La război cu ruşii

Muscalii se apropie de hotare, aşa că e cazul ca urmaşii răzeşilor lui Ştefan cel Mare să lase Italia şi băutura şi să meargă la oaste. Este evident că prin modul golănesc în care se comportă ruşii, am picat pe partea bună a graniţei şi presupun că nici cel mai înfocat comunist nu mai poate spune că „era mai bine” în lagărul socialist.

Dar abia acum iese în evidenţă modul superficial în care am tratat apărarea naţională. N-am fost un fan al armatei obligatorii, chit că nouă luni am purtat haina militară. Armata era un loc unde trupa era umilită şi folosită mai mult la muncă forţată decât la instrucţie, iar de bieţii recruţi nu se prindea mai nimic, în afară de ceva boli lumeşti agonisite în permisii.

Când nu dai doi bani pe apărare, când eşti decis să lupţi ca francezii, până la unu, ca după masă să fii liber, singura soluţie este să te pui sub umbrela unei mari puteri. Aveam de ales între ruşi şi americani, dar evident că, în ambele cazuri, tot în postura de vasali. Totuși, e mai bine să fii alături de ţările democrate pe dolari, decât de mujici pe ruble, mujici care ştim cu toţii ce comportament de homo sovieticus au avut cinci decenii.

Nu-i mai puţin adevărat, însă, că avem nişte arme secrete pe care la o adică le-am putea valorifica în cazul unui conflict. Avem la cârma guvernului un general aprig, după chipul şi asemănarea preşedintelui care l-a instalat. Mai avem apoi mii de generali care, dacă pun mâna pe arme, pot alcătui o divizie redutabilă, mai ales că toţi sunt și doctori în militărie.

Nici serviciile secrete nu sunt de lepădat în caz de conflict. La ce bugete au, precis că deţin în continuare celebra rază laser cu care Ceauşescu a oprit invadarea Românei în perioada crizei cehoslovace.

Constat cu stupoare că tinerii se derobează de datoria faţă de ţară, pe motiv că n-au făcut armata. Iar cei de generaţia mea se felicită că nu mai pot fi chemaţi la oaste, pe motiv de reumă şi prostată.

Strămoşii noştri i-au aşteptat pe americani 10 cincinale degeaba. Acum ne bucurăm că-i avem alături, ca să ne apere de golanul clasei, pentru că noi, chiar dacă suntem cu gura mare, o tulim când începe scandalul.