URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Iunie 2018, 10:37

Aglomeraţie şi nervi la Casa de Pensii Bihor: peste 200 de pensionari s-au bulucit să primească bilete de tratament „la liber” (FOTO / VIDEO)

Circa 100 de pensionari s-au aşezat la coadă din zorii zilei de marţi în faţa Casei Judeţene de Pensii Bihor, încă de la ora 7, cu o oră înainte să înceapă programul de lucru al instituţiei. Vârstnicii au venit după ce au aflat că din 407 bilete de tratament subvenţionate în staţiuni balneare din ţară care trebuiau distribuite până luni, inclusiv, au rămas nedistribuite 170, astfel că voiau să intre în posesia acestora.

După ora 8, când gardianul public a deschis uşa de acces din strada Dunărea, pensionarii şi-au manifestat nemulţumirea că trebuiau să primească numere de ordine şi să intre pe rând, iar în spaţiul de lucru cu publicul pentru operaţiunea de redistribuirea a biletelor lucrau doar două funcţionare, la două ghişee.

„De obicei, când rămân bilete nedistribuite dintr-o serie, care urmează să fie distribuite „la liber” unor persoane care au avut punctaje mai mici, oamenii se adună în faţa sediului chiar şi înainte de ora 7.00, mai ales vara. Fiecare persoană care a venit azi după bilete „la liber” a primit numere de ordine, iar până la ora 9.00 din cele 170 de bilete rămase au fost deja redistribuite 123”, a declarat BIHOREANULUI Carmen Polman, director adjunct la Casa Judeţeană de Pensii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Oradea
Pai da , că 6 stau la cafea și bârfe. Dar e greu sa fii bugetar. Crezi că s-ar adapta oamenii ăștia într-o bancă ?? Sau multinaționale
Postat 19 Iunie 2018, 11:25 de Sandu1201
simplu
e dezastru acolo la casa de pensii din 8 ghisee sau cate sunt lucreaza 2 .
Postat 19 Iunie 2018, 11:12 de oradea
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON