bihoreanul (the most SCARBOS articol ever)
un articol de investigatie senzational, impartial la maximum maximorum, in care ni se arata cat de gunoi poate fi unul, si ingeras altul. MULTUMIM REDACTIEI, MULTUMIM TOVARASI , si ne bucuram ca dl. primar a si ridicat telefonul, este foooarte comunicativ fata de cel anterior DANSULUI amFelicitari ca reusiti sa faceti astfel de comparatii obiective, neutre, impartiale, ekidistante, .....
Postat 06 Noiembrie 2010, 08:12 de agent rogerius
vrem sanatate nu minciua si coruptie
ei ne iau de prosti dar nu este asa PRIVITI cu tupeu, poriviti le fetele si eu va garantez ca nu va comparati cu ei, toti cei care cred ca manipuleaza cad in cursa lor devin la randul lor manipulati de altii, pastrati va sanatatate si traiti va viata in ECHILIBRU si cu o reputatie de invidiat, nu te ajuta toti banii din lume sa ti castigi drptul de a fi un OM CINSTIT si SANATOS mental, oricum aici vom ajunge de la ZEROOOO , nu suntem nici p[rimii nici ultimii care ne vom ingropa BOGATIILE pentru ca tineri sa cresca sanatosi
Postat 06 Noiembrie 2010, 08:01 de rusinee ce exemplu!
ce curat e primarul?? ce murdar e ghilea.
acest articol vrea sa compare un om vechi din bisnisul bihorean si care dintr un amarit de strungar a reusit sa faca ceva si care' ce vina are ca activitatea firmei lui sunt constructiile? cu un abecist de vadu crisului care face pe calugarul nevinovat desi are minuta in chilotei la tanti ,, selina'' si in timp ce averea lui este trecuta pe apropiati, cind va termina un mandat ori doua de primar se va retrage asemenea lui filip care se plimba cu o masinuta modesta si nici nu prea are nimic pe numele lui,, desi este stiut printre cei m ai bogati bihoreni,, bolojan il copiaza cu modestia infatisata dar si cu bagatul la cusculita rezervelor.
Postat 05 Noiembrie 2010, 22:28 de unul
vorbesti fara sa gandesti
ACU TU VII SI SPUI CA TOTI SUNTEM INTERPUSII UNUIA SINGUR SI ASTA ARE 15 FIREME FANTOMA TOATE CU CONDITII DE ELIGIBILITATE SI CAPACITATE TEHNICA ? MAAAAAI BOULE dar tu crezi ca toate au in PATRIMONIU ce apare in BALANTA? wwwwwwwwwwwwwwwooooooooooooooooowwwwwwwwwwww serios le fac si auditul cei care preiau LICITATILE:)))))) vb ff serios cate licitatii sunt verificate sau au fost verificate doar din ordin POLITIC sistemule acelasi pana decide cineva cum sa conduca prin sanataj, asa ca suntei pe bune rau FUMATI demult...SANATATE SA AVEM1
Postat 05 Noiembrie 2010, 20:05 de anca
GHILEA rste un pion intre pioni
CRED CA TE INTERESEAZA GHILE INTR-UN ANUME FEL SI NU AI TRECERE !! SCUZA ma nu am viciile lui deci nu avem compatibilitate SOCIALA :)) imi exprim opinia nu ma intereseaza nici un COBAI din sistemul actual :" priveste si invata ca si tu intr o zi poti repeta greseala lui!"
Postat 05 Noiembrie 2010, 19:49 de anca
esti MORT CUMVA?
TOT ce e neverifica are PREZUMTIA de nevinovatie peste cativa ani CITIM in mas medi, acum dormiti linistiti si ungeti, traiesc printre infractori deci pana la cercetare nu mai e mult , TOTI fura nu platesc taxe jongleaza prin spaga si mita pana MOR OAMENII si sitemul prinde sa ruginesca *lacrimile rudelor celor arestati), a trebuit sa citim de patronul de la trei G acum in 2010 de ce nu l au arestat in 2006? oare de ce? toate licitatiile sunt facute prin decizi politice deci pana nu vin altii nu se va da in vileag NIMICCCC nu traiesti? esti MORT? eu nu particip eu afluuu numai MORTII nu vorbesc:))))))))) in rest se afla oricum e doar o chestiune de TIMP , verificatii toate licitatiile si mi veti pupa picioarele :)))
Postat 05 Noiembrie 2010, 19:38 de anca
@ANCA
LA CATE LICITAII AI PARTICIPAT ? ASA AI FACUT ? LA LICITATIILE LA CARE AM FOST AU FOST 12-19 FIRME DIN TOATA TARA > ACU TU VII SI SPUI CA TOTI SUNTEM INTERPUSII UNUIA SINGUR SI ASTA ARE 15 FIREME FANTOMA TOATE CU CONDITII DE ELIGIBILITATE SI CAPACITATE TEHNICA ? MAAAAAI !! CRED CA TE INTERESEAZA GHILE INTR-UN ANUME FEL SI NU AI TRECERE !!
Postat 05 Noiembrie 2010, 18:01 de MA BAG SI EU
ce curat se lucreaza acum,:))
vreti sa stiti cum se castiga licitatiile participa acelasi asociat sau cu asociati FANTOMA cu 5-10 firme intrepte la indicatori si oricum una castiga restul vin cu preturi reale de piata nu pot face DONATII VOLUNTARE, e asa de usor sa castigi o licitatie aranjata perfect LEGAL :))) BIHORUL e condus de afacerii legale dar ci FANTOMAS in spate:))))))
Postat 05 Noiembrie 2010, 17:35 de anca
ce curat se lucreaza acum,:))
SC Construcţii Bihor SA, SC Oviserga Prest SRL şi SC Carolina Const SRL. super la S.A. oamenii il tin cu capital? si regleaza balanta pe SRL pentru dividente 100% bravooooooooooo: )) tot asa GHILE !!!!
Postat 05 Noiembrie 2010, 17:31 de anca
Haida de!?!
Ciudata declaratia lui Bolojan. Adica pentru apt. de 2 camere din Pta Cetatii, de 65 mp la etajul 5, incaseaza 4.750 euro (net anual) + 16% impozit la DGFP Bihor pentru inchiriere ??? Adica 5.655 euro (brut anual) la suprafata inchiriata inseamna 471 euro incasat lunar. Cine crede asa ceva !?! Adica 7,25 euro/mp. Dar ce este ? Apartament in blocul vechi de 35-40 de ani sau spatiu comercial de vad redus???
Postat 05 Noiembrie 2010, 16:48 de zero
OARE ?
AM FOST LA MULTE LICIATTII UNDE A PARTICIPAT SI CONSTRUCTII BIHOR sA !! NU AM CASTIGAT NICI UNA DAR NICI CONSTRUCTII BIHOR SA NU A CASTIGAT !!! NU AU FOST CONDITII DE PARTICIPARE GREU DE INDEPLINIT ! DAR IN ZONELE UNDE UDMR-ul E SF ACOLO NUMAI SELINA SI CU FIREM DIN HU. POT PARTICIPA SI SE GASTIGA LICITATIA CU 99% DIN VALOARE PROIECTANTULUI !!!!!!!!!! ASA CA MAI CERCETATI !!!
Postat 05 Noiembrie 2010, 15:27 de MA BAG SI EU !
fapta si rasplata
nu vreau sa ma leg acum doar de ghilea. asa se face politica la noi. contractele pe bani publici se acorda intocmai pt a recompensa donatiile generoase pe care oameni de acest gen le fac in campaniile electorale. sunt curios daca firmele lui ghilea sau cele a lui beni rus au avut vreodata vreun client din mediul privat?!
Postat 05 Noiembrie 2010, 14:28 de dang
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Se lucrează la extinderea drumului expres spre Episcopia Bihor. Se va construi şi un viaduct înalt de 10 metri (FOTO/VIDEO)
  • Cum arată Podul Centenarului. Va fi inaugurat înainte de termen, pe 1 Decembrie (FOTO/VIDEO)
  • Copţi, dar buni! Oradea a dat trei campioni la Openul Austriei de Judo Masters! (FOTO)
  • Nu vă jucaţi cu focul! Opt incendii de vegetaţie uscată, într-o singură zi (FOTO)
  • Să tragem linie! Lucrările pentru reamenajarea liniei de tramvai vor bloca cel puţin o lună circulaţia prin Calea Aradului (FOTO)
  • Statuia Evei Heyman din Parcul Bălcescu a fost donată Primăriei Oradea (FOTO/VIDEO)
  • Accident pe Calea Borşului: Ambulanță în misiune, lovită de un Ford și proiectată într-un TIR. Două persoane au ajuns la spital (FOTO)
  • Sprijin pentru persoanele cu dizabilităţi. A fost lansată filiala orădeană a asociaţiei 'Ridică-te şi umblă' (FOTO)
  • Luceafărul s-a revanșat: 4-1, sâmbătă, acasă cu CS Balotești! (FOTO)
  • Cetate 'de vânzare': Cetatea Oradea continuă să fie slab vândută, în ciuda atuurilor care o fac unică în Sud-Estul Europei (FOTO / VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON