URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 13 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Timp de 15 ani, liberalul Ilie Bolojan s-a împotrivit ca administrația publică să se implice în fotbalul bihorean. Nu-i mai puțin adevărat că, pe vremea aceea, cel mai scurt drum spre pușcărie s-a dovedit a fi implicarea în fotbal. Au fost rare cazurile de oameni de afaceri sau primari care să nu fi fost implicați penal pentru suportul acordat echipelor. Căci fotbalul îți poate aduce notorietate, dar și niște cătușe de toată frumusețea.
Zic şi eu
Adrian Cris
Știți unde era și ce făcea Ilie Bolojan lunea trecută, când Marcel Ciolacu, premier, președinte PSD și candidat la Președinție, îl „propunea” prim-ministru taman din Ambasada României la Paris, zicând că bihoreanul „a realizat foarte multe” și nu are „nici cea mai mică problemă” de a lucra cu el? La Căminul Cultural din Bulz. Unde ce credeți că le spunea celor câtorva zeci de localnici adunați să-l asculte? Nu promisiuni că va curge lapte și miere, ci dimpotrivă!
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 29 octombrie 2024, după mai bine de 10 luni de deliberări intense și profunde, Curtea Constituțională a dat „verde” pentru intrarea în vigoare a unei aberații legislative, respingând o sesizare de neconstituționalitate făcută de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție încă din în 5 decembrie 2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
17 Decembrie 2022, 12:34

Percheziţii la şeful ocolului silvic Codrii Beiuşului, Daniel Coraş, care îşi lumina curtea vilei de la reţeaua publică (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Sunt percheziţii, sâmbătă, la vila şefului ocolului silvic Codrii Beiuşului, Daniel Coraş, în Stânceşti, în dosarul în care acesta este cercetat pentru furt de energie electrică. Împreună cu un echipaj al Electrica, poliţiştii verifică ce consumatori de energie electrică au fost racordaţi ilegal la reţeaua de iluminat public al comunei Bunteşti.

Acţiunea se desfăşoară sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş.

Informaţia, transmisă de surse locale BIHOREANULUI, a fost confirmată de reprezentanţii Poliţiei Bihor. „Este o acţiune care se desfăşoară în cadrul dosarului penal deschis pentru furt de energie electrică. Activităţile sunt coordonate de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul şef Alina Fărcuţa.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş, procuroarea Adriana Ardelean, în schimb, a solicitat "o cerere scrisă" pentru a oferi detalii despre acţiune. "La acest moment, eu nu pot nici să confirm, nici să infirm această informaţie, pe care văd că dumneavoastră o cunoaşteţi. E o percheziţie în cursul urmăririi penale, pe care colegii mei, dacă au dispus-o cumva, au ţinut informaţiile respective cât se poate de nepublice. Deci nu vă pot spune nimic despre acest lucru. Faceţi-ne o solicitare scrisă şi vă vom răspunde", a declarat procuroarea. 

Acţiunea a fost surprinsă de consilierul local independent din Beiuş, Alexandru Degău, care a transmis live, pe Facebook, de la faţa locului. 

După cum BIHOREANUL a relatat, deja, poliţiştii i-au întocmit dosar penal pentru furt de energie electrică pe numele şefului Ocolului Silvic Codrii Beiuşului, Daniel Coraş, fost comisar şef al ITRSV Bihor, azi Garda Forestieră, după ce au descoperit, pe 6 decembrie 2022, că vila sa din Stânceşti are o instalaţie electrică racordată ilegal la reţeaua de iluminat public al comunei Bunteşti.

Un cititor a transmis BIHOREANULUI şi dovada furtului, o înregistrare în care se vede cum, seara, becurile din curtea vilei pe care acesta o deţine în satul Stânceşti, comuna Bunteşti, se aprind exact în același moment cu becurile de pe stâlpul de iluminat public, iar dimineaţa, la fel, se sting deodată. Deşi furtul a fost confirmat de specialiştii Electrica, şeful Ocolului Silvic Codrii Beiuşului a negat acuzaţiile.

(video: cititor BIHOREANUL)

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Nu a fost singur
Tot cei din branșă l-au ajutat..... Și nu e singurul conectat asa....
Postat 17 Decembrie 2022, 18:52 de Jianu
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6867 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON