URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 SEPTEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Toate cele 10.000 de locuri scoase la bătaie au fost vândute, semn că brandul FC Bihor are un potențial uriaș. Ar fi păcat ca, pe lângă tradiționalele echipe de baschet și polo, să nu încercăm marea cu degetul și la datul cu piciorul în minge (mi-e frică să spun că ceea ce se practică azi în România se poate numi fotbal).
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu pot boci soarta celor avuți - fie patroni ori manageri de firme, fie inși cu ocupații incerte - care, în baza măsurilor fiscale pregătite de Guvern, ar urma să plătească de anul viitor impozite în plus pentru așa numitele bunuri de lux. Nu cred că ar fi socialism ca proprietarii unor mașini de peste 75.000 euro ori de case în valoare de peste 500.000 euro să achite pentru ele un impozit suplimentar de 0,3% - 0,5%...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunt eficiente soluțiile de trafic adoptate în zona centrală de Primăria Oradea pentru începerea școlii, în contextul șantierelor?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 septembrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o hotărâre importantă, obligatorie și corectă, prin care a stabilit că o plângere contravențională poate fi completată și în fața judecătorului până la primul termen de judecată.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În regiunea ţării noastre, înţepăturile de insecte dau rareori fenomene grave de intoxicaţie; ar fi nevoie de 500-1000 de înţepături de albine pentru a produce moartea. În regiunile tropicale, în America de Nord şi de Sud, în Africa şi Asia Centrală se întâlnesc păianjeni veninoşi (“văduva neagră”) şi scorpioni. 
16 August 2022, 09:40

Facturi de salubritate reduse cu 50% în Marghita (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Experimentul AVE BIHOR de monitorizare a mai multor ţarcuri (platforme/puncte de colectare) din judeţ s-a dovedit un mare succes. Facturile locatarilor din Marghita arondaţi unor ţarcuri supravegheate au scăzut cu peste 50%. Semn că, dacă se depune un mic efort, clienţii chiar pot influenţa valoarea plăţilor făcute pentru acest serviciu.

Timp de o lună, între 1 şi 31 iulie, angajaţii AVE BIHOR au supravegheat în schimburi mai multe ţarcuri din judeţ, iar vinerea trecută, doi dintre ei s-au întors să vadă cum arată acum incintele respective. La cele două platforme din Marghita supravegheate luna trecută, aspectul este şi acum mai mult decât promiţător.

Deşeuri sortate = facturi mai mici

Orice client AVE BIHOR trebuie să aibă o singură grijă: să producă deşeu rezidual cât mai puţin. Adică să încerce să folosească la maximum recipientele galbene, verzi, albastre sau maro, în care să introducă deşeurile în mod corect, şi să evite pe cât posibil folosirea containerului negru. Acesta este secretul unor facturi mai mici.

"Deşeurile reciclabile nu se plătesc, clienţii noştri plătesc doar pentru deşeurile reziduale şi cele biodegradabile. După o lună de monitorizare a acestor ţarcuri ne-am întors să vedem rezultatele şi, după părerea noastră, acestea arată bine în proporţie de 97%. Dacă cetăţenii vor continua să facă ce trebuie şi mai departe, facturile vor scădea şi mai mult", spune Attila Béres, reprezentantul AVE BIHOR în Marghita.

Separarea, chiar din casă

În timpul verificărilor la cele două platforme din Marghita incluse în programul de supraveghere, o doamnă chiar a adus deşeuri, pe care le-a separat la faţa locului şi le-a depozitat corect. Dar ar fi bine ca această separare să fie făcută încă din casă.

"Dacă oamenii ar învăţa să aibă 3-4 recipiente de câţiva litri chiar în bucătărie, în care să pună plasticul, hârtia, sticla sau biodeşeul, le-ar fi mult mai uşor la ţarc. Aici ar trebui doar să depoziteze corect deşeurile şi toată lumea ar câştiga. Ne bucurăm, însă, să vedem că rezultatele experimentului din iulie se văd deja", a concluzionat Attila Béres.

Scăderi semnificative la deşeurile reziduale s-au înregistrat la toate platformele monitorizate de angajaţii AVE BIHOR, ceea ce înseamnă automat şi facturi mai mici.

AVE BIHOR

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7214 RON
  • 1 EUR = 4.9749 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON