URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 02 IULIE 2022
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Doamna Vig Hajnalka Ildiko a fost numită şefă peste Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară. Asta, după ce la nivel local a fost când şefa supremă a Cadastrului, când adjunctă. Oricum tot ea a condus instituţia, pentru că celelalte partide s-au limitat să trimită nişte papagali care ori s-au comportat ca nişte mărunţi borfaşi, ori s-au mulțumit să-şi înhaţe leafa fără să facă nimic.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Deşi practic meseria asta de trei decenii, azi, mâine, nu încetează să mă minuneze un fenomen permanent manifest în politica românească: modul în care se autodevorează coaliţiile de partide ajunse la guvernare, făcându-se cioburi înainte de-a apuca să furnizeze ceva substanţial naivilor de electori. A fost boala CDR-ului, a fost a USL-ului, este a guvernării de azi şi va fi, probabil, şi a celei de mâine...
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu surparea dealului Ciuperca e marele eşec al primarului Bolojan, chiar dacă ani de zile a fost tema preferată a opoziţiei locale, subiect de hate pe Facebook şi sursă de meme. Eşecul a fost invalidarea referendumului pentru Oradea Mare, prin unificarea cu Sânmartin, boicotată de UDMR şi de PSD. Dacă alde Szabó Ödön a avut o motivaţie practică, teama că în Oradea Mare UDMR ar fi urmat să aibă mai puţini consilieri şi postul de viceprimar pierdut (ceea ce oricum s-a întâmplat), PSD-ul lui Ioan Mang şi-a făcut socoteala că-i musai să moară capra vecinului liberal. N-a câştigat nimic din asta, dar Oradea a pierdut. Ura!
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Primarul Florin Birta propune reabilitarea pietonalei Republicii, prin pavarea cu porfir și revenirea la modelul estetic cu cercuri, din perioada comunistă. Ce părere aveți?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimii ani, în spaţiul public şi în mediul juridic, au existat discuţii interminabile despre efectele pe care o decizie a Curţii Constituţionale le produce în procesele aflate pe rol la acel moment. Inclusiv în aceste zile se discută foarte mult cu privire la efectele ultimei decizii a CCR cu privire la prescripţia penală în dosarele penale. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În regiunea ţării noastre, înţepăturile de insecte dau rareori fenomene grave de intoxicaţie; ar fi nevoie de 500-1000 de înţepături de albine pentru a produce moartea. În regiunile tropicale, în America de Nord şi de Sud, în Africa şi Asia Centrală se întâlnesc păianjeni veninoşi ("văduva neagră") şi scorpioni, care sunt foarte periculoşi atât pentru oameni, cât şi pentru animalele domestice.
17 Noiembrie 2009, 05:11

Plăteşti cât "murdăreşti"

Plăteşti cât 'murdăreşti' CUŞCA DE GUNOI. Primele incinte pentru tomberoanele de gunoi au fost deja amplasate în zona parcului Seleuş. Acestea vor fi încuiate, pentru a nu mai fi răscolite de ţiganii care caută prin gunoaie. Problema e că deocamdată sunt închise cu o cheie universală, astfel că în tomberoanele unei asociaţii vor putea depune gunoiul şi vecinii din alte asociaţii. Iar când gunoiul se va plăti la cantitate s-ar putea ca
Plăteşti cât 'murdăreşti' CU PATRU PUNGI. Începând de anul viitor, locuitorii din Nufărul vor duce la tomberon patru pungi în loc de una. Primăria vrea ca orădenii să colecteze selectiv deşeurile, urmând să plătească doar pentru ridicarea celor menajere. Hârtia, sticla şi PET-urile vor fi date la reciclat, aşa că aruncarea lor nu-i va costa nimic
0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Scormonitorii din gunoaie vor avea zile grele, pentru că Primăria pune sub lacăt containerele asociaţiilor de proprietari. Pentru început în cartierul Nufărul, apoi în toată Oradea.

"Proiectul pilot pe care îl vom demara în ianuarie prevede colectarea selectivă a deşeurilor menajare. Vom începe dintr-un cartier, vom vedea problemele cu care ne confruntăm, le vom remedia, iar când sistemul va fi funcţional îl vom implementa în tot municipiul", spune primarul Ilie Bolojan, inspirat de o recentă călătorie în Germania. Rămâne de văzut dacă orădenii vor să fie "nemţi" şi se vor conforma...

Să colectăm nemţeşte!

Primarul Ilie Bolojan vrea să implementeze un sistem german de colectare a deşeurilor menajere. Ideea i-a venit în timpul unei vizite făcute la sfârşitul lunii octombrie în oraşul german Halle. Localitatea, de dimensiuni similare Oradiei, are 237.000 de locuitori şi a reuşit să implementeze un sistem de colectare fără cusur. "Acolo nu vezi gunoaie aruncate pe jos lângă containere pentru simplul fapt că tomberoanele sunt închise cu cheie şi au acces la ele doar membrii asociaţiei de proprietari", explică primarul.

Platformele de depunere a gunoaielor sunt proprietatea asociaţiilor, iar amenzile usturătoare fac ca membrii acestora să aibă grijă de păstrarea curăţeniei. În plus, nemţii se feresc să lase platforma deschisă deoarece gunoiul se plăteşte la kilogram. "Oamenii au tot interesul să producă mai puţin gunoi pentru a plăti cât mai puţin, aşa că îşi ţin containerele închise ca să nu vină alţii să arunce mizeria în tomberonul lor", spune Bolojan. Cum o familie de patru persoane plăteşte pentru mizeria produsă între 250 şi 500 euro pe an, populaţia are tot interesul să îşi păzească lada de gunoi.

Mizerie la minim

Ilie Bolojan este convins că, dacă nemţii pot, atunci pot şi orădenii. "Populaţia colectează selectiv şi depune în containere separate hârtia, pet-urile, sticla şi gunoiul menajer. Întrucât se plăteşte doar pentru cel din urmă, toată lumea e interesată să producă o cantitate cât mai mică", povesteşte primarul.

Bolojan a cerut angajaţilor municipalităţii să analizeze oportunitatea introducerii sistemului de plată a gunoiului în funcţie de cantitatea de gunoi menajer produsă de asociaţie, şi nu la grămadă. "Sistemul pauşal este depăşit. Orădenii au dreptul să plătească după cantitatea de deşeuri produsă", spune Bolojan.

11 Florica Moisa.jpgPentru început, din ianuarie 2010, locuitorii cartierului Nufărul vor avea la dispoziţie incinte pentru tomberoanele de gunoi. Primele asemenea cuşti au şi fost amplasate pe străzile Constantin Noica şi Ialomiţei, din zona Parcului Seleuş, şi pe Aleea Peneş Curcanul. Deocamdată sunt nefolosite, dar de anul viitor, când tomberoanele vor fi mutate aici, vor fi închise cu lacăt. "Fiecare familie va primi o cheie", zice Florica Moisa (foto), preşedintele Asociaţiei Constantin Noica 15/A. Incintele pentru depunerea gunoiului vor rămâne în administrarea RER Ecologic, care se va şi ocupa de salubrizarea lor.

Locatarii blocurilor din zona Parcului Seleuş spun că ideea nemţească este în folosul lor. "Am tot avut scandaluri cu vecinii care stau la parter, pentru că le mirosea tomberonul sub geam şi veneau ţiganii, răscoleau şi aruncau mizeria pe jos. Acum nu vor mai fi nici discuţii, nici mizerii. Şi nici vecinii de la case, care ziceau că-s şmecheri şi nu-şi fac contract cu RER, nu o să ne mai ia de proşti aruncând gunoiul în tomberoanele noastre", zice un bărbat.

"O să se obişnuiască"

Florica Moisa susţine că şi colectarea selectivă a deşeurilor va fi în folosul orădenilor. "În incinta de gunoi încap fix patru containere, pentru gunoi, hârtie, sticlă şi PET-urile. Poate o lună, două, nu o să reuşim să convingem oamenii să le adune separat, dar după o vreme or să se obişnuiască", spune administratoarea.

De aceeaşi părere este şi consilierul local Dan Octavian. "Va trebui să iniţiem o campanie de promovare pentru ca orădenii să înţeleagă că este în avantajul lor să selecteze deşeurile separat. Cu vremea, vor creşte tarifele la gunoi şi atunci va fi prea târziu să mai implementăm sistemul", spune liberalul.

11 claudiu popa.jpgCulmea, până şi reprezentanţii opoziţiei din Consiliul Local sunt de acord cu schimbarea actualului sistem de colectare a deşeurilor. "Închiderea cu cheie a tomberoanelor şi colectarea selectivă sunt două proiecte mai vechi ale noastre, aşa că nu putem decât să felicităm actuala conducere a Primăriei că implementează proiectele PDL", zice consilierul democrat-liberal Claudiu Popa (foto). Popa a făcut parte în urmă cu trei ani din consilierii fostului primar Petru Filip şi a analizat această problemă. "Probabil la început se vor pierde chei, se va arunca mizeria lângă incinte sau nu se vor selecta deşeurile cum trebuie, dar cu timpul oamenii se vor obişnui".

Concluzia? Oradea nu trebuie populată cu nemţi pentru ca străzile să fie mai curate. Deşi, în mod cert, şansele de reuşită ar fi mai mari...


ARUNCAŢI AICI!

1.000 de coşuri de gunoi sunt puse pe străzile din Halle faţă de 2.300 câte are Oradea


MODELUL GERMAN
Gunoaie pe culori

Oraş din fosta Germanie de est, Halle a avut în urmă cu două decenii aceleaşi probleme pe care acum le are Oradea. Iniţial, nici nemţii nu au colectat gunoiul separat.

"Deşi fiecare container avea capac de altă culoare, după materialele care trebuiau depozitate, la început populaţia arunca totul la grămadă în cel pentru hârtie, ca să nu plătească nimic. În prima fază, asociaţiile de proprietari au fost notificate, după care deşeurile colectate necorespunzător au fost facturate toate ca deşeuri menajere", povesteşte primarul Ilie Bolojan. Atinşi la buzunar, nemţii s-au disciplinat rapid.

În prezent, de curăţenia oraşului Halle se ocupă un holding constituit în 2007 prin unificarea tuturor serviciilor publice, pentru a scădea cheltuielile de administrare. Societatea are 700 de angajaţi, din care 200 se ocupă doar de salubritate. Aceştia au la dispoziţie 100 de utilaje, inclusiv cele pentru deszăpezire. Populaţia plăteşte o taxă de salubritate către Primărie, care se regularizează anual în funcţie de cantitatea de gunoi menajer produsă şi de frecvenţa ridicării acestuia. Dacă în Oradea gunoiul este ridicat în medie de trei ori pe săptămână şi tot e mizerie, în Halle acesta este luat o singură dată, pentru că a doua cursă se plăteşte suplimentar. Dar e mult mai curat...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7424 RON
  • 1 EUR = 4.9454 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON