URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 01 IUNIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Când văd cum mulţi dintre compatrioţii noştri pun botul la toate prostiile despre conspiraţii, am bănuiala că anumite televiziuni urmăresc cu orice preţ tâmpirea privitorilor. Nici nu trebuie să se străduiască prea tare pentru a-i băga pe bieţii oameni în ceaţă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Protagonistul rândurilor ce urmează este, formal, purtător de cuvânt al Consiliului Judeţean Bihor, în fapt al preşedintelui Pásztor Sándor, şi se numeşte Simon Adrian. Înainte de 2016 a fost şef al clubului Pro Democraţia Oradea, calitate din care, ani în şir, n-a găsit nicio neregulă în campaniile electorale ale UDMR Bihor, dar şi "ideolog" al aşa-zisei Coaliţii pentru Rogerius.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Dacă am fi făcut orele de română prin internet, cel mai probabil că profesoara nu și-ar mai fi amintit de un elev obscur din a VI-a C. Aș fi rămas doar o adunătură de pixeli, un cadru minuscul în colțul din dreapta jos al ecranului, o fărâmă digitală pe care o uiți imediat ce închizi calculatorul sau tableta.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce anume v-a marcat cel mai mult în ultimele două luni ale stării de urgență?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Nu trebuie să poarte mască persoana care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută, etc). Dincolo de faptul că nu se prevede ce înseamnă umiditate crescută sau temperatură ridicată, agentul trebuie să constate contravenția cu termometrul și barometrul? Mai mult, cum îl constată Agentul 007 pe „etc.”?!
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. Majoritatea fumătorilor au mari dificultăţi în a renunţa la fumat...
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Poate v-aţi întrebat zilele acestea ce e cu isteria hârtiei de toaletă şi unii v-aţi mirat privind online clipuri cu oameni cărând baxuri întregi în braţe ori luptându-se pentru o rolă de hârtie de WC. Am fost curios să văd care e explicaţia psihologică a acestui comportament bizar şi de ce fix hârtia de toaletă e cea care preocupă mai mult masele. La urma urmei există lucruri mult mai importante decât ea în situaţii de criză...
25 Aprilie 2014, 17:02

Sute de mii de euro, ridicaţi de procurori din casa unor medici acuzaţi de fraudă, prin operaţii estetice

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

23 de percheziţii s-au desfăşurat, vineri, la casele şi cabinetele mai multor medici de la Spitalul de Arşi din Bucureşti, bănuiţi că îşi operau în spitalul de stat pacientele care veneau şi plăteau sume mari în cabinetele private.

Potrivit Digi24.ro, mecanismul folosit era simplu şi eficient: doctorii chemau pacientele la cabinetul privat, încasau sumele pentru operaţiile solicitate, iar intervenţiile efective se desfăşurau la spitalul de arşi, în urma unor diagnostice fictive. În documentele oficiale, acestea apăreau drept urgenţe şi erau decontate ca atare de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

16 din cei 27 de medici de la Spitalul de Arşi sunt în atenţia procurorilor, după ce ar fi încasat lunar şi ilegal, între 15.000 şi 20.000 de euro. Pacientele plăteau între 2.000 şi 3.000 de euro pentru un implant mamar, iar unele dintre ele chiar au recunoscut în faţa jurnaliştilor că au fost operate la Spitalul de Arşi, cu instrumentarul medical de acolo.

În urma percheziţiilor, anchetatorii au ridicat înscrisuri şi sume uriaşe de bani, pentru care au avut nevoie de aparate de numărat banii şi chiar de o maşină de transport valori. În casele percheziţionate au fost găsite sume gen 60.000 de euro, 70.000 de euro sau chiar 200.000 de euro.

Până acum, doi medici au fost reţinuţi. Potrivit Digi24.ro, care citează surse judiciare, în casa unuia dintre ei, un anestezist, procurorii au ridicat nu mai puţin de 400.000 de euro!

Unul dintre cei luaţi în vizor ar fi Victor Schwartz, supranumit "chirurgul vedetelor". 

Deocamdată nu se ştie exact valoarea prejudiciului creat statului prin "afacerile" medicilor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3517 RON
  • 1 EUR = 4.8426 RON
  • 1 HUF = 0.0139 RON