URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 21 SEPTEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă dai cu ochii roată în Piața Unirii, e imposibil să nu observi nenorocirea aia de clădire, colț cu strada Avram Iancu, ce strică imaginea întregului centru. Biata clădire din Piața Unirii nr. 7 a fost lăsată în părăseală pe motiv că pe acolo urmau să treacă buldozerele Primăriei din dorința de a face din strada Avram Iancu un drum cu patru benzi până în Parcul Bălcescu.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ministrul Finanțelor, orădeanul Marcel Boloș, se află, cu tot Guvernul din care face parte, într-o fundătură. Pe de o parte pregătește o nouă „reformă fiscală”, adică majorări de taxe și impozite despre care economiștii avertizează că vor zdruncina toate firmele, mari și mici, străine și autohtone, pe de alta spune că dacă nu reformăm cu adevărat sistemele de pensii și de salarizare vom pierde miliarde de euro din PNRR.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunt eficiente soluțiile de trafic adoptate în zona centrală de Primăria Oradea pentru începerea școlii, în contextul șantierelor?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam și săptămânile trecute, la începutul lunii iulie, odată cu modificarea legislației penale, s-a schimbat și procedura penală pentru transpunerea deciziilor Curții Constituționale, fiind publicată Legea nr. 201/2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În România de acum un secol existau doar 17 zile caniculare pe an şi acestea numai în luna iulie. În ultimii ani numărul acestora a crescut la 40 şi apar din luna mai, extinzându-se până în octombrie. Ventilatoarele sunt mai puţin eficiente, aşa că aerul condiţionat este cel mai indicat în această perioadă, atât pentru confortul persoanelor sănătoase, cât şi pentru unii bolnavi suferinzi de afecţiuni ce se pot agrava la temperaturi ridicate (cum sunt, de exemplu, cardiacii).
08 Septembrie 2023, 14:22

Modificări importante în procedura penală. Despăgubiri pentru arestarea nelegală

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cum arătam și săptămâna trecută, la începutul lunii iulie, odată cu modificarea legislației penale, s-a modificat și procedura penală pentru transpunerea deciziilor Curții Constituționale, fiind publicată Legea nr. 201/2023.

Legea reglementează și situația arestării urmate de achitare, prevăzând expres că în această situație se acordă despăgubiri.

Reamintesc faptul că, printr-o decizie absurdă, Înalta Curte a condiționat acordarea de despăgubiri de nelegalitatea arestării, indiferent de soluția de achitare. Cu alte cuvinte, dacă o persoană era arestată cu respectarea procedurilor, iar ulterior era achitată, fiind declarată nevinovată, nu avea dreptul la despăgubiri.

Soluția a fost declarată neconstituțională de către CCR, iar acum legiuitorul a pus în acord codul de procedură penală cu această decizie.

Conform noii reglementări, are dreptul la repararea pagubei şi persoana faţă de care, în cursul procesului penal, s-a dispus o măsură preventivă privativă de libertate, dacă pentru infracţiunea care a justificat luarea măsurii s-a dispus clasarea sau achitarea, cu excepţia cazului în care soluţia s-a dispus ca urmare a dezincriminării faptei săvârşite.

Mai concret, orice persoană arestată și declarată nevinovată, fie de procuror (clasare), fie de către judecător (achitare), are dreptul la despăgubiri. Situația de dovedește prin ordonanța de clasare sau hotărârea definitivă de achitare.

Legea prevede, însă, că persoana nu este îndreptăţită să ceară repararea de către stat a pagubei suferite dacă, prin declaraţii mincinoase sau în orice alt fel, a determinat luarea măsurii preventive privative de libertate, în afara cazurilor în care a fost obligată să procedeze astfel.

O problemă poate fi reprezentată de exceptarea de la despăgubiri a persoanei care beneficiază de dezincriminarea faptei; mai concret, e vorba de o persoană care este arestată, însă pe parcursul judecății infracțiunea de care e acuzată este „abrogată”, iar persoana scapă de răspundere. La momentul redactării proiectului eu am susținut această soluție, cu motivarea că achitarea aici nu este efect al nevinovăției, ci a politicii penale a statului, dar problema este discutabilă...

Oricum, aleșii neamului nu prea și-au bătut capul cu lucruri așa de complicate și au păstrat soluția.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6481 RON
  • 1 EUR = 4.9711 RON
  • 1 HUF = 0.013 RON