URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
10 August 2011, 17:14

Carieră ratată: Judokanul Daniel Brata, arestat pentru 20 de zile şi suspendat din activitatea sportivă! (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Daniel Brata, judokanul acuzat de tentativă de omor calificat după ce a bătut cu bestialitate un tânăr orădean, a fost arestat, miercuri, pentru 20 de zile, de Tribunalul Bihor, fiind exclus totodată din lotul olimpic de judo şi suspendat din activitatea sportivă până la terminarea cercetărilor penale.

S-a temut de victimă!

Barta a fost ferit de ochii ziariştilor atât la audierile care au avut loc, miercuri, la Parchetul Bihor, cât şi pe traseul până la sala de judecată. Înainte de pronunţarea soluţiei, în timp ce judecătorii deliberau, însă, Brata a ieşit din sala de judecată, pentru a face declaraţii. Sportivul era fără cătuşe, deoarece ordonanţa de reţinere emisă pe numele său expirase la ora 15.30, oră după care dezbaterile au continuat cu el în stare de libertate.

Acesta a făcut o declaraţie scurtă, în care a explicat că l-a lovit doar o singură dată pe orădeanul Adrian Popa, motivând că s-a temut că îl va ataca. Totodată, el a mai spus că nu consideră că este bine încadrat, la infracţiunea de tentativă de omor.

În faţa instanţei, Brata a susţinut că atât timp cât acesta a fost la pământ, Radu Valentin - cel de-al doilea sportiv cercetat în stare de libertate în dosar, plecat fiind la o competiţie în China - l-ar fi lovit "de două, maxim trei ori, cu piciorul". Brata a susţinut că i-ar fi atras atenţia colegului său de lot să nu îl mai lovească pe Popa, ba chiar, împreună cu un alt coleg, Cristian Bodârlău, l-ar fi urcat pe orădean în taxi, ca să ajungă la spital.

În urma audierilor, judecătorii au decis arestarea lui Brata pentru 20 de zile, şi nu pentru 29, cum au solicitat procurorii, apreciind că sportivul a avut o "atitudinea sinceră" în faţa instanţei.

"Noi considerăm că decizia instanţei de a dispune arestarea clientului nostru nu este fondată, motiv pentru care mâine o vom ataca prin recurs. Convingerea noastră este că Daniel Brata nu prezintă pericol pentru ordinea publică şi poate fi cercetat în stare de libertate", a declarat avocatul sportivului, Dorin Caba.

Sancţiuni pe linie sportivă

brata.jpgConform unui comunicat al Comitetului Director al Federaţiei Române de Judo, excluderea lui Brata din lotul olimpic s-a decis miercuri şi intră în vigoare din 10 august. Valentin Radu, cercetat deocamdată în stare de libertate de procurorii orădeni, a fost exclus din lotul naţional de seniori începând cu 20 august şi suspendat din activitatea sportivă până la o dată care se va stabili după audierea sa la Parchetul Bihor.

Potrivit aceleiaşi surse, psihologul Nelu Pop a fost şi el exclus din lotul olimpic de judo. De asemenea, antrenorul principal al lotului olimpic, orădeanul Emil Morar, a fost sancţionat cu avertisment scris pe marginea acestui scandal. Cei doi aveau răspunderi legate de comportamentul şi conduita sportivilor, care se aflau la Oradea în cantonament la Centrul Olimpic.

Daniel Brata este un judoka titrat. El tocmai câştigase, la sfârşitul lunii iunie, medalia de bronz la categoria minus 100 de kilograme, la Cupa Mondială de judo de la Sao Paolo (Brazilia). Brata are totodată în palmares şi o medalie de bronz la Campionatul European din 2009, de la Tbilisi.

Bătăuşi de duzină

Aşa cum a anunţat în premieră BIHOREANUL, campionul naţional la judo Daniel Brata a fost reţinut, marţi, de procurorii Parchetului Tribunalului Bihor pentru tentativă de omor calificat, iar Valentin Radu este cercetat în libertate, în acelaşi dosar, la o zi după ce procurorii au fost sesizaţi că cei doi ar fi agresat un tânăr orădean, într-o altercaţie provocată la clubul Escape.

În urma loviturilor primite, victima, pe nume Adrian Popa, a fost internată la Spitalul Judeţean din Oradea, cu multiple fracturi craniene, suferind două intervenţii neuro-chirurgicale, una la Oradea şi o alta la Timişoara, iar în pofida eforturilor medicilor a rămas cu o paralizie pe partea dreaptă a corpului şi dificultate de vorbire.

Citeşte detaliile poveşti aici: Campionul naţional de judo Daniel Brata, reţinut la Oradea pentru tentativă de omor

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
21 Comentarii
unde este profesionalismul/
Care este etica unui sportiv profesional? Sa mearga in bar sa bea o sticla de Tequila apoi sa nenoroceasca viata cuiva. Da hai sa ne mindrim cu campionii nostri si sa ne gindim la cariera lor, dar la victima cine se gindeste la 25 de ani si a pierdut totul daca esti sanatos poti sa-ti faci o cariera dar daca esti paralizat,nu poti scrie, nu poti vorbi,ce faci, nu mai poti sa ti intemeiezi nici macar o familie. poti pune pret pe asta? Si dupa cite stim ei nu aveau dreptul de a se afla in bar ,pentru ca erau in campionat, asta dovedeste inca odata profesionalismul campionilor nostri,daca chiar tii la cariera ta nu fugi din cantonament sa bei o sticla de teqila si sa te antrenezi pe prima persoana care nu iti place cum s a uitat latine. doar ai depus un juramint cind ai devenit judokan profesional, ori juramintul acesta nu are nici o valoare? probabil ca tot asa o sa faca si in instanta,unde depui marturie sub juramint.
Postat 17 Mai 2012, 17:47 de anonim
asa da!
Aspecte interesante sunt in noul Cod Penal:  cererile de eliberare provizorie sau contestatiile cu privire la arestul preventiv vor fi judecate de catre un judecator de drepturi si libertati;  persoanele care ajung sa fie cercetate intr-un dosar penal pentru o anumite infractiune nu mai sunt obligate sa ramana in arestul politiei, ci vor putea fi arestati la propriul domiciliu si supravegheati prin intermediul unei bratari cu GPS care transmite atunci cand inculpatul paraseste domiciliul;  prin noul Cod Penal se introduce confiscarea extinsa a averilor pentru a transpune astfel in legislatia nationala o decizie a Consiliului Uniunii Europene;  desfasurarea de catre o persoana in mod constant pe o anumita perioada de timp de activitati cu caracter infractional de o gravitate sporita, cumulata cu lipsa altor venituri licite, este considerata ca fiind un probatoriu suficient pentru a permite instantei sa constate caracterul ilicit al veniturilor obtinute pe perioada derularii activitatilor cu caracter infractional;  in cazul persoanelor condamnate de mai multe ori la inchisoare, principiul executarii pedepsei celei mai mari ramane valabil, dar sporul va deveni obligatoriu;  executarea pedepsei cu amenda prin prestarea muncii in folosul comunitatii este posibila doar in cazul in care persoana in cauza nu poate plati amenda;  cei care vor fi amendati de mai multe ori nu vor plati doar amenda cea mai mare, ci se va face un cumul aritmetic (acest principiu se va aplica si in cazul persoanelor sanctionate si cu inchisoare si cu amenda, fiind nevoiti sa le execute pe amandoua);  procurorul are posibilitatea de a dispune neinceperea urmaririi penale in rem, in situatia in care se apreciaza ca fapta nu prezinta pericolul social concret al unei infractiuni, chiar daca faptuitorul nu este cunoscut. Citeste mai mult: |displayTopicPage?topicID=228369&pageID=0#52163#ixzz1UtQwQJSl
Postat 13 August 2011, 10:50 de noul cod penal
voi numai vise traiti
Judoka Daniel Brata a fost arestat 29 de zile pentru tentativă de omor calificat, exclus din lotul olimpic de judo şi suspendat din activitatea sportivă până la terminarea cercetărilor penale, după ce, împreună cu un coleg de echipă, aproape a omorât în bătaie un tânăr în clubul „Escape” din Oradea! Unul dintre motivele care a... cântărit greu în arestarea sportivului a fost acela că a încercat să cumpere tăcerea familiei victimei sale u 15.000 de euro! Excluderea lui Brata din lotul olimpic intră în vigoare din 10 august, iar acesta este suspendat din activitatea sportivă până la terminarea cercetărilor. Valentin Radu, colegul de lot şi de... nebunii al lui Brata, a fost şi el exclus din lotul naţional de seniori, începând cu 20 august, şi suspendat din activitatea sportivă până la o dată care se va stabili după audierea sa. De asemenea, psihologul Nelu Pop a fost şi el exclus din lotul olimpic, iar antrenorul principal al acestuia, orădeanul Emil Morar, a fost sancţionat cu avertisment scris.
Postat 12 August 2011, 10:24 de vise
comentati
oricine primeste o lovitura e stare de soc si organismul e in standbay ce vreti? sa mergeti la cutit? hai sa fim seriosi asta e societate unii indura altii se prefac ca indura mai social, ai pile ai film, nu ai pile ce sa faci tragi ca bouu asa e legea, sper ca acest sportiv sa ceara daune doarece traieste o ambuscada si timpul ne va dovedi asta Medicii intodeauna EXAGEREAZA dupa ei trebuie sa ti vinzi si casa:)) TEAPA tipic romanesca daca nu e caritas e jungla sociala:))
Postat 11 August 2011, 19:31 de mai nebuni ce
Nu ne stresam !
Daca si batausii astia sunt sportivi....Au sarit doi ,,baieti'' de lot national pe un amarastean....Si au fost si fair play, asa cum te invata sportul sa fii, i-au carat picioare in cap cand ala visa ....Bine ca l-au zburat pe ,,psiholog'', i-a pregatit bine pe baieti ! Bine pt. Afganistan/Irak/Somalia....Astia valoareaza exact cat valoareaza fapta lor : un scuipat ! Si de ce sa fie urgenta gratuita cand se stiu persoanele care au pricinuit necesitatea interventiei medicale ?! Adica eu si altii mai ,,fraieri'' cotizam la CAS si in inca 1000 de locuri ca sa bage ,,smecherii'' in spital pe un amarat ?! Daca fac p__la mare sa puna banu ' !
Postat 11 August 2011, 17:35 de !nu va stresati
urgenta nu e gratuita:))
practic urgenta nu e gratuita teoretic este, ce ti e si cu sitemul de sanatate!
Postat 11 August 2011, 10:50 de Doru
urgenta nu e gratuita:))
practic urgenta nu e gratuita teoretic este, ce tie si cu sitemul de sanatate!
Postat 11 August 2011, 10:49 de Doru
presa scrie minciuni
si eu nu am incredere in spitalul judetean sa vedem de ce a trebuie dus la timisoara pentru a doua interventie:)) deci sunt multeeeeeeeee de analizat asa sa restezi nu e o soluti ei oricum romnaia are de pierdut in cazul sportivilor, nu sportivi.SA VA FIE CLAR! un sportiv valoreaza viata a 100 de oamneni poate si 1000 . totul e o inscenare auzi pentru o fata cand ei au cate fete vor comparativ cu voi care le platiti:)) Sportivi sunt privilegiati in ce priveste femeia.
Postat 11 August 2011, 09:51 de nu va stresati
presa scrie minciuni
se cerceteaza deci legal avand peste 20 de zile politia a intrat in rol deci oricum fara plangerea victimei ei sunt cercetati sa se fale in ce imprejurari s a comis vatatmarea care ii pune in pericol viata , dar atentie nu sunt ei cei VINOVATI inca!si tu daca ajungi la spitali si in urma unor peresupouse lovituri care necesita mai mult de 20 de zile politia intra pe rol la reclamatia medicilor.DECI nu stim inca vinovatul, nu l mai calomniati ca nu merita, pRESA SCRIE superficial ca sa creeze indignarea publicului, N articole scrise aiurea fara sa detina informatii de calitate, pacat dar asta e adevarul.Nu stim cine ia cauzat lovitura care i ar fi provocat OPERTAIILE, atentie! trebuie studiate si aceste operatii si acte si analize nu contrafacute:)) .va dura ani, e normal sa l cerceteze in stare de libertate.Totul e o cacealma, maine te iau la cerecetare si statul plateste oalele sparte din sistem, cati banii cheltuim, zice acineva ca are ch. dar nu era asigurat? Statul e falimentata atunci trebuie desfintata sa dam locuinte de protocol celor din regimul comunist avem dar orfani sa platesca chirie, nu! idem si siptalele de ce cotizam?
Postat 11 August 2011, 09:44 de nu va stresati
Despre despagubire, nimic ?!
In presa centrala (deh, de la Bucuresti se vede/aude mai bine !) s-a scris ca batausii i-au oferit victimei 15.000 de euro, cu conditia sa-si retraga plangerea ! Acum pt. cineva cu mari sanse sa ramana cu un handicap pe viata, suma mi se pare ridicol de mica ! Pe de alta parte intr-un accident de circulatie instanta a acordat tot 15.000 de euro pt. pierderea mainii drepte (de catre un dreptaci !). Nu stiu cine i-a ,,sfatuit'' pe batausi, dar rau i-a sfatuit ! Acest gen de intamplari trebuie rezolvat cat mai repede si fara a te gandi cat costa (bine, depinde si cat iti permiti sa dai !). Altfel se intampla precum cu bulgarele de zapada care se rostogoleste la vale : creste si nu-l mai poti opri ! Asta e, cine nu casca ochii, casca punga ! Sa traiasca toti inca 50 de ani si batausii sa fie obligati la plata a 300 de euro lunar catre victima. Iata cum se fac aproape 200.000 de euro ! Asta e o varianta ,,soft'', mai sunt tratamente, spitalizari, etc !
Postat 11 August 2011, 06:54 de ionel
A avut o ,,atitudine sincera'' .....
Trecand peste gluma cu ,,frica'', asta a mintit pe linie ! I-a aplicat o singura lovitura si celalalt l-a mai lovit de doua-trei ori. Buuun ! Si atunci de unde multiplele fracturi craniene ?! La ce tupeu are mai trebuia sa declare ca victima s-a dat singura cu capul de trotuar ! Apoi zice ca el si inca unul, tot din ..lot'', l-au urcat in taxi. Victima declara ca s-a trezit pe jos si nu mai era nimeni in preajma ei. Deci golanul asta a fost ,,sincer'' ! Asa zice (in)justitia ! Trebuia zburat de la lot si antrenorul : unde era ,,centrul olimpic'', la crasma ?! Daca nu-i poate struni (uite unde s-a ajuns! s-au imbatat si l-au nenorocit pe Adrian si s-au nenorocit si pe ei ! plus familii, tot alaiul...) sa lase pe altul !
Postat 11 August 2011, 06:41 de fane
lex
In imagini este avocatul G. Lutai. Si .... mai documentati-va, ziaristi de 3 lei !!!!!
Postat 11 August 2011, 00:40 de lex
ptr asd
Ti-ai INCHEIAT si tu cariera de scriitor,dar ti s-a deschis oportunitatea de a te inscrie la gimnaziu.SUCCES LOAZA
Postat 10 August 2011, 23:59 de un pedagog
batausi interlopi
si a incheat cariera sportiva, nu conteaza, i s au deschis oportunitati de a si incepe cariera de interlop, stie da cu pumnu, altceva nu i mai trebuie, decit niste victime...
Postat 10 August 2011, 21:10 de asd
faceti o plangere pt denunt calomnios si mergeti insotit de un avocat la audieri Citeste mai mult:
faceti o plangere pt denunt calomnios
Postat 10 August 2011, 20:03 de faceti o plangere pt
DA
Bine vorbeşti Flore, la pârnaie cu ei!!! Când nu beau, sunt oameni relativi normali... dar când se apuca de "distrat", neaparast trebuie să demonstreze faţă de alţii, "cine mi`s io", şi atunci încet evenimentele nedorite... La puscărie cu scandalagiii!!!
Postat 10 August 2011, 19:29 de az
puscarie
Toti judokanii is smecheri si mai ales in cluburi ca is multi Puscaria sa ii mance p toti care fac scandal !
Postat 10 August 2011, 19:16 de Flore
fraier
ii fraier ... pe putin 10 ani ... fara discutii .. nu`ma are fraieru ceva pilutze .... si o sa ca`m iasa ... da oricum de despagubiri nu o sa scape ...
Postat 10 August 2011, 19:04 de tot ala
haita
asta e haita trebuie haita sa vada cum se fuuufuuu , trebuie haita sa dea pumni, sa multumesca HAITEI:)) barbatii in haita unt tari singuri sunt carpe de sters picioarele:)) DAR recunosc! nici nu trebuie, nu au cui.
Postat 10 August 2011, 18:49 de anka
mana in san
De acum inainte vom sta cu mainile in san in caz ca Doamne fereste ne ataca ceva,din motiv ca nu cumva sa ne ratam carierele.Dintr-o singura lovitura,poate oare victima sa fi cazut sa fi dat cu capul de asfalt si inca o lovitura sa fie suficienta?poate cu siguranta...tentativa de omor...altii lovesc persoane cu bate,rangi si alte obiecte dure...si nu mai e tentativa de omor...asa e la noi,nicicum nu e bine,daca lovesc sunt salbatic,daca stau sa fiu lovit risc...singurul lucru cel mai poti face in ziua de azi e sa fugi,asta daca reusesti ! Sunt ferm convins ca nimeni nu si`a luat niciodata o palma fara nici un fel de motiv sau daca si-a luat-o sa intoarca si obrazu` celalalt !
Postat 10 August 2011, 18:39 de gigi
si-a facut-o cu mana lui
si-a cam ratat cariera. dar, nimeni altul nu e de vina. probabil ca nici victima nu e usa de biserica, insa pentru halul in care l-a batut pe acel individ, cred ca merita sa stea macar 1-2 ani dupa gratii. sportivii astia sunt de obicei interlopi in devenire 33%, 33% devin betivi si ratati iar alti 33% reusesc sa duca o viata normala.
Postat 10 August 2011, 18:16 de ioan
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON