URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 10 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La nivel de Oradea şi Bihor, aşa cum arată marile proiecte de investiţii, este evident că în doi-trei ani vom avea o infrastructură aeroportuară, feroviară şi rutieră absolut rezonabilă. La fel e şi cu spitalele şi şcolile, care, după ani buni de investiţii, încep să ofere condiţii mai mult decât decente.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Pe 9 iunie, românii îşi vor alege nu doar primarii, ci şi eurodeputaţii. Suntem tentaţi să ignorăm importanţa scrutinului european, deşi afacerile europene sunt de fapt afaceri interne, ale noastre. Ne privesc direct, căci şi noi putem hotărî cum sunt gestionate, trimiţând în PE 33 de reprezentanţi şi având un comisar în executivul Uniunii.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 Decembrie 2013, 13:28

La mulţi ani Lotus Center! Centrul comercial îşi sărbătoreşte ziua împreună cu Moş Nicolae!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pe 6 decembrie, pe lângă Moş Nicolae, Lotus Center îşi sărbătoreşte "ziua de naştere", astfel că vineri centrul comercial va marca 11 ani de Beauty, 11 ani de Bucurie, 11 ani de Evenimente şi 11 ani de Shopping cu o multitudine de surprize pentru clienţi.

Potrivit unui comunicat transmis presei, 11 ani de Beauty vor fi marcaţi prin amplasarea unor standuri special amenajate de coafură şi make-up, la care clientele vor beneficia de şedinţe gratuite de înfrumuseţare asigurate de specialişti în domeniu de la Farmacia 3, Yves Rocher şi Cosmo Beauty School, pe bază de programări prealabile la Biroul de Informaţii. De asemenea, la Sensiblu, clienţii vor avea ocazia de a participa la o testare de produse, între orele 14-18.

11 ani de Bucurie se vor sărbători prin evenimente şi activităţi tematice dedicate copiilor. "L-am invitat alături de noi şi pe Moş Nicolae, care îi va aştepta pe copii în 5 şi 6 decembrie cu pacheţele pentru ghetuţe, cu ateliere creative, muzică şi multă voie bună. Evenimentele pentru copii din cele două zile încep la ora 17:00, iar Moş Nicolae va fi prezent la etajul complexului, începând cu ora 18:00!", arată comunicatul centrului commercial.

Cei 11 ani de Evenimente speciale vor fi celebraţi printr-un concert special de colinde de ora 19. În plus, de la ora 20, centrul comercial continuă seria preselecţiilor din cadrul concursului de talente Artist de Bihor, cu cea de-a doua etapă, tot la etajul Lotus Center.

"Nu în ultimul rând, vom sărbători şi 11 ani de Shopping, oferind clienţilor noştri o zi specială de cumpărături la reducere, un bun prilej prin care aceştia vor sărbători alături de noi şi totodată îşi vor face cumpărăturile pentru sărbătorile de iarnă, la cele mai atractive preţuri şi oferte", mai arată comunicatul organizatorilor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6364 RON
  • 1 EUR = 4.9753 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON