URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
02 Septembrie 2010, 00:13

Guvernul Boc se remaniază

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

PDL a amânat decizia remanierii Guvernului până joi. Democrat-liberalii au decis miercuri seara, în cadrul unei şedinţe în care premierul Emil Boc le-a prezentat senatorilor şi deputaţilor formaţiunii o evaluare a activităţii miniştrilor cabinetului său, să convoace o şedinţă a Colegiului Director al partidului, la ora 16.

„Am venit în faţa parlamentarilor PDL de care depinde soarta Guvernului pe care o reprezint. Prima variantă a fost a depunerea mandatului de către întregul guvern, a doua a fost cea a remanierii. Opţiunea pe care au exprimat-o grupurile parlamentare a fost să se facă remanierea. Vom decide asta în partid, în Colegiul Director", a declarat la final, premierul Emil Boc. Acesta a refuzat să spună ce miniştri vor fi remaniaţi.

„A fost o discuţie foarte sinceră, iar la aşa ceva se spun şi lucrurile plăcute şi neplăcute. Nu s-a discutat persoane. Aprecierile legate de activitatea miniştrilor le-a făcut premierul şi nu s-a făcut o apreciere individuală", a spus, zâmbitor, Adriean Videanu.

Ministrul Radu Berceanu a fost mai evaziv: „Foarte bună ideea remanierii. Am votat pentru ea. Nu am emoţii."

Ministrul Comunicaţiilor, Gabriel Sandu, a părut destul de nervos: „Primul ministru şi-a pus mandatul pe masă. A primit un vot foarte clar. Se va face remaniere, o va face primul ministru. Nu s-a discutat despre miniştrii separat, pentru că ar fi fost subiectiv. S-au discutat două variante, s-a votat pentru remaniere."

Elena Udrea a fost foarte scurtă în declaraţii: „Dacă a vorbit primul-ministru, presupun că nu mai am ce să spun eu. A fost decizia majorităţii. Erau aplauze pentru vorbitori. Miniştrii nu au fost aplaudaţi."

Voinescu a cerut demisia Guvernului

În cadrul şedinţei, o serie de deputaţi, printre care şi Sever Voinescu ar fi cerut ca Guvernul să-şi depună mandatul şi în locul acestuia să se vină cu o formulă nouă, susţine MEDIAFAX. A fost momentul în care premierul a forţat un vot de încredere din partea partidului, spunând că mai bine îşi depune mandatul decât să pice la o nouă moţiune de cenzură, cu sprijinul unor parlamentari PDL.

Senatorii democrat-liberali au primit, în şedinţa de grup premergătoare întâlnirii cu premierul Emil Boc, chestionare cu privire la activitatea miniştrilor PDL, mai mulţi senatori nedorind să le completeze, au declarat pentru NewsIn surse democrat-liberale.

Practic, Emil Boc a primit miercuri un vot de încredere din partea partidului, cu 12 abţineri, parlamentarii PDL optând pentru remaniere.

Patru miniştri pe lista neagră

După şedinţa de marţi de la Cotroceni cu preşedintele Traian Băsescu, patru nume de miniştri au fost vehiculate pentru remaniere: cel al Transporturilor, Radu Berceanu, cel al Muncii, Mihai Şeitan, cel al Comunicaţiilor, Gabriel Sandu şi cel al Agriculturii, Mihail Dumitru.

De patru ori Guvernul Boc

Din momentul începerii activităţii în decembrie 2008, ca un guvern format din miniştri PDL şi PSD, Guvernul Boc a suferit patru "metamorfoze".

Guvernul Boc 1 şi-a început activitatea în decembrie 2008, ca guvern format din miniştri PSD-PDL. Nu a funcţionat nici măcar un an pentru că, în octombrie 2009, miniştrii PSD şi-au dat demisia. Timp de două săptămâni, când a fost demis prin moţiune de cenzură, Guvernul Boc 2 a funcţionat interimar, iar miniştrii PDL au preluat portofoiile PSD. Guvernul Boc 3 a fost unul provizoriu, până s-au organizat alegerile prezidenţiale din iarna anului trecut. A urmat Guvernul Boc 4. Şi, deşi puţini, miniştrii care au rezistat "caznelor" celor patru Cabinete sunt pe măsură: Elena Udrea, Vasile Blaga, Adriean Videanu, Radu Berceanu şi Cătălin Predoiu. Toţi sub încununarea premierului Emil Boc. Dacă ar trece de remaniere, Guvernul Boc s-ar afla la al cincilea episod, actanţii rămânând, încă, un mister.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
mai bine cu udra
Desi nu este un guvern prost mi se pare ca ii lipseste conducatorul. Boc nu face fata la asa ceva si mai bine isi dadea demisia - cum a zis si udrea.
Postat 08 Septembrie 2010, 14:52 de rusu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON