URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 13 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
19 Octombrie 2020, 10:55

Nuntașii Bihorului: Cum și-au permis „oamenii legii” să sfideze pandemia organizând petreceri cu sute de invitați

Nuntașii Bihorului: Cum și-au permis „oamenii legii” să sfideze pandemia organizând petreceri cu sute de invitați MASCAT... FĂRĂ MASCĂ. Ar trebui să celebreze „luna de miere”, dar acum Eugen Boc jr. și proaspăta lui soție au de dat răspunsuri pentru petrecerea ținută cu fast, mai ales că tânăra a fost confirmată ulterior cu Covid-19. Nunta a reunit numeroși polițiști, inclusiv nașul fiind luptător al Serviciului de Acțiuni Speciale. „Nu știam pentru că, sincer să spun, nici nu am întrebat. Acuma să fim sinceri, aveam de ales?”, a răspuns el reporterului Antena 1, întrebat ce reacție a avut când a văzut câți invitați sunt
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Săptămâna trecută, Bihorul a ajuns din nou pe buzele știriștilor din toată țara. Dar nu pentru vreo realizare notabilă, ci din cauza coronavirusului și a proastelor obiceiuri!

Poliţiştii au deschis două dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor pornind de la două nunți petrecute în aceeași seară, 10 octombrie, ambele lăsate cu cazuri de infectare și ambele având ca protagoniști oameni ai legii. La prima, erou e fostul șef adjunct al Poliției Bihor, Eugen Boc, care și-a însurat fiul la un chef cu peste 350 de persoane, iar cealaltă s-a petrecut la Marghita, unde o asistentă medicală s-a măritat cu un polițist.

Numărați „bob cu bob”

Petrecerea lui Boc Jr. a început la ora 17, iar echipajul de control, din care făceau parte poliţişti, reprezentanţi ai ITM şi ai DSP, a descins la sala de evenimente Opera în jurul orei 21, când cheful era deja în toi. Deşi normele legale permiteau, încă, la acel moment, ca în incinta localurilor să fie găzduite doar 50 de persoane, iar în exterior 100, la petrecerea lui Boc erau mult mai mulţi.

Rugat să prezinte lista invitaţilor, fostul adjunct al IPJ Bihor, comisarul şef (r) Eugen Boc, acum pensionar, a pretins că are doar una incompletă, așa că poliţiştii au oprit petrecerea, s-au aşezat la poarta sălii de evenimente, unde i-au legitimat şi i-au notat pe toţi cei care ieşeau. În total, au fost prezente peste 350 de persoane, motiv pentru care patronii sălii au fost sancţionaţi cu amenda maximă, de 15.000 lei.

În timpul controlului, fostul șef al Poliţiei a avut şi o atitudine recalcitrantă, catalogând verificările drept „răzbunări” îndreptate împotriva sa.

Nuntași expuși

„În jurul orei 21, polițiștii orădeni s-au autosesizat că la un local de evenimente din municipiul Oradea se desfășura un eveniment privat (nuntă) la care nu erau respectate prevederile legale privind numărul total de participanți (50 de persoane în interior/100 pe terasă), constatându-se prezența a peste 300 de persoane”, arăta un comunicat trimis a doua zi de IPJ. Nuntașii au fost legitimați, iar evenimentul oprit, polițiștii întocmind dosar penal pentru infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor.

„Ancheta se desfăşoară in rem, adică pentru faptă. Deocamdată nu s-a formulat nicio acuzație la adresa vreunei persoane”, a precizat, marți, Ciprian Morar, prim-procurorul adjunct al Parchetului Oradea, instituție care coordonează ancheta în acest caz.

Surse din rândul invitaţilor au declarat BIHOREANULUI că unii dintre ei au întrebat explicit, înainte de a accepta participarea la eveniment, dacă se respectă măsurile de prevenire a Covid-19, iar gazdele i-au asigurat că la nuntă vor participa doar numărul legal de invitaţi, adică 150.

Mireasa infectată

„Bomba” avea să vină miercuri, când s-a aflat că mireasa lui Boc Jr, farmacistă la Spitalul Municipal Dr. Gavril Curteanu din Oradea, a fost confirmată cu Covid-19. Ea a fost evaluată de medicii Spitalului Municipal și trimisă în carantină la domiciliu, starea de sănătate fiind bună. În schimb, proaspătul ei soț a ieșit negativ.

DSP a pornit o anchetă epidemiologică în cadrul căreia, însă, inițial tânăra a declarat un singur contact direct, pe Boc jr. Ulterior, medicul care a efectuat investigația a fost atenţionat de colegi că tânăra a fost mireasă în weekend, motiv pentru care ancheta s-a reluat, iar mireasa obligată să depună toată lista cu cele 356 de persoane, între care și VIP-uri locale, inclusiv polițiști și magistrați.

„Potrivit procedurii, toate persoanele vor primi la domiciliu decizia prin care sunt obligate să intre în carantină pentru o perioadă de 14 zile. În ziua a 8-a au posibilitatea să se testeze şi, dacă rezultatul este negativ, din ziua 9 vor putea ieşi din carantină”, a explicat BIHOREANULUI şefa DSP Bihor, Daniela Rahotă.

Mirii Boc

Covid între polițiști

Situația s-a complicat pe parcurs. Joi s-a aflat că doi procurori, cel puţin 10 poliţişti din Bihor (unul fiind naș de cununie) şi alţi doi de la IPJ Maramureş au fost oaspeți la nuntă, iar doi dintre poliţiştii bihoreni, soţ şi soţie, erau deja confirmaţi cu coronavirus. Este vorba despre un poliţist de la Serviciul Rutier Bihor şi despre nevasta acestuia, care lucrează în sediul IPJ, fini de-ai lui Boc senior, care s-au testat miercuri, după ce femeia a prezentat simptomele bolii.

Toţi cei 10 poliţişti bihoreni – printre care un șef de serviciu și unul de birou - au fost trimişi acasă de conducerea Inspectoratului, inclusiv colegii lor de birou. De asemenea, spaţiile din toate clădirile în care îşi desfăşurau activitatea - sediul IPJ, sediul Poliţiei Rutiere şi al Poliţiei Oradea - au fost dezinfectate joi, iar oamenii trimişi acasă îşi vor putea relua activitatea numai după ce specialiştii DSP Bihor finalizează ancheta epidemiologică şi vor decide care dintre ei vor trebui să intre în carantină.

Tot acasă au rămas şi cei doi procurori care au participat la petrecere.

Nemulțumit de... deranj

Boc srÎn aceeași zi a făcut și primele declarații socrul mare, Eugen Boc (foto), evident, „pledând” nevinovat și luând apărarea tinerilor căsătoriți. „Nici vorbă să fie 356, cum au anunţat în comunicate. Au fost mult mai puţini”, a spus fostul ofițer, conform site-ului local bihorjust.ro, nespecificând însă câte persoane ar fi participat la petrecere.

Mai mult, Boc susținea că la nuntă s-ar fi respectat regulile, căci oaspeţii au fost aşezaţi în trei spaţii diferite: sala mare, o sală pentru copii şi pe terasă, deci au fost distanţaţi, dar „apoi oamenii au început să circule, nu-i poţi obliga să stea într-un loc”. El a avut o explicație puerilă și privind aglomerarea de la sală, susţinând că mai multe persoane din Maramureş, adică apropiați ai familiei nurorii sale, ar fi venit la petrecere deşi nu confirmaseră în prealabil. „Aşa e acolo, la ei. Vin toate neamurile, chiar dacă nu confirmă înainte”, a spus el.

Fostul șef din IPJ dă de înţeles că a fost anume vizat de echipele de control, căci acestea au ajuns la nunta fiului său deși mai erau „vreo 20 de evenimente” în acea seară în Oradea. „Probabil că am deranjat cât am fost în Poliţie şi mi-am făcut treaba. N-am fost implicat politic şi nu am intrat în niciun joc”, a susținut el, declarându-se nemulțumit că echipajele i-ar fi incomodat pe nuntaşi. „Au intrat cu camerele video în mâini, filmând tot. Nu mi se pare normal să vii aşa la o nuntă, să filmezi nuntaşii şi să îi deranjezi”.

Susținând că atât fiul său, cât şi mireasa s-ar fi testat înainte de nuntă şi ar fi fost negativi, Boc a mai afirmat că el crede că nora s-ar fi îmbolnăvit a doua zi după nuntă, duminică, când s-ar fi dus în Cetatea Oradea, la cumpărături, căci, acolo, „pur şi simplu o persoană i-a strănutat în faţă”. Omițând, însă, că perioada de incubație a virusului este de câteva zile.

Percheziții la fostul șef

Foștii subordonați ai lui Boc nu au înghițit „gogoșile”, astfel că, joi seară, în contextul în care organizatorii petrecerii au refuzat să predea lista cu toţi invitaţii, au descins în percheziţii la vila fostului șef al Poliţiei, în locuinţa cuscrilor săi şi la cea a proaspeţilor însurăţei, dar şi la sala de evenimente Opera. Poliţişti coordonaţi de un procuror de la Parchetul Oradea, costumaţi cu combinezoane speciale şi măşti, au scotocit locuinţele şi birourile sălii de evenimente, căutând documente, înregistrări, fotografii, unităţi de calculator, tot ce ar putea avea legătură cu dosarul penal deschis după nuntă.

La un moment dat, la vila lui Boc a fost chemat şi un echipaj al SMURD Bihor, pentru a acorda ajutor medical soţiei acestuia, care ar fi făcut un atac de panică. Echipajul medical a plecat după circa 20 de minute, fără pacient.

Anchetatorii nu au făcut publice detalii legate de descinderi, dar sursele BIHOREANULUI spun că au ridicat inclusiv plicurile cu darul de nuntă, pe care scria numele participanților (majoritatea au cotizat cu câte 1.000 de euro), dar și tabelele cu invitații, descinderile întinzându-se până târziu în noapte. Până la sfârșitul săptămânii trecute, fuseseră identificate puțin peste 200 de persoane, iar DSP ceruse ajutor pentru a identifica şi restul invitaților.

Probleme și la Marghita

Cât privește cealaltă nuntă în urma căreia a fost deschis dosar penal, detaliile nu sunt, cel puțin deocamdată, la fel de spumoase. Și aici, mireasa - o tânără asistentă medicală ATI din Spitalul Municipal Dr. Pop Mircea din Marghita, proaspătă soţie de poliţist - a fost confirmată cu Covid vineri, după ce cu o zi înainte îşi făcuse testul pentru a reveni la muncă. Cei doi tineri şi-au celebrat căsătoria tot pe 10 octombrie, având peste 100 de invitaţi, spun sursele ziarului.

De altfel, până joia trecută, când s-a amplificat scandalul nunții lui Boc, pe contul de Facebook al miresei din Marghita fuseseră postate o serie de filmuleţe şi fotografii de la petrecere (foto), în care mirii dansau împreună cu invitaţii și se pozau cu aceştia, neprotejați. Vineri, însă, au dispărut cu totul!

Nuntă MarghitaȘi tânăra a fost evaluată medical, la spitalul local, şi se simte bine, neavând simptome specifice bolii. Ca atare, a primit o decizie de izolare la domiciliu, unde se află acum împreună cu soţul, pentru care medicii au dispus să fie plasat în carantină pentru o perioadă de 14 zile.

Potrivit unor surse din IPJ Bihor, mirele, agent la Poliţia Marghita, le-ar fi spus şefilor că nu a avut colegi printre invitaţi, iar nunta ar fi fost în aer liber, respectând numărul regulamentar de invitaţi, adică 100 de persoane, dar în fotografii şi înregistrări se vedeau invitaţi stând la mese amenajate și în interior şi dansând și în spaţiul închis.

Cum au stat lucrurile cu adevărat vor stabili, probabil, reprezentanţii DSP Bihor care, vineri, au solicitat cuplului să prezinte lista cu invitaţii, urmând să declanşeze o anchetă epidemiologică. „Vom discuta cu doamna, vom vedea câţi oameni au fost, cine va trebui să intre în carantină”, a spus şefa DSP, dr. Daniela Rahotă.

O nouă anchetă

Cert este că, după ce au aflat povestea de pe portalul BIHOREANULUI, poliţiştii bihoreni s-au autosesizat și au deschis și în acest caz un dosar penal pentru aceeași infracţiune, de zădărnicire a combaterii bolilor. Oamenii legii vor să afle câţi oameni au fost la nuntă şi dacă s-au respectat normele sanitare pentru prevenirea infectării cu Sars-CoV-2.

Ancheta a fost demarată de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale sub coordonarea unui procuror de la Parchetul Marghita. „Vor fi verificate aspecte cu privire la respectarea prevederilor legale referitoare la numărul de participanți, precum și respectarea normelor sanitare în vigoare în vederea prevenirii infectării cu noul coronavirus”, se arată în comunicat. Și aici, deocamdată, cercetările se fac in rem, adică asupra faptei, fără a fi învinuită vreo persoană.

Rămâne de văzut cât de tare se va complica situația epidemiologică din cauza unor asemenea evenimente scăpate de sub control. Mai exact, o vor arăta noile recorduri ale numărului de infectați cu Covid...


INTERVENȚII VECHI

Familie cu „antecedente”

Eugen Boc şi fiul său nu sunt la primul incident public. În urmă cu cinci ani, pe atunci adjunct al șefului Poliţiei Bihor, Boc a trimis peste 100 de poliţişti şi jandarmi, inclusiv mascaţi, ca să „spargă” o petrecere la Hanul Pescarilor, la comanda juniorului, care, băut fiind, făcuse scandal şi fusese dat afară din local.

Boc jr.Scandalul, pe care l-a dezvăluit tot BIHOREANUL, s-a produs în noaptea de 11/12 iulie 2015, când Eugen Boc jr (foto) a băut fără măsură, a făcut scandal în toaleta fetelor, iar când bodyguarzii l-au scos din incinta clubului, a devenit violent şi, ca să demonstreze că e „bazat”, şi-a sunat tatăl şi apoi la 112, ameninţând că va „închide” afacerea celui care l-a supărat.

În câteva minute, la Săldăbagiu au descins 20 de maşini cu peste 100 de poliţişti, mascaţi, jandarmi şi chiar agenţi ai Poliţiei Locale, cărora Boc jr. a ajuns să le dea dispoziţii. Postându-se în fruntea lor, băiatul comisarului şef s-a întors la „locul faptei”, cerând în gura mare arestarea patronilor şi bodyguarzilor. Apoi, s-a răzgândit şi a fugit în spatele agenţilor, fiind urcat într-una dintre maşinile Poliţiei, cu care a şi fost dus în oraş.

Desfăşurarea neobişnuită de forţe i-a speriat pe clienţii discotecii, îmbulziţi cu sutele către ieşire, localul ajungând să tragă „obloanele” înainte de ora închiderii. Deşi a fost un abuz evident, cazul nu a fost anchetat de procurori.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
oamenii legii si ai ordinii...
Copiii nostri poarta masca 6-7 ore la scoala, de-abia sunt lasati in pauze, ei se chinuie sa respecte legea iar oamenii legii si ai ordinii isi bat joc de ea... rusine. am multe alte cuvinte pe varful limbii, dar sunt o lady...
Postat 20 Octombrie 2020, 12:45 de Carmen21
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON