URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Iulie 2018, 15:52

Are nevoie de sânge! O tânără de 18 ani din Bihor este în stare gravă după ce s-a intoxicat cu ciuperci

Are nevoie de sânge! O tânără de 18 ani din Bihor este în stare gravă după ce s-a intoxicat cu ciuperci (foto: Centrul de Tranfuzie Sanguină Oradea)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O dramă teribilă a lovit o familie din Suplacu de Barcău. La un an după ce mama sa şi-a pierdut viaţa din cauza unui cancer, tânăra Andrea Georgiana Tomuţa, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional Mihai Eminescu din Oradea, se zbate între viaţă şi moarte la o săptămână de la consumarea unor ciuperci otrăvitoare, culese chiar de tatăl său, care din acelaşi motiv a decedat în secţia Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean.

"Un copil minunat"

La iniţiativa unor prieteni și colegi de la Colegiul Mihai Eminescu, pe Facebook a fost declanşată luni o iniţiativă care îşi propune să îndemne orădenii să doneze sânge pentru Andrea Georgiana Tomuţa, pe care au descris-o ca fiind "un copil minunat, o luptătoare".

"Anul trecut şi-a pierdut mama, iar aseară s-a stins şi tatăl ei... Andrea are nevoie urgentă de sânge B3 pozitiv, a fost internată la Spitalul Judeţean din Oradea, iar acum e transferată la Spitalul Fundeni Bucureşti. Starea ei este critică şi are nevoie foarte urgent de sange pentru a se putea efectua transplantul. Cei care puteţi dona am rugăminte să donaţi pentru ea menţionând numele şi spitalul. Puteţi şi să distribuiţi, în speranţa că ea va supravieţui!", se spune în mesajul distribuit de zeci de tineri orădeni care o cunosc pe tânără.

"Aşteaptă un transplant de ficat"

Potrivit dr. Carmen Pantiş, tânăra Andrea Georgiana Tomuţa a fost internată de urgenţă la Spitalul Judeţean din Oradea în urmă cu o săptămână, luni, 8 iulie, împreună cu tatăl său, după ce amândoi au consumat ciuperci otrăvitoare culese de acesta. Bărbatul a făcut dializă hepatică, dar a cedat după şase zile de suferinţă. "A decedat ieri (n.r. – duminică) seară", a spus dr. Pantiş.

Tânăra a trecut şi ea prin dializă hepatică, dar a fost transferată de urgenţă la Institutul Clinic Fundeni, pentru un transplant de ficat. "Iniţial, trebuia ca donatorul să fie un coleg de la şcoală, dar tânărul încă nu a împlinit 18 ani. În cele din urmă, va primi ficat de la o mătuşă compatibilă", a mai spus dr. Carmen Pantiş, coordonatorul judeţean al Programului Naţional de Transplant.

Pe lângă transplantul de ficat, Andrea Georgiana Tomuţa are nevoie, însă, şi de transfuzii de sânge, aşa explicându-se apelul către orădeni pentru a dona sânge, indiferent de grupa sanguină.

Atenţionare ignorată

Săptămâna trecută, Direcţia de Sănătate Publică Bihor a avertizat populaţia asupra pericolului la care se expune prin consumul de ciuperci, fie şi involuntar, recomandând consumarea doar a ciupercilor de cultură, din surse autorizate.

În pofida atenţionării, doar în această lună s-au înregistrat 12 cazuri de intoxicaţii cu ciuperci.  

Decesul tatălui tinerei eleve a Colegiului Mihai Eminescu este, deocamdată, primul înregistrat, din această cauză, în Bihor în această vară.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
bihorean
cum Dumnezeu sa mananci ciuperci de pe camp cu atatea alimente in ziua de azi. Sanatate multa sa dea Dumnezeu sa scape.
Postat 16 Iulie 2018, 17:48 de oradea
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON