Din cauza lucrărilor care se vor executa la calea de rulare pe str. Corneliu Coposu (Turnul de Apă), sâmbătă, 8 iulie, şi duminică, 9 iulie 2023, circulaţia tramvaielor va fi întreruptă pe tronsonul Cap linie Pod CFR – Calea Aradului/str. Aviatorilor.
`
< Pagina precedentă 1 2 3 4 5 6 7 8 Pagina următoare >
Părerea noastră
Folclor de Bihor
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?
De stiut
Colțul juridic
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse.
Bihoreanul la medic
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
Noutăți de la OTL
06 Iulie 2023, 15:21
Oradea Transport Local SA cod fiscal RO63483, nr. RC J/05/1/1991 cu sediul în Oradea - judeţul Bihor, str. Atelierelor nr. 12, tel.0259-42.32.45, 0359/808501, fax.0259-42.60.10, e-mail secretariat@otlra.ro, organizează în data de 06.07.2023, la ora 10.00, licitație publică cu strigare pentru valorificarea unor mijloace fixe.
03 Iulie 2023, 11:15
O.T.L. vă invită la plimbări de agrement cu Autobuzul Turistic, în perioada 23 - 25 iunie. Vezi detalii!
23 Iunie 2023, 13:05
Din cauza demarărilor lucrărilor pentru reabilitarea reţelelor de termoficare din vecinătatea Pasajului Magheru, staţia Pod Dacia, care deserveşte liniile de autobuz T7, 13, 17, 29, 30 şi 34, va fi relocată, începând de azi, 22 iunie 2023, în staţia de tramvai – sensul de mers spre Magazinul Crişul.
22 Iunie 2023, 13:01
Din cauza lucrărilor care se vor executa la calea de rulare pe str. Corneliu Coposu (Turnul de Apă), sâmbătă, 17 iunie, şi duminică, 18 iunie 2023, circulaţia tramvaielor va fi întreruptă pe tronsonul Cap linie Pod CFR - Calea Aradului / strada Aviatorilor.
15 Iunie 2023, 17:44
O.T.L. vă invită la plimbări de agrement cu Autobuzul Turistic, în perioada 16 - 18 iunie 2023, după următorul program:
15 Iunie 2023, 15:33
Din cauza lucrărilor edilitare care se vor executa pe str. Evreilor Deportaţi, la intersecţia cu Parcul N. Bălcescu, începând de marţi, 6 iunie 2023, traseul liniei 33 de autobuz va fi modificat, pe sensul de mers spre Eurobussines Parc, astfel:
01 Iunie 2023, 19:04
Începând de luni, 5 iunie 2023, din cauza executării de lucrări edilitare, staţia cap linie Spriu Haret, nu va fi operaţională pentru liniile 13, 15, 16 şi 722. Autobuzele care circulă pe aceste linii vor avea staţie pe str. Aleea Emanuil Gojdu, după intersecţia cu str. Spiru Haret.
01 Iunie 2023, 13:00
Începând de joi, 1 iunie 2023, ora 18:30, până duminică 4 iunie 2023, pentru buna desfăşurare a probelor din cadrul Campionatului European al Vatmanilor, ediţia a X-a, care vor avea loc în P-ţa Unirii, se vor modica traseele pentru următoarele linii de autobuz:
31 Mai 2023, 20:07
Mijloacele de transport în comun ale SC OTL SA vor circula în perioada 1 - 5 Iunie 2023 după următorul program:
31 Mai 2023, 15:28
O.T.L. invită orădenii la plimbări de agrement cu Autobuzul Cabrio care va efectua curse conform următorului program:
31 Mai 2023, 08:28
O.T.L. invită orădenii vineri, 26.05.2023, sâmbătă, 27.05.2023, şi duminică, 28.05.2023, la plimbări de agrement cu Autobuzul Cabrio care va efectua curse începând cu ora 12:00, la interval de o oră, până la ora 19:00 (ultima cursă).
26 Mai 2023, 14:12
Oradea Transport Local S.A. cod fiscal RO63483, nr. RC J/05/1/1991 cu sediul în Oradea - judeţul Bihor, str. Atelierelor nr. 12, tel.0259-42.32.45, 0359/808501, fax.0259-42.60.10, e-mail secretariat@otlra.ro, organizează în data de 07.06.2023, la ora 10.00, licitație publică cu strigare pentru valorificare TRACTOR U650.
24 Mai 2023, 17:05
O.T.L. invită orădenii, vineri, 19 mai, sâmbătă, 20 mai, şi duminică 21 mai, la plimbări de agrement cu Autobuzul Cabrio care va efectua curse începând cu ora 12:00, la interval de o oră, până la ora 19:00 (ultima cursă).
19 Mai 2023, 12:55
Având în vedere lucrările de modernizare a străzii Meşteşugarilor, traseul liniei 10 este modificat doar pe sensul de mers spre staţia Ovid Densuşianu. Astfel, de pe strada Tudor Vladimirescu, autobuzele vor trece pe Oneștilor și apoi pe Barcăului.
15 Mai 2023, 15:00
Răspunzând solicitărior primite din partea călătorilor, utilizatori ai liniei 10 de autobuz, începând de luni, 15 mai 2023, în graficul de circulaţie al liniei 10 se introduce o cursă cu plecare din staţia cap linie, Ovid Densuşianu, la ora 7:00, în zilele lucrătoare cu şcoală.
12 Mai 2023, 15:55
Din cauza lucrărilor care se vor executa la calea de rulare pe str. Transilvaniei, sâmbătă, 6 mai, şi duminică, 7 mai 2023, circulaţia tramvaielor va fi suspendată pe tronsonul Cap linie Pod CFR – Calea Aradului/str. Aviatorilor.
05 Mai 2023, 11:10
În data de Luni 01.05.2023 autobozele si tramvaiele vor circula conform graficelor de Duminică si sărbători legale.
În data de 3 iunie 2023, la Oradea va avea loc cea de-a X-a ediţie a Campionatului European al Vatmanilor, eveniment organizat pentru prima dată în România. Sunt așteptate să concureze, în cadrul acestei ediţii, 25 de echipe din 19 țări.
Oradea Transport Local organizează în data de 03.05.2023 la ora 10.00 licitație publică cu strigare pentru valorificarea prin vânzare a mai multor mijloace fixe.
26 Aprilie 2023, 14:44
Din cauza lucrărilor care se vor executa la calea de rulare pe str. Transilvaniei, sâmbătă, 22 aprilie, şi duminică, 23 aprilie 2023, circulaţia tramvaielor va fi suspendată pe tronsonul Cap linie Pod CFR – Calea Aradului/str. Aviatorilor.
20 Aprilie 2023, 13:35
Vineri, 14 aprilie 2023, se va circula conform graficelor pentru zilele de sâmbătă, cu excepţia liniilor de autobuz 20, 21N şi 22 care vor circula conform graficelor pentru zilele lucrătoare. Ultima cursă cu plecare de la Auchan pe linia 19, va fi la ora 23:25, iar pe linia 23, la ora 23:23. De la Leroy Merlin, pe linia 30, ultima cursă va avea plecarea la ora 20:20.
13 Aprilie 2023, 16:00
Din cauza unor lucrări care se execută în zona străzii Olteniei, traseul liniei 15 de autobuz va fi deviat începând din 6.04.2023, ora 13:00, astfel:
06 Aprilie 2023, 12:40
Conferința anuală dedicată transportului de călători a marcat de fapt finalul unui concurs intitulat RPTCY 2023 (Romanian Passenger Transport Company of the Year), și care a însemnat pentru compania orădeană OTL un prilej de a se remarca din nou printre cele peste 5800 de companii de transport de persoane din România. În urma jurizării, care a cuprins o serie diversă de criterii specifice, Oradea Transport Local a fost desemnată ca ocupanta locului 2, categoria transport urban.
05 Aprilie 2023, 15:10
Din cauza lucrărilor care se vor executa la calea de rulare pe str. Transilvaniei, sâmbătă, duminică (18,19 martie 2023) şi luni (20 martie 2023), în intervalul orar 9:00 - 13:00, circulaţia tramvaielor va fi suspendată temporar pe tronsonul Cap linie Pod CFR - Calea Aradului / str. Aviatorilor.
16 Martie 2023, 14:24
Oradea Transport Local SA, cod fiscal RO63483, Nr. RC J/05/1/1991 cu sediul în Oradea – judeţul Bihor, str. Atelierelor nr. 12, tel.0259-42.32.45, 0359/808501, fax.0259-42.60.10, e-mail secretariat@otlra.ro, organizează în data de 27.03.2023 la ora 10.00, licitaţie publică cu strigare pentru valorificarea mai multor mijloace fixe prin vânzare.
08 Martie 2023, 14:30
Din cauza lucrărilor care se vor executa la calea de rulare pe str. Transilvaniei intersecție cu str. Posada, sâmbătă și duminică (4 și 5 martie 2023) circulația tramvaielor va fi suspendată temporar pe tronsonul Cap linie Pod CFR – Calea Aradului / str. Aviatorilor.
03 Martie 2023, 10:40
OTL organizează selecție de personal pentru funcția de operator - dispecerizare transport persoane
27 Ianuarie 2023, 14:37
OTL a transmis programul de circulaţie al mijloacelor de transport în comun pentru zile de 23 şi 24 ianuarie 2023.
20 Ianuarie 2023, 13:17
Informăm călătorii că începând de miercuri, 11 ianuarie 2023, ora 9:00, circulaţia cu tramvaie pe tronsonul Calea Aradului (intersecţie cu str. Oneştilor) - Cap linie Ioşia va fi suspendată din cauza executării de lucrări de infrastructură.
09 Ianuarie 2023, 17:15
- Drum nou în Oradea: Primăria vrea să amenajeze o arteră de 3,5 km între strada Ogorului şi Calea Clujului 10:50, 26 Apr 2024
- Acrobat pe cer! Spectacol periculos în Oradea: a mers pe sârmă între clădirea Primăriei și biserica de vizavi 08:01, 26 Apr 2024
- Exemplar rar de rață cu ochi de șoim, imortalizat pe Crișul Repede! 13:17, 26 Apr 2024
- Încă un PNL-ist din Consiliul Județean Bihor a trecut la PSD. Ce l-a nemulțumit pe Florin Ciora 16:10, 26 Apr 2024
- Tramvai la scară: Lucrările la rețeaua tram-tren din Oradea vor începe anul viitor, fără case expropriate în Rogerius 08:00, 24 Apr 2024
- 105 ani de la Eliberarea Oradiei: Fostul premier Nicolae Ciucă a venit la festivități, mii de persoane au ieșit în centrul orașului (FOTO/VIDEO) 12:34, 20 Apr 2024
- "Nagyvárad, ca alternativă la Oradea". Biró Rozália, candidata UDMR Bihor pentru funcţia de primar al Oradiei 19:00, 15 Apr 2024
- E oficial: Ilie Bolojan candidează din nou la șefia Consiliului Județean Bihor, iar Florin Birta, la Primăria Oradea! 17:31, 25 Apr 2024
- Povestea emoţionantă a „vârfului de lance” care a depus jurământul militar, vineri, în Piața Unirii din Oradea (FOTO/VIDEO) 21:48, 26 Apr 2024
- Proiectul revizuit al Inelului Rutier Metropolitan, contestat de o parte a proprietarilor din Cheriu care s-au opus și la început 20:30, 26 Apr 2024
- A început Târgul de Paște din Cetatea Oradea: Copiii, invitați la întâlniri cu iepurași uriași, ateliere și parc de distracții (FOTO) 19:47, 26 Apr 2024
- Orădenii de la CS Wolf au contribuit cu 13 medalii la performanţa României de la Europenele de Taekwon-do ITF 19:20, 26 Apr 2024
- Vizitele externe ale domnului Marcel Ciolacu și promovarea intereselor cetățeanului român
- Hărțuirea jurnaliștilor români, criticată de Departamentul de Stat al SUA. Cazul Boroș-PRESShub
- De ce luptă Azota Popescu pentru schimbarea adopțiilor din România și câți președinți de țară s-au obosit să îi răspundă
- Cătălin Cîrstoiu despre retragerea candidaturii: „Un medic nu abandonează niciodată”
Ştiri de la CAO
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:31, 26 Apr 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:42, 02 Apr 2024
- Anunţ Compania de Apă Oradea 11:35, 20 Mar 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:31, 13 Mar 2024
Diva Hair
- A cântat cu zâmbetul pe buze, deși a ascuns în suflet dureri copleșitoare. Gabi Luncă și-a pierdut unul dintre copii chiar în ziua botezului
- Au crezut că au adoptat o orfană de 6 ani. De fapt, aveau de-a face cu o femeie adultă cu nanism care a încercat să-i escrocheze
- Patru copii sunt nevoiți să facă sacrificii uriașe pentru a-și putea ajuta părinții nevoiași. „Îmi e milă de mama. Ne lipsește câteodată mâncarea"
Ultimele Comentarii
- @MODERATOR No buna așa. Postat 26 Apr 2024, 22:09 de Sandu2100
- Corpas sa fi spus asta? "În ciuda acestui fapt, IT-iştii municipalităţii... Postat 26 Apr 2024, 21:07 de poiu
- Florea - e ultimul caz in care iti dau apa la moara. Ca daca incerci sa intelegi cu ce se mananca meseria mea, iti afumi routerul si consumi pana si netul nelimitat Fac meseria asta de multi ani cu o etica... Postat 26 Apr 2024, 21:02 de poiu
- sa iti faca primaria drum pe bani publici si sa se tripleze valoarea terenului, dar sa te opui, ca terenul ramane cu 10% mai mic... odata ce terenul e pe marginea soselei,... Postat 26 Apr 2024, 20:46 de unu
- ivanov sppui bine, lumea se satura de acesti fascisti,vad... Postat 26 Apr 2024, 19:13 de florea
Bihoreanul tipărit
- Acrobat pe cer! Spectacol periculos în Oradea: a mers pe sârmă între clădirea Primăriei și biserica de vizavi 08:01, 26 Apr 2024
- Goana după PET-uri: Flacoanele au ajuns la mare căutare printre oamenii străzii, aducând profituri și de sute de lei pe zi 08:01, 25 Apr 2024
- Vremea Iepurașului: O nouă ediție a Târgului de Paște în Cetatea Oradea. Vezi programul! 12:10, 24 Apr 2024
- Tramvai la scară: Lucrările la rețeaua tram-tren din Oradea vor începe anul viitor, fără case expropriate în Rogerius 08:00, 24 Apr 2024
ACTUAL
- "A decedat o victimă?". Înregistrare cu momentul în care judecătoarea originară din Bihor îl strigă pe tânărul ucis în 2 Mai (AUDIO) 18:07, 26 Apr 2024
- Șocant: Copil de şase ani din România vândut de părinţi pe bani mărunți şi scos din ţară de un german 15:11, 26 Apr 2024
- S-a decis: Pensiile aferente lunii mai vor fi plătite înainte de Paște 15:07, 25 Apr 2024
- Se-ntâmplă-n România! O stradă s-a prăbușit într-un oraș din Prahova, localnicii au fost evacuați (FOTO) 13:12, 25 Apr 2024
Stiri SPORTIVE
- Orădenii de la CS Wolf au contribuit cu 13 medalii la performanţa României de la Europenele de Taekwon-do ITF 19:20, 26 Apr 2024
- Alături de Vivien! Concurs de alergare în Parcul Brătianu din Oradea pentru a ajuta o adolescentă diagnosticată cu scolioză severă 17:05, 26 Apr 2024
- CSM Oradea susţine sâmbătă jocul al doilea din finala mică la polo 14:40, 26 Apr 2024
- FC Bihor susţine sâmbătă, în deplasare, al patrulea duel din acest sezon cu Poli Timişoara 12:30, 26 Apr 2024
BIHOREANUL TV
- Povestea emoţionantă a „vârfului de lance” care a depus jurământul militar, vineri, în Piața Unirii din Oradea (FOTO/VIDEO)
- Lucrările la centrul de recuperare pe care Mihai Neşu îl construiește lângă Oradea sunt în stadiu avansat. Cum poți ajuta (FOTO/VIDEO)
- Judecătoarea Ancuța Popoviciu, originară din Bihor, nu va fi suspendată. A stat mută în fața jurnaliștilor (VIDEO)
Oradea Noastră
- Exemplar rar de rață cu ochi de șoim, imortalizat pe Crișul Repede! 13:17, 26 Apr 2024
- Goana după PET-uri: Flacoanele au ajuns la mare căutare printre oamenii străzii, aducând profituri și de sute de lei pe zi 08:01, 25 Apr 2024
- Școala „verde”: Proiect de grădină urbană în curtea Liceului German Friedrich Schiller din Oradea (FOTO) 17:06, 23 Apr 2024
- Căldură în rate: Au explodat facturile de încălzire în Oradea. Ce soluții au asociațiile, ca să nu adune datorii? 09:54, 22 Apr 2024
Bihor
- Povestea emoţionantă a „vârfului de lance” care a depus jurământul militar, vineri, în Piața Unirii din Oradea (FOTO/VIDEO) 21:48, 26 Apr 2024
- Proiectul revizuit al Inelului Rutier Metropolitan, contestat de o parte a proprietarilor din Cheriu care s-au opus și la început 20:30, 26 Apr 2024
- Laude de la ministrul Boloș și șefii ADNR Nord-Vest pentru CJ și alte instituții din Bihor: „Crește inima în mine văzând roadele muncii din acești ani” (FOTO) 17:34, 26 Apr 2024
- Primăria Oradea, paralizată de hackeri. Programul de lucru cu publicul s-a închis vineri la ora 14, după ce a căzut reţeaua de calculatoare 16:43, 26 Apr 2024
Stiri Oradea
- A început Târgul de Paște din Cetatea Oradea: Copiii, invitați la întâlniri cu iepurași uriași, ateliere și parc de distracții (FOTO) 19:47, 26 Apr 2024
- Alături de Vivien! Concurs de alergare în Parcul Brătianu din Oradea pentru a ajuta o adolescentă diagnosticată cu scolioză severă 17:05, 26 Apr 2024
- Primăria Oradea, paralizată de hackeri. Programul de lucru cu publicul s-a închis vineri la ora 14, după ce a căzut reţeaua de calculatoare 16:43, 26 Apr 2024
- Drum nou în Oradea: Primăria vrea să amenajeze o arteră de 3,5 km între strada Ogorului şi Calea Clujului 10:50, 26 Apr 2024
Timp Liber
- A început Târgul de Paște din Cetatea Oradea: Copiii, invitați la întâlniri cu iepurași uriași, ateliere și parc de distracții (FOTO) 19:47, 26 Apr 2024
- Începe Târgul de Paște din Oradea. Vezi programul evenimentelor! (FOTO) 16:35, 25 Apr 2024
- O ediție de succes: Cele mai bune fotografii de la Romanian Grand Circuit vor fi expuse la Oradea (FOTO) 12:08, 25 Apr 2024
- Vremea Iepurașului: O nouă ediție a Târgului de Paște în Cetatea Oradea. Vezi programul! 12:10, 24 Apr 2024
Revista Familia
- Liviu Stănescu în dialog cu Dan-Liviu Boeriu despre „Am fost la capătul lumii” 19:52, 16 Apr 2024
- Pragul Vaida #11, cu poeţii experimentali Dmitri Miticov şi Cătălin Şuteu 20:08, 12 Apr 2024
- Romanul „Sfârșitul lumii e un tren” de Daniela Rațiu va fi lansat sâmbătă la Oradea 20:01, 10 Apr 2024
- George C. Dumitru în dialog cu Mircea Pricăjan despre romanul „Rupturi” 16:31, 25 Mar 2024
Informații de la Termoficare
- Termoficare Oradea: se reia încălzirea începând de joi, însă nu la toate punctele termice 13:40, 17 Apr 2024
- Termoficare Oradea: Se întrerupe furnizarea apei calde către o parte dintre consumatorii de pe câteva străzi din cartierul Nufărul 11:11, 17 Apr 2024
- Termoficare Oradea anunță întreruperea furnizării apei calde de consum în cartierul Nufărul I 10:59, 09 Apr 2024
- Anunț Termoficare: de marți se oprește căldura în Oradea și Sânmartin 12:47, 30 Mar 2024
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.6386 RON
- 1 EUR = 4.9763 RON
- 1 HUF = 0.0127 RON