URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 19 MAI 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Cred că încorporarea Sânmartinului trebuia făcută în primul rând organic, natural, urmând ca oficial să aibă loc numai după ce toate condițiile ar fi fost îndeplinite. Bunăoară, acum Bolojan propune un sistem de transport în comun pentru întreaga Zonă Metropolitană. Iată un mod discret și eficient de a îngloba comunele limitrofe în corpul municipiului.
Zic şi eu
Adrian Cris
Anul trecut, tot la jumătatea lunii mai, vă împărtăşeam o "Poveste din Sicilia", cu un tânăr plecat din Găeşti, dar în continuare legat de ţară, inclusiv prin site-urile de ştiri, care zicea că nu s-ar întoarce. "Banii pe care voi îi primiţi acum sunt bani mincinoşi, n-o să vă ţină mult", zicea Ionuţ, mai lucid decât mulţi dintre cei de acasă, care începeau să guste majorările de salarii oferite bugetarilor.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
La o primă analiză, bazată pe obida generală şi frustrările acumulate, motivele de a sta acasă par mai multe. Supărarea pe politicieni nu e o boală românească, funcţionează oriunde în lume. La noi pare mai aprigă din cauză că şi noi suntem mai aprigi la mânie. Pe lângă asta, mai ajută şi randamentul scăzut al clasei politice.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe 26 mai, veţi merge şi veţi vota şi la referendumul convocat de preşedintele României, pe tema interdicţiei graţierii şi amnistierii faptelor de corupţie şi a ordonanţelor de urgenţă pe tema justiţiei?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Iniţiativa de revizuire a Constituţiei în sensul interzicerii ocupării funcţilor publice de către persoane condamnate este constituţională. Recent, a fost publicată pe site-ul Curţii Constituţionale Decizia nr. 222 din 9 aprilie 2019 prin care Curtea Constituţională a stabilit că iniţiativa de revizuire a Constituţiei, iniţiată de un număr foarte mare de cetăţeni, este constituţională şi poate să îşi continue parcursul legislativ.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Deşi numărul cazurilor de cancer al stomacului sunt în continuă scădere, totuşi această boală rămâne încă o problemă, studiile epidemiologice sugerând că riscul de a face boala este mai mare la clasele sociale cu nivel socio-economic scăzut. Consumul îndelungat de alimente cu un conţinut mare de nitriţi (cum sunt cele uscate, sărate şi afumate) poate determina apariţia bolii, alături de acţiunea unor bacterii. 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
29 Ianuarie 2010, 09:24

Trei escroci care vând podoabe ieftine la preţ de aur îşi caută victime prin judeţ

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cei trei escroci, cu vârste de 21, 22 respectiv 26 de ani, au fost prinşi miercuri, la prânz, de poliţiştii din Beiuş.

"Poliţiştii au fost sesizaţi în urma unui apel prin 112 despre faptul că pe DN 76, în pădure, în locul numit „Bitii", trei persoane oferă spre vânzare bijuterii, în legătură cu care afirmă că sunt din aur. Indivizii, provenind din Râmnicu Vâlcea, se aflau lângă un autoturism înmatriculat în Letonia şi solicitau de la cetăţeni diverse sume de bani, motivând că au rămas fără combustibil. Drept garanţie se ofereau să lase diferite bijuterii din metal galben, despre care afirmau că sunt din aur", a explicat, joi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, inspectorul principal Alina Dinu.

Potrivit sursei citate, în urma extinderii cercetărilor, poliţiştii beiuşeni au stabilit că în cursul aceleiaşi dimineţi, în jurul orei 11, aflându-se la ieşirea din Oradea înspre Salonta, cei trei escroci au înşelat un localnic de 21 de ani din comuna Bulz, de la care au cerut şi primit 300 de lei, în schimbul a două inele şi un lănţişor din metal.

"Ulterior s-a stabilit că bijuteriile nu erau din aur. Prejudiciul a fost recuperat în întregime şi predat păgubitului, cei trei fiind cercetaţi în stare de libertate pentru înşelăciune", a mai spus Alina Dinu.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2452 RON
  • 1 EUR = 4.7616 RON
  • 1 HUF = 0.0147 RON