După scandalul în care francezii ironizau românii prin deja celebrul "salut românesc", în timpul unei emisiuni televizate, aceştia arată că ştiu să facă şi caricaturi.
De această dată însă e "de bine". Este vorba despre o caricatură a celei mai noi maşini fabricate în România, Dacia Duster. Astfel, publicaţia www.caradisiac.com a postat un desen haios pentru modelul low cost românesc, cu mesajul: "Un 4x4 la 11.900 de euro?!! Românii aştia sunt nebuni!", iar sub caricatură au scris "Dacia Duster a scuturat credinţa hexagonală".
Duster, primul SUV al constructorului autohton de automobile, s-a lansat oficial în România la jumătatea lunii martie, în prezenţa fostului pilot de Formula 1 Alain Prost, cel care a pilotat o versiune de competiţie Duster în sezonul 2010 al Trofeului Andros.
Primul autoturism de teren al mărcii româneşti de automobile a intrat în Cartea Recordurilor, la începutul lunii martie, ca cel mai accesibil SUV din lume, cu un preţ de pornire de 10.500 de euro, în versiunea 4x2, şi de la 12.300 euro în versiunea 4x4.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.