Înţelepciunea episcopului

Într-o lume tot mai nesigură, bântuită de spectrul războiului, cu valori răsturnate şi măcinată de boli de tot felul, într-o ţară fără direcţie, într-un oraş în care de-o vreme nimeni nu mai poate fi mulţumit de nimic, gesturile normale se arată, din când în când, ca nişte mici minuni. Nu ştiu dacă ne vor îndrepta, dar pot să ne facă mai puţin încruntaţi unii faţă de alţii.

La finele săptămânii trecute, episcopul romano-catolic al Oradiei, Böcskei László, vestea, alături de primarul Florin Birta şi în prezenţa şefilor a două partide maghiare, Szabó Ödön (UDMR) şi Zatykó Gyula (PPMT), amplasarea în Cetate, în curând, a statuii regelui fondator al aşezării, Ladislau.

O distribuţie de personaje la a cărei însemnătate merită să reflectăm puţin. Căci, să nu uităm, pe la jumătatea deceniului trecut, într-un soi de concurs pe tema "care-i mai ungur în Nagyvárad", atât liderul UDMR, cât şi cel al PPMT cereau imperios nu doar realizarea unui monument al lui Ladislau, ci facerea lui pentru a fi aşezat musai în inima oraşului, în Piaţa Unirii, la egalitate (de fapt, la concurenţă) cu statuia Regelui Ferdinand Întregitorul. "Chiar şi peste 1.000 de ani, ultimul ungur din Oradea va spune Szent László Tér Pieţei Unirii", decreta Szabó pe vremea aia, belicos şi definitiv, pentru a "marca teritoriul".

Iată că, după aproape un deceniu, episcopul Böcskei a temperat, cel puţin în această chestiune, agresivitatea din discursurile etniciste ale politicienilor, mutând însemnătatea statuii şi a locului unde va fi aşezată dinspre "întâietatea maghiară" către elemente ce ţin de tradiţie şi de spiritualitatea creştină. Cu primarul de-a dreapta sa şi cei doi şefi de partide spectatori, prelatul nu a vorbit despre maghiaritatea regelui Ladislau, ci despre "tradiţia creştină şi culturală a locului".

O nuanţare de altfel pe deplin corectă: dacă nu am fi pătimaşi şi am cunoaşte istorie, am şti că în Europa medievală nu conta identitatea naţională, descoperită abia către secolul XIX, ci apartenenţa la lumea creştină, islamică sau iudaică. Făcând recurs la istorie, despre care a punctat că "nu începe şi nu se termină cu noi", episcopul a argumentat de ce locul statuii lui Ladislau nu era nicidecum în Piaţa Unirii, cum se îmbăţoşau politicienii, ci în Cetate: pentru că, pur şi simplu, aceea e vatra vechiului Varadinum şi tot acolo, în secolul XIV, au existat primele statui ale regelui, una pedestră şi una ecvestră.

Angajamentul primarului că oraşul va plăti atât transportarea sculpturii din locul unde a fost realizată (de către un artist orădean, Deák Árpád, căruia îi datorăm şi reuşita statuie a lui Iuliu Maniu de lângă Catedrala Greco-Catolică), cât şi soclul pe care lucrarea va fi montată, a fost, de asemenea, o demonstraţie de maturitate şi de pace. Rămâne doar ca din ziua în care noul monument va fi dezvelit să ne bucurăm cu toţii de el, indiferent de limba vorbită.