URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 14 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Minerii au protestat la Oradea, pe motiv că pensiile lor au fost reduse drastic odată cu noua lege, care pune pe prim plan criteriul contributivității. Ei au mai puțini ani lucrați, pentru că aveau grupa de muncă zero și ieșeau mult mai devreme la pensie. Așa se face că, după noul algoritm, ortacii pierd bani mulți la pensie...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, așa cum arătam săptămâna trecută, accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, în prealabil trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
28 Martie 2024, 09:44

Sexy şi rea: Damă de companie din Oradea, condamnată pentru că „a afectat libertatea psihică” a clientului

Sexy şi rea: Damă de companie din Oradea, condamnată pentru că „a afectat libertatea psihică” a clientului foto: generic / Unsplash.com, Artem Labunsky
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O damă de companie din Oradea, care-şi promovează serviciile pe site-urile de mică publicitate, a păţit-o urât după ce a ajuns în scandal cu unul dintre clienţi.

Bărbatul a chemat-o la domiciliu, iar după câteva săptămâni a reclamat-o la Poliţie, susţinând că femeiuşca l-a ginit că-i însurat şi a vrut să facă şi un ciubuc pe spinarea lui, storcându-l de aproape 2.000 euro ca să nu-l pârască nevestei.

Femeia a susținut, din contră, că a cerut în plus doar 800 lei, şi aceia pentru „pilula de după”, căci omul şi-ar fi scos prezervativul în timpul partidei şi s-a temut că va rămâne însărcinată.

Dată în vileag de mesajele purtate pe Facebook, în final prostituata a ajuns în faţa instanţei de judecată pentru şantaj în formă continuată, iar săptămâna trecută, printr-o hotărâre deocamdată nedefinitivă, Judecătoria Oradea a condamnat-o la 3 ani de detenţie pentru că „a afectat libertatea psihică” a clientului ei.

Şi buzunarul neghiobului, ar completa Bihorel...
 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Vorbe de duh
Nu suceste vantu' pomu', cum suceste curva omu'.
Postat 28 Martie 2024, 17:24 de Riviera
hotel
Pai dacă nu și-a permis omul o cameră de hotel...
Postat 28 Martie 2024, 16:16 de DaNu
Când te joci cu focul....
Ma gândesc ca la așa scandal a aflat și soția....și vecinii...și....colegii.
Postat 28 Martie 2024, 11:37 de CivisUlpianum
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5471 RON
  • 1 EUR = 4.9752 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON