URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
02 Octombrie 2021, 12:18

Mistreţii care vor distruge dealul Ciuperca

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Am auzit vestea că celebra cântăreaţă Shakira, în timp ce se plimba prin Barcelona, a fost atacată de o ciurdă de mistreţi. La noi, în schimb, ştirea că mistreţii, inclusiv scroafe cu purcei, au luat cu asalt Dealul Ciuperca a trecut aproape neobservată. Ca să vedeţi cum se leagă lucrurile: Oradea, alături de Barcelona, face parte din reţeaua oraşelor Art Nouveau. Acum ambele fac parte şi din reţeaua Porc mistreţ mişto.

La cât de mult ghinion s-a abătut pe Dealul Ciuperca, nu m-ar mira să auzim că lighioanele au smuls cu colţii instalaţia de irigat şi cea de iluminat. Nu degeaba primarul Florin Birta a cerut Asociaţiei Forrest Hunt Paleu, cea care ne apără de sălbăticiuni pe cei din Zona Metropolitană, să alunge sălbăticiunile.

Numai că povestea este mai veche. Acum câţiva ani, orăşenii care locuiesc pe dealuri au reclamat Primăriei că grădinile lor sunt scurmate de turme de mistreţi. S-a dat şi o cotă de vânătoare de 150 de mistreţi, dar se pare că vajnicii noştri vânători, atunci când nu sunt la epilat sau pensat, preferă ca vânat căprioarele pe două picioare, chiar dacă o tragere costă 50 de euro.

Nu de mult, şeful de la Forrest Hunt, domnul Cristian Tuduce, s-a plâns ziarelor că i se ia puşca de la gură şi obiectul de activitate, pentru că primul vânător al judeţului, Pasztor Sandor, vrea să pună mâna pe binecuvântatul fond cinegetic. Ei bine, până la urmă a rămas tot el şef, dar nici bine nu a primit ordinul să rezolve problema mistreţilor, că deja a şi început cu poveştile vânătoreşti.

E uluitor cum noi, românii, când avem ceva de făcut, consumăm mai multă energie pentru a demonstra cum nu se poate face un lucru, decât pentru rezolvarea efectivă a problemei. Domnul Tuduce a explicat că e tare greu să vâneze, că este zonă populată, că mistreţii se mişcă, în schimb i-a sfătuit pe cei care locuiesc pe dealuri să cureţe zona de mărăciniş. Aşa că mai mult ca sigur că o să auzim de orădeni fugăriţi de mistreţi cum auzim aproape zilnic de braşoveni puşi pe fugă de urşi.

Ehei, dacă ar veni Victoraş în ţară, în două zile n-ar mai rămâne rât de mistreţ prin zonă şi n-am mai avea nevoie de vânători care sunt mai interesaţi să scape de acasă, decât să pună porcii pe fugă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Mistreții au fost aduși de "dușmanii" lui Bolojan.
Ca să scurme dealul și să-l îmboarde la vale. Ha ...
Postat 03 Octombrie 2021, 18:33 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON