URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 01 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Februarie 2011, 11:52

O altă vamă la puricat: 53 de poliţişti de frontieră de la Albiţa, duşi la audieri

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Luni dimineaţa poliţiştii Direcţiei Generale Anticorupţie au descins pentru a percheziţiona sectorul poliţiei de frontieră Albiţa, judeţul Vaslui. Potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax, au fost ridicaţi 53 de poliţişti de frontieră, între care şeful sectorului Albiţa al Poliţiei de Frontieră, comisar-şef Daniel Corban.

Aceştia au fost ridicaţi fie de la locuinţele lor, fie direct din vamă, fiind duşi la Bucureşti pentru audieri. În urma percheziţiilor nu a fost ridicat niciun vameş. Informaţia a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Direcţiei Vamale Iaşi, Liana Barbu.

Ea a spus că în urma descinderilor nu a fost ridicat niciun vameş, însă nu a putut oferi detalii despre persoanele ridicate de anchetatori. La rândul său, Marius Costache, adjunctul şefului Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa, a declarat că nu a fost ridicat niciun lucrător vamal.

"La ora la care vorbim nu este reţinut niciun lucrător vamal şi nici nu a fost ridicat de DGA vreun vameş. În aceste condiţii, activitatea noastră nu este afectată în nici într-un fel, traficul în Vama Albiţa desfăşurându-se în condiţii normale", a declarat pentru Mediafax, Marius Costache, adjunctul şefului Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa.

El a precizat că descinderile şi percheziţiile au fost făcute în prezenţa şefului Vămii Albiţa, Emil Bordeianu. Majoritatea poliţiştilor de frontieră au fost ridicaţi de anchetatori de la locuinţele lor şi sunt duşi în Capitală cu dube ale Jandarmeriei şi cu un microbuz al DGA.

Activitatea la frontiera Albiţa a fost blocată, luni dimineaţă, la ora 6, în urma percheziţiilor în care sunt vizaţi vameşi şi poliţişti de frontieră suspectaţi de luare de mită şi trafic de ţigări.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie de Frontieră Vaslui, Irina Mirică, a declarat că în vamă au fost redistribuiţi poliţişti de frontieră de la alte puncte vamale astfel încât la Albiţa activitatea să se poată desfăşura în condiţii bune.

Conform unor surse judiciare, vameşii şi poliţiştii de frontieră de la Punctul de Trecere a Fontierei Albiţa au fost monitorizaţi de anchetatori timp de câteva luni. La Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Albiţa lucrează 114 persoane, din care 87 sunt vameşi.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON