URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 16 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Fosta a doua armată a țării, CFR-ul, a ajuns într-o stare jalnică. Firma e cu datorii uriașe la bugetul de stat, dar managerii prosperă și primesc bonusuri de performanță. Salariile s-au mărit simțitor la toate nivelurile, la fel cum a crescut și stratul de jeg pe garnituri. Locomotivele se aprind pe traseu, dar și pălinca în mecanicii de locomotive. Nașii se uită urât la tine dacă faci imprudența să cumperi bilet, iar întârzierile sunt atât de mari încât instituția pare că nu a ieșit din Evul Mediu...
Zic şi eu
Adrian Cris
De-o vreme, televiziunile de știri sunt toată ziua cu Bolojan în gură. Cu cât omul tace despre sine cu mai multă încăpățânare, cu atât mai abitir îl pomenesc ceilalți...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cum vi se pare decizia municipalității de a investi 400.000 de euro într-un concert Andrea Bocelli la Oradea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
O asemenea reglementare exista și înainte, însă doar cu privire la cazurile de violență familială (sau domestică, cum îi spunea actul normativ), ordinele de protecție provizorii „domestice” fiind foarte des întâlnite în practică. Ceea ce au făcut, de fapt, guvernanții noștri acum a fost „extinderea” aplicării acestor dispoziții legale și la situațiile în care nu există o legătură de rudenie sau conviețuire între victimă și agresor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
01 Februarie 2024, 14:45

Șeful Armatei: Românii „trebuie să se îngrijoreze” și să fie pregătiți de război. Premierul Ciolacu, mesaj de liniștire (VIDEO)

Șeful Armatei: Românii „trebuie să se îngrijoreze” și să fie pregătiți de război. Premierul Ciolacu, mesaj de liniștire (VIDEO) Inquam Photos / Octav Ganea
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Șeful Armatei Române, generalul Gheorghiță Vlad, a afirmat, într-un interviu publicat joi de Europa Liberă, că legea privind pregătirea populației pentru apărare ar trebui să fie modificată, așa încât românii să fie instruiți și pregătiți în cazul unui război. Generalul Vlad a mai afirmat că, la fel ca restul populației UE, și românii „trebuie să se îngrijoreze”, în timp ce premierul Marcel Ciolacu a reacționat, susținând că România nu riscă să intre în război.

„Populația României trebuie să se îngrijoreze”

Noul Șef al Statului Major al Apărării a transmis astfel un mesaj similar celor lansate recent de ministrul suedez al apărării civile sau de șeful Comitetului Militar NATO, care au avertizat despre necesitatea de pregătire a populației civile în caz de război.

Generalul Gheorghiță Vlad a spus că, de fapt, Rusia este în război cu lumea democrată, iar românii trebuie să se îngrijoreze și să fie pregătiți.

„Federația Rusă a devenit o problemă pentru ordinea mondială, pentru democrație. În fapt, este un război al Rusiei cu lumea democrată. Nu este un război cu Ucraina. Da, populația României, la fel ca întreaga populație din Uniunea Europeană, din Europa, trebuie să se îngrijoreze și trebuie să adoptăm măsurile corespunzătoare pentru a fi pregătiți. Eu, personal, nu neapărat ca militar, consider că Federația Rusă nu se va opri aici. Dacă va câștiga în Ucraina, principala țintă va fi Republica Moldova. Vom asista la tensiuni în Balcanii de Vest. Sunt mai mult decât convins că politica președintelui Putin va escalada în perioada imediat următoare”, a declarat șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, în interviul pentru Europa Liberă.

El a subliniat mesajul șefului Comitetului Militar NATO, Rob Bauer, care vorbea despre pregătirea populației civile, care trebuie să devină rezilientă. „În primul rând, trebuie să avem o societate rezilientă și pentru asta trebuie să lucrăm pentru o industrie corespunzătoare să ducă un efort de război. Trebuie să discutăm de o politică de combatere a dezinformării. Trebuie să discutăm de o politică de pregătire a populației și aici pot să menționez că Ministerul Apărării Naționale are un proiect de lege, proiectul de modificare a Legii 446 privind pregătirea populației pentru apărare, în care de ani - zic, destul de buni - încercăm să schimbăm acest sistem un pic”, a afirmat gen. Vlad.

„Nu trebuie irosită nicio secundă”

Proiectul de lege menționat de șeful Armatei prevede, printre altele, introducerea serviciului militar voluntar.

„Ne dorim să introducem un serviciu militar în termen, voluntar. Adică vizăm segmentul de vârstă între 18 și 35 de ani, indiferent de sex, naționalitate, credințe religioase, tineri care doresc să îmbrace haina militară. Să plătim acest serviciu și să îi pregătim după principiile de bază de ducere a războiului. Vă dau exemplul Suediei. Au chestionat 40.000 de tineri și s-au înscris în acest program 8.000 de tineri. Un sistem similar trebuie să adopte și România. Să ne adresăm celor care doresc să învețe să tragă cu arma, să se orienteze într-un mediu dificil, să supraviețuiască într-un mediu dificil, să știe să se protejeze împotriva armelor chimice, să-și facă o decontaminare personală. Sunt foarte multe lucruri care pot fi învățate și achiesate de doritori”, a mai spus gen. Vlad pentru Europa Liberă.

Șeful Statului Major al Apărării spune că „este important” ca legea să fie adoptată în acest an, „pentru că toate țările NATO și toată Europa sunt în postura de a cumpăra timp. Timpul este o resursă prețioasă și cred că nu trebuie irosită nicio secundă. Este un moment T0, în care toate națiunile europene trebuie să se gândească la pregătirea populației și nu vreau să dau un mesaj alarmist, dar este o realitate în care trăim”.

Ne trebuie mai mulți militari

Generalul Gheorghiță Vlad a afirmat la Europa Liberă că efectivele Armatei Române numără circa 80.000 de militari profesionișiti, în vreme ce numărul optim ar fi cu 50% mai mare: „În momentul de față, avem în jur de 80.000 de militari profesioniști. Nivelul de ambiție și consider eu că efectivul suficient pentru o armată profesionistă în România ar fi undeva în jur de 120.000, ați văzut că și ministrul Apărării Naționale a lansat această informație.”

Despre rezerviști, el a spus că sunt prea bătrâni pentru război. „Avem în evidențe un număr de rezerviști, n-aș vrea să intru în detalii tehnice, cum am spus. Cert este că, din 2007, când noi am renunțat la armata obligatorie, până acum, au trecut foarte mulți ani. Rezerva noastră a rămas la nivelul anului 2007. Asta înseamnă că acum sunt [oameni] undeva în vârstă de 48 de ani. Este foarte îmbătrânită pentru luptă. Imaginați-vă o persoană la 50 de ani, cu un sac de spate, o raniță, cum este cunoscut popular, de 80 de litri în spinare”.

Ciolacu: „Niciun risc”

Întrebat despre afirmațiile generalului Vlad, premierul Marcel Ciolacu a liniștit populația, susținând că România nu riscă să intre în război. 

„Ăsta este rostul şefului de Stat Major. Eu vă spun ce am spus acum câteva zile: România nu are niciun risc să fie angajată într-un război. România nu a fost niciodată mai sigură din acest punct de vedere ca astăzi. Faptul că facem parte din NATO e un lucru foarte important şi vedeţi ce desfăşurare de forţe şi de militari din toată Europa şi, mai ales, din SUA, sunt pe teritoriul României şi Poliţie aeriană. Deci, haideţi să stăm liniştiţi că România nu va intra în niciun război", a declarat Marcel Ciolacu.

Declarațiile au fost făcute la un eveniment care a marcat începerea lucrărilor de construcţie a unei noi maternităţi în incinta Spitalului Clinic de Urgenţă "Sf. Ioan".

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
sandu cel cu buda-n curte
Cei cu probleme psihice nu sunt trimisi la razboi, sandule. Pe tine poate rusii or sa te dezvirgineze, is sfarst o sa te dezvirginezi si tu. Apoi te vor lua de animal de companie legat cu lantul de tanc.
Postat 02 Februarie 2024, 19:34 de vasi13
Pesimistul e un optimist mai bine informat
Ia sa cetim aici o cugetare cum ne impinge licuriciul sa semnam acorduri cu ucraina, noi astia, aliatii apropiati [ https://trenduri.blogspot.com/2024/01/anii-50-in-direct.html ] Cam asa a intrat anglia in razboi dupa ce hitler a invadat polonia si stalin finlanda, in 1939. Nu trebuie inventat nimic...
Postat 01 Februarie 2024, 21:19 de excalibur
Decât cu Rușii
Mai bine plec la RĂZBOI.
Postat 01 Februarie 2024, 21:00 de Sandu2100
D-l Ciolacu
ne-a mai liniștit și anul trecut.S-a jurat că nu vom avea parte de taxe mărite sau altele noi.Merg pe mâna lui!
Postat 01 Februarie 2024, 20:24 de nealiniat
Ce a lăsat în urmă bufonul care s-a făcut politician la locul de muncă?
Un măscărici care se crede papagalul ministrului de război al Reich-ului.
Postat 01 Februarie 2024, 19:28 de KP
Alt Gheorghiță care vorbește prostii
O fi tatăl la Gheorghiță cu vaccinurile? Mai bine ar ieși la pensie, sau sa își facă cont pe Word of Conquer să se joace acolo de-a războiul. P.S. în caz că specimenele menționate în articol fac vreo prostie să ne târască în vreun război, ne vom mobiliza. Dar nu să mergem să murim pentru Profitul altora ci ca să dăm jos rebuturile care ne-ar trimite la.moarte pentru profitul lor personal.
Postat 01 Februarie 2024, 19:25 de CivisUlpianum
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5156 RON
  • 1 EUR = 4.9742 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON