În toate studiile şi statisticile, Oradea apare pe plus la capitolul dezvoltare. Singurul minus este Universitatea. Or, noi nu putem aspira la statutul de oraş de prim rang cu o universitate minată de scandaluri şi cu rezultate îndoielnice.
Mulţi profesori renunţă la confortul financiar din mediul privat pentru a lumina calea tinerelor generaţii de studenţi. La Sorbonica, însă, s-a renunţat de mult la scopul primordial, acela de instruire a tinerilor, miza fiind asigurarea de locuri de muncă bănoase dascălilor.
Şi totuşi, Universitatea ar avea condiţii să fie un reper al oraşului. Calitatea absolvenţilor de liceu este încă decentă, există şi dascăli care-şi respectă blazonul, doar că masa critică e asigurată de sfertodocţi şi plagiatori. Cât timp la Universitate au venit să predea şi profesori din Timişoara sau Cluj, au ieşit promoţii foarte bune. Când însă dascăli de liceu reşapaţi ca universitari şi veleitari cu lucrări plagiate au avut impresia că pot deveni savanţi, calitatea a scăzut dramatic.
14 specializări de masterat sunt desfiinţate acum din lipsă de muşterii, dar nu e de mirare. Un tânăr valoros va merge la Cluj sau la Timişoara pentru că acolo se face carte, pe când aici mai mult se distribuie diplome. Din păcate, soluţia creşterii nivelului academic nu va veni niciodată din interior, ci doar prin alipirea la o Universitate cu reputaţie bună, cum este Babeş-Bolyai. E drept, unii profesori vor fi loviţi în amorul propriu, dar mica noastră Sorbonică va avea ocazia să intre în rândul universităţilor solide.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.