URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 28 OCTOMBRIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În 25 octombrie anul Domnului 2000, a apărut primul număr din BIHOREANUL. Dacă Alexandre Dumas a avut strălucita idee să continue povestea nemuritoare a muschetarilor şi să ni-i arate după 20 de ani, hai să fac şi eu la fel, dar invers. Să vedeţi cum eram noi acum 20 de ani.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Da, s-au făcut 20 de ani de BIHOREANUL! Potrivit planurilor noastre de mai an, azi ar fi trebuit să sărbătorim "a la grande", să facem o mare sărbătoare din acest eveniment, o adevărată "Zi a BIHORENILOR", organizată în aer liber, poate la Cetatea Oradiei, deschisă tuturor... N-a fost să fie. În mijloc de toamnă, poate că vremea ne-ar fi îngăduit. Vremurile, însă, nu.
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu ştiu ce şanse rămân, după ultima decizie a Curții Constituționale, ca alegerile legislative să fie la termen, aşa încât actualii parlamentari să nu-şi depăşească mandatele constituţionale. Deşi, potrivit Constituţiei, prelungirea acestora e posibilă doar în anumite condiţii (stare de război, de calamitate, de urgenţă) care, slavă Domnului, nu există, CCR a ajutat din nou PSD, dornic ca scrutinul, cu orice preţ, să aibă loc cât mai târziu.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Dintre toate mizeriile pe care ni le face pandemia asta blestemată, faptul că nu putem călători departe este printre cele mai rele. Nu pentru că ne lipsesc concediile de "afară", nu pentru că e musai să ne împrospătăm colecţia de fotografii din locuri exotice sau capitale celebre, nu pentru că nu ne place în România, ci din cauză că nu mai avem ocazia să vedem ce mai fac ceilalţi şi cum mai e pe la ei.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre rezultatul alegerilor locale?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul administrativ prevede ce drepturi și ce obligații au consilierii locali și județeni, primarul, viceprimarul și președintele consiliului județean. Iată care sunt acestea...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În urma identificării unor cazuri de listerioză în Marea Britanie, este bine de ştiut că această afecţiune infecţioasă rară este transmisă de obicei la oameni prin consumul unor alimente contaminate cu Listeria (lapte insuficient pasteurizat, brânză şi alte produse lactate, carne insuficient preparată termic), sau, mai rar, prin contact direct cu alte persoane sau animale infectate. Listerioza afectează cel mai frecvent nou-născuţii, bătânii, gravidele şi persoanele cu un sistem imunitar scăzut.
19 Februarie 2010, 14:26

Lucia Varga îi cere lui Bolojan să fie atent cu cine se înconjoară

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

"Prin noi înşine", nu pe liste

"Îl voi susţine şi îl voi vota pe Crin Antonescu pentru funcţia de preşedinte, dar mă opun votului pe liste pentru alegerea conducerii PNL. Iniţial, am fost de acord cu ideea de liste, dar m-am gândit mai bine şi am ajuns la concluzia că asemenea mod de a alege conducerea partidului ar contraveni însăşi ideii de liberalism, ar anula deviza liberală "Prin noi înşine" ", a spus deputatul Lucia Varga în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate vineri.

Fost secretar de stat la Ministerul Mediului în Cabinetul Tăriceanu, parlamentarul bihorean a adăugat că "la Delegaţia Permanentă în cadrul căreia se va discuta propunerea de modificare a statutului partidului (n.r. - în sensul statuării candidaturilor pe liste) mă voi opune acestei idei".

Întrebată de ce îl va susţine pe Antonescu, în condiţiile în care actualul preşedinte al PNL este promotorul candidaturilor "pe echipe", deputata a spus: "Pe Crin Antonescu îl susţin pentru că a dovedit că vrea să facă o politică de bun-simţ şi pentru că a demonstrat că este o bună locomotivă pentru partid, dar nu pot uita că eu, ca dealtfel şi el, am promovat în politică prin forţe proprii, adică "prin noi înşine" ".

Atenţie, Bolojan!

Întrebată de jurnalişti pe cine va susţine la alegerile din organizaţia municipală Oradea a PNL, pe care a condus-o până anul trecut, când s-a retras în favoarea primarului Ilie Bolojan, deputatul Lucia Varga a declarat, cu tâlc: "Eu îi mai acord o dată încrederea domnului Bolojan".

La insistenţele ziariştilor, care au sesizat nuanţa din spusele sale, Lucia Varga a precizat că îl va vota pe primarul Ilie Bolojan, dar îi şi semnalizează unele derapaje, pe care s-a ferit să le numească. "Îi mai acord o dată încrederea, dar consider că ar trebui să aibă un Birou Politic care să îi reprezinte cu adevărat pe membrii şi simpatizanţii PNL", a spus Lucia Varga, făcând aluzie, probabil, la viceprimarul Gheorghe Carp, care a venit în 2008 de la PDL şi care îşi doreşte o funcţie de vicepreşedinte în PNL. "Iar acest Birou trebuie să-i şi atragă atenţia domnului Bolojan atunci când lucrurile nu merg bine", a completat deputatul liberal.

Întrebată care sunt greşelile comise de Bolojan, Varga a refuzat să dea un răspuns direct, mărginindu-se să exemplifice prin carenţele de comunicare ale primarului Oradiei. "Domnul Bolojan face multe lucruri bune şi multe lucruri obligatorii, dar care nu sunt deloc populare, numai că nu comunică. Dacă ar comunica mai eficient, în primul rând cu membrii PNL, lucrurile ar merge mai bine inclusiv pentru domnia sa", a spus deputatul, menţionând că în organizaţie sunt mulţi alţi colegi care gândesc la fel în această privinţă.

Lucia Varga a precizat că nu va candida la alegerile din organizaţia municipală, respectându-şi decizia de a se ocupa numai de activitatea din colegiul în care a fost aleasă ca deputat: "Am anunţat acest lucru şi mă ţin de cuvânt".

De asemenea, întrebată pe cine va susţine la şefia organizaţiei judeţene a partidului, Lucia Varga a evitat să dea o declaraţie pentru actualul preşedinte Cornel Popa. "Ştiu că îşi va depune candidatura domnul Cornel Popa, dar să vedem dacă va mai candida şi altcineva", a spus deputata, care în acest fel a dat un semn destul de clar că în PNL Bihor membrii nu sunt chiar "încolonaţi" necondiţionat în spatele liderilor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Carp
Daca si Lucia Varga l-a mirosit pe Carp...e clar. Asta e una din nedumeririle mele: ce cauta Carp langa Bolojan? Si mai ales, ce e cu cecul in alb (incredere) pe care l-a primit Carp de la Bolojan? Ce naste din pedelist, spaga mananca!
Postat 21 Februarie 2010, 00:03 de kbm
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1264 RON
  • 1 EUR = 4.8741 RON
  • 1 HUF = 0.0133 RON