URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 27 MAI 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Bine i-a făcut Armata lui Bolojan că l-a sabotat cu ocazia dezvelirii statuii Regelui Ferdinand Întregitorul! Pentru că la ora asta Armata nu este a ţării, a poporului, ci a infractorilor care conduc România, a generalilor ceaușiști care furau din rația soldatului și care au dat ordin să se tragă în populație la Revoluție.
Zic şi eu
Adrian Cris
Deja de mult timp Partidul ne toarnă în cap minciuna că toţi politicienii sunt "aceeaşi mizerie", deşi nu toţi fac totul ţăndări ca în ultimii doi ani. Sper, totuşi, să ieşim din capcana asta pe 26 mai, fiindcă totdeauna putem alege din ceea ce avem. La urma urmei, nici în viaţa unui om nu-şi găseşte nimeni jumătatea cea mai inteligentă, sexy, fermecătoare şi harnică, dar de alegere fug doar mizantropii, cei care vor să moară singuri.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Dacă credem că schimbarea va veni odată cu tinerii, poate ar trebui să ne mai gândim. Am cunoscut mulți tineri politicieni, membri prin organizațiile de tineret ale diverselor partide, și am constatat cu amărăciune că nu sunt cu nimic mai deosebiți decât cei mari, la statutul cărora aspiră. Vorbesc la fel, gândesc la fel, unii chiar se îmbracă la fel cu șefii...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine intenţionaţi să votaţi duminică, 26 mai, la alegerile pentru Parlamentul European?
















De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Iniţiativa de revizuire a Constituţiei în sensul interzicerii ocupării funcţilor publice de către persoane condamnate este constituţională. Recent, a fost publicată pe site-ul Curţii Constituţionale Decizia nr. 222 din 9 aprilie 2019 prin care Curtea Constituţională a stabilit că iniţiativa de revizuire a Constituţiei, iniţiată de un număr foarte mare de cetăţeni, este constituţională şi poate să îşi continue parcursul legislativ.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Deşi numărul cazurilor de cancer al stomacului sunt în continuă scădere, totuşi această boală rămâne încă o problemă, studiile epidemiologice sugerând că riscul de a face boala este mai mare la clasele sociale cu nivel socio-economic scăzut. Consumul îndelungat de alimente cu un conţinut mare de nitriţi (cum sunt cele uscate, sărate şi afumate) poate determina apariţia bolii, alături de acţiunea unor bacterii. 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
16 Iunie 2011, 08:43

În locul garajelor de pe malul Crişului vor fi amenajate parcări, spaţii verzi şi locuri de joacă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Amenajarea malului drept al Crişului Repede, pe porţiunea cuprinsă între podul de pontoane şi podul Densuşianu, va continua în această vară prin demolarea celor circa 120 de locuri de parcare construite pe acest amplasament.

"Avem în vedere amenajarea zonei astfel încât numărul spaţiilor de parcare să fie dublu faţă de numărul de garaje şi asemenea spaţiul verde să fie extins, să amenajăm locuri de joacă pentru copii, o zonă de recreere şi un teren de sport", a declarat primarul Ilie Bolojan, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă.

Primarul a mai spus că în această vară vor fi amenajate rampele de coborâre pe malul Crişului Repede şi va începe demolarea primelor garaje. "Primele 40 de garaje vor fi demolate, până în toamnă urmând să fie amenajat primul tronson cu locuri de parcare şi terenul de sport. Cea de-a doua etapă în care vor fi demolate alte 40 de garaje va începe în primăvara anului viitor, iar în toamnă vor demolate şi cele rămase astfel încât până la sfârşitul anului viitor malul Crişului Repede să fie pus în valoare", a spus primarul.

Indicatorii tehnico-economici ai investiţiei vor fi supuşi aprobării Consiliului Local în cadrul şedinţei de la sfârşitul lunii iunie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
+1
Pana acuma tot ce a facut, a facut cu cap.
Postat 17 Iunie 2011, 13:58 de Dan C
Pentru Oradea!
La ce aglomeratie e pe acolo prin Sovata cu masinile prin fata blocurilor, eu cred ca e o idee buna!
Postat 16 Iunie 2011, 12:40 de Pentru Oradea
raspuns
cu siguranta va castiga cu peste 50%. Sa fim seriosi, a facut deja in 3 ani mai multe decat barbosu de la pedele in 2 mandate.
Postat 16 Iunie 2011, 09:47 de unu
intrebare
ma intreb daca Bolojan va deveni primar din primul tur la alegeri?
Postat 16 Iunie 2011, 09:31 de leaf
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.256 RON
  • 1 EUR = 4.7612 RON
  • 1 HUF = 0.0146 RON