Răducu Mazăre, fiul fostului primar de Constanţa, Radu Mazăre, a fost luat de ambulanţă SMURD direct de pe o terasă din Mamaia, după ce i s-a făcut brusc rău.
Potrivit site-ului ziuaconstanta.ro, evenimentul s-a petrecut sâmbătă după amiază, în jurul orei 16.15, echipajul care a intervenit la caz luând decizia de a-l transporta la spital.
Prietenii au fost cei care au sunat la 112.
Medicii de la Unitatea de Primire a Urgenţelor au declarat că tânărului i s-au făcut investigaţii, că este conştient şi este un caz de "cod verde", adică nu reprezintă o urgenţă majoră, care să-i pună viaţa în pericol.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.