URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 01 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Ianuarie 2024, 17:01

Noi modificări în materia „violului”

Noi modificări în materia „violului” foto: generic / sursa: Pexels.com, Sora Shimazaki
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Săptămâna trecută arătam că în data de 29 decembrie 2023 a fost publicată în Monitorul Oficial o lege care modifică altă lege, din iunie, cu privire la schimbarea Codului penal în privința infracțiunilor sexuale.

Arătam, de asemenea, că soluția de modificare în ultima secundă a unei legi publicate cu șase luni înainte de a intra în vigoare și publicată masiv în mass-media este o soluție tipic românească a ultimilor ani.

Referitor la conținutul concret al modificărilor, în primul rând este de menționat că a fost menținută soluția ca raporturile sexuale, chiar și liber consimțite, între un major și un minor sub 16 ani să fie considerate viol, dacă diferența de vârstă între cei doi parteneri este mai mare de 5 ani, însă acest aspect face obiectul unei excepții de neconstituționalitate invocate de Avocatul Poporului și aflate pe rolul Curții Constituționale.

Pedeapsa este de la 7 la 12 ani, în timp ce „violul” efectiv al unui minor se pedepsește de la 8 la 15 ani. Este de remarcat diferența relativ redusă între un act sexual consimțit și cel „forțat”, dar aceasta e voința suverană a „aleșilor neamului”.

Trebuie precizat aici că „violul clasic” între majori se pedepsește de la 3 la 7 ani, maximumul pedepsei fiind egal cu minimumul pentru actul sexual consimțit cu un minor sub 16 ani.

Pe de altă parte, simplele atingeri și mângâieri asupra unui minor se pedepsesc de la 2 la 9 ani, adică mai mult decât în cazul unui „viol clasic” exercitat împotriva unui major.

Referitor la minorii între 16 și 18 ani, va fi considerat „violator” în cazul relațiilor sexuale liber consimțite doar majorul care este membru de familie sau a profitat de poziția sa privilegiată cum ar fi cea de profesor, educator, medic, avocat sau preot, sau de poziția de încredere a minorului, cum ar fi vecinii sau prietenii de familie.

Odată cu aceste modificări, dispare infracțiunea de act sexual cu un minor, care devine, astfel cum am arătat mai sus, viol.

În final trebuie să remarcăm că, în ultimele luni, aleșii neamului încep să modifice nu numai legile, ci și cuvintele limbii române, în viitorul DEX trebuind redefinite cel puțin noțiunile de evadare și viol...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON