URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 03 DECEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La Colegiul Traian Vuia, o jună nervoasă că a fost mustrată pentru că a adus un băiat în cameră nu a mai putut suporta umilința și a pus mâna pe cuțit. Asta, ca de acum înainte pedagogul rănit să se învețe minte să lase copiii să-și facă de cap...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Până în urmă cu o săptămână - când DNA a cerut ridicarea imunității fostului premier Florin Cîțu și a foștilor miniștri ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, pentru a-i cerceta într-un dosar privind achiziția de vaccinuri anti-Covid în prima parte a anului 2021, cu un prejudiciu de peste 1 miliard de euro - uitasem că „bomba” a fost amorsată din toamna anului trecut, când procurorii anticorupție anunțaseră public deschiderea in rem a dosarului.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Realizarea Unirii la 1 Decembrie 1918 nu a însemnat automat că, din 2 decembrie, s-a realizat și o unificare a dreptului și a instituțiilor din Ardeal cu cele din Vechiul Regat. În realitate, procedura de unificare legislativă a fost una extrem de anevoioasă, pentru că sistemele de drept românesc și austriac sau austro-ungar erau foarte diferite, aproape incompatibile sub anumite aspecte, mai ales de procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Uterul este un organ situat în pelvis, între vezica urinară şi rect, continuându-se în partea inferioară cu vaginul. Uterul este împărţit în trei porţiuni: superioară (corpul uterin), inferioară (colul uterin), care se deschide la nivelul vaginului şi medie (istmul), de legătură între corp şi col.
31 August 2023, 20:24

Modificări importante în procedura penală. Dreptul martorului de a nu se autoincrimina

Modificări importante în procedura penală. Dreptul martorului de a nu se autoincrimina foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La începutul lunii iulie, odată cu modificarea legislației penale s-a modificat și procedura penală pentru transpunerea deciziilor Curții Constituționale, fiind publicată Legea nr. 201/2023.

Asemănător materiei penale, și în ceea ce privește procedura penală a mai existat un proiect declarat neconstituțional în anul 2020. Proiectul ce stă la baza legii este rezultatul unui grup de lucru pe care l-am coordonat la Ministerul Justiției în perioada mai - septembrie 2021. Deși Parlamentul a fost sesizat mult mai târziu, constat că legea finală este bazată pe acel proiect, însă cu adoptarea unor soluții discutabile, pe care grupul de lucru nu le agrease în anul 2021.

Un plus evident al legii este reglementarea situației martorului în procesul penal. Conform noii reglementări, martorul are dreptul să nu declare fapte şi împrejurări de fapt care, dacă ar fi cunoscute, l-ar incrimina. Organul judiciar este obligat să îi aducă la cunoştinţă acest drept înainte de fiecare audiere. Mai concret, după depunerea jurământului, organul judiciar îl va informa pe martor că nu este obligat să declare niciun aspect care ar putea să-l autoincrimineze.

Probele obţinute cu încălcarea acestor prevederi legale nu pot fi folosite împotriva martorului în niciun proces penal, iar declaraţia de martor dată de o persoană care, în aceeaşi cauză, anterior declaraţiei, a avut sau, ulterior, a dobândit calitatea de suspect ori inculpat nu poate fi folosită împotriva sa.

Se reglementează, în sfârșit posibilitatea ca martorul să poată fi însoțit de un avocat la audierea sa, aspect care înlătură orice discuții cu privire la modul de realizare în concret al audierii.

Legea nouă prevede că, dacă martorul se prezintă la audiere însoţit de un avocat, acesta poate asista la audiere. Ca atare, dacă martorul are orice dubii cu privire la audierea sa, va trebui să contacteze un avocat în prealabil, pentru că organul judiciar nu are obligația de a amâna audierea dacă martorul se prezintă fără avocat, însă solicită să fie asistat cu ocazia audierii.

Nu în ultimul rând, legea nouă aliniază procedura penală la realitățile actuale prevăzând că, pe lână soț și rude, nu sunt obligate să depună mărturie persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau acelora dintre părinţi şi copii, dacă dovedesc că au convieţuit sau convieţuiesc cu suspectul sau inculpatul.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Cei din aparatul represiv au aflat?
Daca le spui pulanarilor de avocat, de dreptul la tacere, etc, etc, ai toate sansele sa te reduca la tacere!
Postat 01 Septembrie 2023, 08:49 de pinonel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5313 RON
  • 1 EUR = 4.9726 RON
  • 1 HUF = 0.0132 RON