URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Martie 2017, 15:39

Împreună facem bine! Ajutaţi-l pe Daniel, un orădean cu picioarele amputate, să se mute la parter

Vineri, 31 martie, începând cu ora 19.00, la Hotel Continental, sala Belvedere, se va desfășura evenimentul caritabil „Împreună facem bine!”. Evenimentul este organizat sub sloganul Azi Dăruiesc Eu, de Asociaţia Uniţi sub Crucea lui Hristos, și are ca scop susținerea cauzei unui orădean aflat în dificultate

Este vorba de Daniel Szilaghi, un bărbat căruia i s-au amputate ambele picioare şi care e nevoit să urce și să coboare în mâini până la apartamentul de la etajul 3, unde locuiește împreună cu familia sa.

Campania dorește să îl ajute să-şi vândă apartamentul şi să îi ofere diferenţa necesară (10.000 euro) pentru a-şi cumpăra un apartament la parter.

La evenimentul de la Hotel Continental, „Expressione Quartet” Oradea şi prinţesa naiului, Oana Lianu, vor susţine un recital pentru participanţi, iar Maria Zapca, meşter popular din comuna Săpânţa, precum şi meşterul popular ceramist Cornel Sitar (din Baia Mare) îşi vor expune la licitaţie rodul muncii lor pentru a-l ajuta pe Daniel. Gazda evenimentului va fi omul de radio Marius Onuc.

Taxa de participare la eveniment este de 100 lei, iar confirmarea şi numărul de persoane se pot face la numărul de telefon 0740.084.411 sau 0771.521.640 ori la adresa de email: contact@azidaruiesc.eu.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON