URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Iunie 2018, 18:19

Sentinţă şoc: Fostul preşedinte CJ, Alexandru Kiss - 8 ani de închisoare, afaceristul Beneamin Rus - 4 ani! Cei doi trebuie să dea statului peste 8,5 milioane euro!

Sentinţă şoc: Fostul preşedinte CJ, Alexandru Kiss - 8 ani de închisoare, afaceristul Beneamin Rus - 4 ani! Cei doi trebuie să dea statului peste 8,5 milioane euro! foto arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Sentinţă şoc pronunţată luni de Tribunalul Bihor în procesul intentat de DNA Oradea fostului preşedinte al CJ Bihor, Alexandru Kiss, proprietarului grupului de firme Selina, Beneamin Rus, şi altor patru oameni de afaceri. După ce a amânat pronunţarea cu o săptămână, instanţa a dictat, luni, pedepse grele.

Închisoare cu executare!

Potrivit deciziei judecătorilor, Alexandru Kiss urmează să execute o pedeapsă rezultantă de 8 ani de închisoare în regim privativ de libertate, reţinându-se în sarcina sa patru infracţiuni de spălare a banilor în formă continuată, abuz în serviciu, luare de mită şi trafic de influenţă în formă continuată. Ca pedepse accesorii, lui Kiss i se interzice pe o perioadă de 5 ani dreptul de a fi ales în funcţii publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

La rândul său, afaceristul Bojtor Vilmos Laszlo, care a mijlocit şpăgile către Kiss şi partenerul acestuia, patronul Lotus Center, Alexandru Mudura, a primit o pedeapsă rezultantă de 6 ani de închisoare cu executare, fiind condamnat pentru spălare a banilor în formă continuată şi trafic de influenţă în formă continuată. Şi acestuia i s-a interzis, tot pentru o perioadă de 5 ani, dreptul de a fi ales sau numit în funcţii publice, precum şi cel de a ocupa funcţia de administrator sau de reprezentant al unei societăţi comerciale.

Minus arestul

Omul de afaceri Beneamin Rus, patronul grupului de firme Selina, a fost condamnat la 4 ani de închisoare în regim privativ de libertate, pentru săvârşirea infracţiunilor de spălare a banilor în formă continuată (două fapte) şi instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice. La rândul său, Rus a primit interdicţia de a exercita o funcţie publică, precum şi pe aceea de a conduce societăţi comerciale pe o perioadă de 5 ani.

Din pedeapsa pe care urmează să o execute, lui Kiss şi Rus li se vor scădea cele 24 de ore petrecute în arest între 2 şi 3 iunie 2015, când au fost reţinuţi pentru 24 de ore de DNA Oradea.

Au scăpat de răspundere

Ceilalţi trei inculpaţi din proces au scăpat cu toţii de condamnare, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Instanţa a fost nevoită să înceteze procesul penal faţă de afaceriştii ungari Miklossy Ferenc senior şi junior (primul proprietar al firmei Keviep, care a construit groapa de deşeuri ecologică a Oradiei, al doilea director la subsidiara East Bau din România a acesteia), precum şi faţă de Gheorghe Ioan Roatiş, patronul firmei Martex Trans din Oradea, "curea de transmisie" a banilor către tandemul Kiss-Mudura.

În ce-l priveşte pe patronul Lotus Center, Alexandru Mudura, beneficiar, alături de fostul preşedinte al CJ Bihor, al unor şpăgi de 4,3 milioane euro, acesta a decedat, după cum se ştie, înainte să fie trimis în judecată.

Milioanele de euro, înapoi!

Instanța a stabilit, pe lângă pedepsele aspre privative de libertate, și sancțiuni drastice financiare în sarcina inculpaților condamnați. Cele mai mari sume le au de achitat fostul șef al CJ, Alexandru Kiss, peste 5,5 milioane de euro, și magnatul Beneamin Rus, peste 3 milioane de euro.

În total, instanța a dispus confiscarea a circa 10,5 milioane de euro de la toți inculpații, banii constituind obiect al infracțiunilor de spălare de bani, abuz în serviciu, respectiv luare de mită (la ultima faptă reţinându-se peste 702.000 euro luaţi direct de către Kiss doar în Afacerea Luceafărul, bani ce urmează a-i fi confiscaţi).

Consiliul Judeţean, păgubit de două ori

Interesant este că Tribunalul a luat act de faptul că „persoana vătămată Consiliul Județean Bihor nu s-a constituit parte civilă în cauză”, adică în procesul penal intentat de DNA, astfel că banii care vor fi recuperați de la cei condamnați, dacă sentinţa va rămîne definitivă, vor merge direct la bugetul statului și nu vor folosi la despăgubirea administrației județene, cea care a fost prejudiciată în mod direct de acțiunile grupului infracțional.

Acest lucru se întâmplă deoarece CJ Bihor, condus de UDMR, a refuzat ani de zile să-şi însuşească prejudiciul constatat de DNA Oradea în urma afacerii Luceafărul, abia în luna martie a acestui an CJ adoptând o hotărâre prin care îşi însuşeşte acest prejudiciu şi deschide împotriva fostului preşedinte Kiss un proces separat de cel penal, în civil, care însă nu va mai folosi cu nimic administraţiei judeţene.

Cum hotărârea Tribunalului Bihor nu este definitivă, instanţa a dispus menţinerea popririlor şi sechestrelor instituite asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor, până la concurenţa sumei de 3.063.109 euro - în ce-l privește pe Rus, şi până la concurenţa sumei de 5.554.054 ruro - în cazul lui Kiss. De asemenea, instanţa a menţinut şi popririle pe încasările de bani pe care Kiss ar urma să le aibă de la diverse persoane fizice şi juridice pe care le-a creditat.

Inculpaţii au mai fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. Pentru Kiss, suma se ridică la 35.000 lei, iar  pentru Bojtor şi Rus la câte 25.000 lei.

Dosar „greu”

După cum BIHOREANUL a mai scris, procesul a durat trei ani, în care au avut loc mai bine de 50 de înfăţişări, din care cinci luna trecută. La ultimul termen, întins pe 13 ore, instanţa rămăsese în pronunţare pentru luni, 11 iunie, dar a amânat sentinţa cu o săptămână.

În esență, DNA susține că, în 2002 - 2003 Kiss şi amicul său Alexandru Mudura, ar fi primit 300.000 euro de la Miklossy pentru a aranja ca Primăria Oradea să-i atribuie contractul de construire a haldei ecologice a oraşului. În 2003-2004, cei doi s-ar fi ales şi cu 100.000 euro de la Rus în schimbul unor contracte pentru lucrări de apă-canalizare în 9 comune, pentru deszăpeziri şi modernizarea DJ 709A Pocola-Şoimi, iar în 2005-2006 acelaşi Rus le-a dat alţi 700.000 euro pentru a cumpăra sub preţ terenurile fostelor unităţi militare din Calea Aradului şi din strada Universităţii.

Cea mai consistentă şpagă, de 3,21 milioane euro, Mudura şi Kiss ar fi primit-o între 2002-2008 fiindcă ar fi impus directorului CET, Dragoş Gligor, aprovizionarea cu cărbune din Ungaria prin firmele lui Roatiş şi Bojtor.

Concret, Keviep şi Selina negociau achiziţii de utilaje la un anumit preţ, dar le "plimbau" prin firmele offshore pentru ca în final să intre în posesia lor la preţuri umflate artificial. Bojtor retrăgea din conturi diferenţele rezultate şi, după ce îşi reţinea propriile comisioane (3-4%), le remitea lui Mudura şi lui Kiss, în Oradea şi în Budapesta, fapt pe care, de altfel, acesta avea să-l recunoască în faţa judecătorului.

Cei doi ar fi primit astfel peste 4,3 milioane euro, păgubind serios bugetele publice, numai în afacerea Luceafărul CJ Bihor pierzând 6,12 milioane euro fiindcă a vândut Selinei, cu caiete de sarcini la a căror redactare ar fi contribuit însuşi Rus, doar amprentele de sub viitoarele blocuri pe care firma urma să le construiască, nu şi restul parcelelor, rămase fără valoare şi folosite doar pentru alei şi parcări.

Citiţi şi articolul „Greu de cântărit: Procesul DNA vs Alexandru Kiss şi Beneamin Rus s-a încheiat cu pledoarii-maraton, urmează sentinţa”

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
14 Comentarii
Da chiar asa
Liber la furat fraților. E LEGAL. Hai sa ne îmbogățim
Postat 19 Iunie 2018, 02:33 de Sandu1201
@excalibur
Somn usor! Tocmai au fost votatwe legile iertaciunii hotiilor! Pregateste punga sa platesti toate furaciunile si toata mizeria politrucilor! Mai degraba fac eu bulau ca astia doi.
Postat 19 Iunie 2018, 02:15 de scortosul
Serviciul juridic si economic
Daca faptele se dovedesc a fi adevarate avem o mare problema: Pe linga recuperarea prejudiciilor de la cei ce au beneficiat de ele, sentinta ar putea reprezenta inceputul unor noi anchete penale indreptate impotriva tuturor celor care au facut parte din structurile publice implicate in aceasta tarasenie. Contabili,economisti,juristi,consilieri.N-a fost kiss singur in CJ.Emblematic este faptul ca „persoana vătămată Consiliul Județean Bihor nu s-a constituit parte civilă în cauză”.Adica electiile sunt doar niste sinecuri, un loc de munca sa-ti mearga vechimea? Ai comis prejudicii cu intentie sau prin neglijenta...platesti.
Postat 18 Iunie 2018, 23:35 de excalibur
La furat
Toate partidele unguresti au ca doctrina separatismul, coordonati de buda pesta. Vor potul cel mare... TRANSILVANIA, care sa produca pt ei.
Postat 18 Iunie 2018, 22:52 de Alcor
Ca sa inteleaga tot prostovanul de ce incurca DNA la ei
Unde DNA nu e, nici parnai nu e. Crancena lupta pt DNA. Multa ungurime la dosarul asta, nu stiu cum prins la ei asa de mult da rau lovit. Hat nu stiu cum putut fura mai mult decat stie numara in romaneste. Eu sincer, lasam la el liber da mai luam ceva milione de parai, nu poate face om normal la el daca inchide, tot nu invata sa lucra, dar daca ia la el ditamai banii atunci vine la el pofta de lucru si nu mai fura in viata lui, sau mai bine sa trimita la el in Ungaria si gata, pa si pusi. Ioai, cred ca sunt ceva romani care asteapta surprizele vietii (politice), nu dam nume (ca is prea multe). Hat cum ajuta Janos la Kiss baci acum?
Postat 18 Iunie 2018, 21:55 de detectiv
Nostradamus
1. NU va sta inchis nimeni nici macar 1 zii. 2. NU "vor da statului" nici un Euro.
Postat 18 Iunie 2018, 21:33 de Citizen
Era si culmea...
Era culmea ca ca tocmai CJ, cu un udemerist la conducere, plus Ianos, sa se constituie in parte civila. Udemeristii fac tot ce le sta in puteri pt a baga bete-n roate, si pt a stopa dezvoltarea judetului si a orasului. Au furat si asa prea mult... Nu au apucat, insa, sa fure cat ar fi vrut, in beneficiul "tarii mama". Vezi sumedenia de retrocedari ilegale pe care au vrut sa le faca si modificarea legii in aceasta directie. Au fost opriti de Statul Roman, atat cat s-a putut. Da, partidele unguresti din Romania sunt antiromanesti, trag si cu dintii pt "tara mama". Vedem asta si pe la comentarii.
Postat 18 Iunie 2018, 21:29 de Control_Room
O veste bună nu vine niciodată singură
În mod normal, acum ar trebui să urmeze procesul lui Roman pentru tentativa de mită din China.
Postat 18 Iunie 2018, 20:54 de eutanasiu
Corb la corb nu-și scoate ochii....
Cj Bihor se scaldă în bani și au buget îndestulător dacă și-au menajat ortacii Kiss, Rus & comp .,nu cumva să le ceară banii prin prejudiciul Cj, mai bine merg in sacul ciuruit al Vioricai. " Tribunalul a luat act de faptul că „persoana vătămată Consiliul Județean Bihor nu s-a constituit parte civilă în cauză”, astfel că banii care vor fi recuperați de la cei condamnați vor merge la bugetul statului și nu vor folosi la despăgubirea administrației județene, cea păgubită în mod direct de acțiunile grupului infracțional." Cj a fost și este un mușuroi al afacerilor locale,unde mustesc politicienii și acoliții lor, grijă pentru banul public, ori a problemelor alegătorilor, pas. Lor să le meargă bine, după ei potopul, Ianoș promite în stânga și ..,doar în stânga ????,câte se adeveresc se văd de când stă în scaunul călduț. Pastor dă bine doar la poze și protocoale, micul Bodea la sfat și la stat, e neajutorat și deseori se miră și el cum de s a înscăunat la Cj. Ne mai mirăm de sentințe peste ani , de furaciunile și de pasul pe loc pe în dezvoltarea județului ...????
Postat 18 Iunie 2018, 19:40 de ardelean
Fiti cuminti!
Fiti cuminti ca vine recursul si scapa bazma curata amandoi!
Postat 18 Iunie 2018, 19:39 de scortosul
Pinonel
E bine sa avem un DNA puternic
Postat 18 Iunie 2018, 19:38 de Sandu1201
8.500.000 euro...cam putin
Cam putin la cat a furat grasu! La cat a furat si ungaria prin garsu cam putin. Sute de milioane au ajuns la hungaria si s-au intors la asociatii anti romanesti. Anti romanismul a fost si este finantat de Romania prin aceste organizatii antiromanesti: hudemer, hpmt,.....
Postat 18 Iunie 2018, 18:59 de scortosul
Doamne ajuta-ne si la mai mare!
Bolojane nici nu stii, cat de mic incepi sa fii!
Postat 18 Iunie 2018, 18:49 de pinonel
Da
În regim privat la Rio??
Postat 18 Iunie 2018, 18:45 de Sandu1201
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON