URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 10 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La nivel de Oradea şi Bihor, aşa cum arată marile proiecte de investiţii, este evident că în doi-trei ani vom avea o infrastructură aeroportuară, feroviară şi rutieră absolut rezonabilă. La fel e şi cu spitalele şi şcolile, care, după ani buni de investiţii, încep să ofere condiţii mai mult decât decente.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Pe 9 iunie, românii îşi vor alege nu doar primarii, ci şi eurodeputaţii. Suntem tentaţi să ignorăm importanţa scrutinului european, deşi afacerile europene sunt de fapt afaceri interne, ale noastre. Ne privesc direct, căci şi noi putem hotărî cum sunt gestionate, trimiţând în PE 33 de reprezentanţi şi având un comisar în executivul Uniunii.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Aprilie 2014, 00:01

Hristos a înviat!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Sărbătoarea Paştelui este marcată de obiceiuri străvechi, cum ar fi primenirea casei, înnoirea hainelor, pregătirea bucatelor specifice sau ciocnitul ouălor, dar şi de obiceiul modern al schimbului de cadouri pe care le-ar aduce Iepuraşul de Paşti.

Pentru români, pregătirea Paştelui înseamnă mai întâi curăţenia şi bucatele care se fac în casă. De "curăţenia de Paşte" orice gospodină trebuie să se achite în timp util şi să aibă casa lună pentru primirea musafirilor pe parcursul a trei zile de sărbătoare.

De asemenea, produsele specifice sărbătorii sunt duse la sfinţit, pasca, ouăle roşii, sticla de vin, o bucată de miel fript sau drob, branză, sare şi un colac cu lumânare pentru biserică.

După slujba de Înviere de la miezul nopţii, are loc de loc prima masă de Paşte în familie. În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocnitul să fie "pe luate", "pe schimbate", "pe văzute" sau "pe nevăzute". Ciocnesc mai întâi soţii între ei, apoi copiii cu părinţii, după care părinţii cu celelalte rude, cu prietenii şi vecinii invitaţi la masă.

În Duminica Învierii, obiceiul spune că la trezire, se toarnă apă rece într-un ibric, alături de un ou roşu şi un ban de argint. Omul trebuie să se spele pe faţă cu această apă, pentru a fi "roşu în obraji" şi pentru a fi bogat. Tot în această dimineaţă, majoritatea copiilor îl aşteaptă pe iepuraş cu dulciuri şi cadouri.

Iepuraşul de Paşte este un simbol păgân, emblemă a fertilităţii, asociat de creştini cu apariţiile lui Iisus după Înviere. Prima menţionare a iepuraşului ca simbol pascal apare în Germania, pe la 1590. În unele regiuni din această ţară se credea că iepuraşul aduce ouăle roşii în Joia Mare şi pe cele colorate altfel în noaptea dinaintea Paştelui.

Printre alte simboluri ale Paştelui se mai numără liliacul, expresie a purităţii, şi fluturele, a cărui ieşire din crisalidă în altă formă aminteşte de Învierea lui Iisus Hristos.

Pe de altă parte, la catolici, care anul acesta sărbătoresc Paştele odată cu ortodocşii, există o serie de obiceiuri specifice, care se regăsesc în Transilvania, unele împrumutate şi de ortodocşi. Cel mai spectaculos este Stropitul, practicat de popoarele cu origine germanică în amintirea zeiţei fertilităţii şi a primăverii. Această zeiţă se numea "Ostera", de unde provine şi denumirea Paştelui -"Ostern".

Tot aşa a fost "inventat" Paştele Cailor, sărbătoare cu dată mobilă (ziua de joi din a şasea săptămână care urmează după Paşte), când se crede că, pentru un ceas, o singură dată pe an, se satură caii de păscut iarbă. Importanţa sărbătorii s-a diminuat treptat, căpătând un înţeles peiorativ: în sensul de a amâna ceva până la "Sfântul aşteaptă", a nu te ţine de cuvânt.

În legende şi în unele colinde, sensul nou al sărbătorii este pus pe seama blestemului aruncat asupra cailor, animale nerumegătoare, în permanenţă nesătule, de către Maica Domnului, care a fost incomodată de tropotul, nechezatul, mâncatul şi ronţăitul nutreţului în timpul naşterii lui Iisus, în ieslea din grajdul lui Crăciun. Cu variante şi credinţe locale, sărbătoarea a fost atestată pretutindeni în România.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Hristos a inviat!
Adevarat a inviat!
Postat 20 Aprilie 2014, 11:19 de SAFE
ADEVARAT
ADEVARAT A INVIAT!
Postat 20 Aprilie 2014, 09:34 de RODICA
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6364 RON
  • 1 EUR = 4.9753 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON