Cetățenii care doresc să îşi obţină o carte de identitate valabilă trebuie să se înarmeze cu foarte multă răbdare.
Termenul de aşteptare pentru eliberarea documentului a crescut de la două zile la două luni. "Am fost să îmi fac buletinul pe data de 2 aprilie. Statul Român mi-a spus că trebuie să aştept trei luni", a reclamat indignat un cititor al BIHOREANULUI.
Situaţia este cu atât mai surprinzătoare cu cât Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Oradea se lăuda până de curând cu cel mai scurt termen de eliberare a cărţii de identitate din țară, de doar două zile în regim normal şi o singură zi cu plata unei taxe de urgenţă.
Nu mai este "plastic" pentru buletine!
Verificând informațiile, BIHOREANUL a aflat că reclamația cititorului este întemeiată.
"Problemele au început în 12 ianuarie. Atunci am fost informaţi de la nivel central că sunt probleme de aprovizionare cu materia primă pentru tipărirea cărţilor de identitate şi să anunţăm cetăţenii că termenul de aşteptare a fost prelungit la 30 de zile. Când acest interval de timp a expirat, pentru că situaţia se menţinea, am prelungit termenul cu încă 15 zile", a declarat pentru BIHOREANUL şeful serviciului, Nicoleta Cherei.
Aceasta a precizat că situaţia este identică la nivel naţional şi nu poate fi imputată SPCLEP Oradea. "Noi doar preluăm documentele şi actualizăm baza de date. De tipărirea cărţii de identitate se ocupă, prin intermediul birourilor judeţene, Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din subordinea Ministerului Afacerilor Interne", a arătat Cherei.
"Avem deja peste 3.000 de cereri"
Potrivit şefei SPCLEP, peste 3.000 de cetăţeni din Oradea şi localităţile învecinate aşteaptă să intre în posesia cărţii de identitate. "Noi preluăm în continuare solicitări pentru eliberarea cărţii de identitate, ca să nu îi punem pe oameni pe drumuri de două ori. Avem deja peste 3.000 de cereri şi numărul lor este în creştere", a spus Cherei.
Conform evidenţelor serviciului, cele mai vechi solicitări neonorate datează de la jumătatea lunii februarie. "Următoarele cărţi de identitate care vor trebui eliberate au fost solicitate de orădeni încă din data de 15 februarie şi nu ştim când vom intra în posesia lor", a zis Cherei.
Ce soluții există
Șefa SPCLEP Oradea a ţinut să precizeze că bihorenii ale căror acte de identitate au expirat nu riscă să fie amendaţi. "În principiu, oamenii nu ar trebui să întâmpine probleme. Potrivit Legii 55 din 2020, actele de identitate ale căror termene au expirat la 1 martie 2020 sunt valabile pe toată perioada stării de alertă şi încă 90 de zile după încetarea ei", a spus Cherei.
Mai mult, cei care au neapărată nevoie îşi pot obține o carte de identitate provizorie cu valabilitate de un an. Documentul poate fi eliberat în două zile, pentru că se tipăreşte în plan local.
"Persoanele care şi-au pierdut cartea de identitate şi au nevoie de document în relaţia cu băncile sau alte instituţii pot solicita o carte de identitate provizorie. La fel, cei care vor să iasă din ţară îşi pot obţine paşaportul în baza cărţii de identitate care este expirată", a arătat aceasta.
Nicoleta Cherei a spus că actuala criză a materialelor plastice folosite la tipărirea cărţilor de identitate este o premieră. "N-am mai întâlnit niciodată o astfel de situaţie", a spus ea.
Licitaţie cu contestaţii
Potrivit presei centrale, "criza plasticului" a fost declanşată anul trecut, cu ocazia scoaterii la licitaţie a serviciului de aprovizionare a Ministerului Afacerilor Interne cu materiale pentru tipărirea cărţilor de identitate.
În urma licitaţiei organizate în luna aprilie 2020, firmele Euro Standard şi Zoom Soft au contestat rezultatul în instanţă şi au obţinut câştig de cauză de la Curtea de Apel Bucureşti în cursul lunii ianuarie 2021.
Potrivit contractului, cele două companii s-au obligat să livreze MAI 1,3 milioane de coli de hârtie de tip teslin şi 5,2 milioane foi de material plastic cu elemente de secretizare în schimbul sumei de 5 milioane lei.
Înfiinţată în 1994 în Bucureşti, firma Zoom Soft, profilată pe "servicii pregătitoare pentru pretipărire", a avut o cifră de afaceri de 2,1 milioane lei şi un profit de 230.000 lei, la un total de 9 angajaţi.
Tot din Capitală, Euro Standard, înfiinţată în 2002, este specializată pe "intermedierea comerţului cu diferite produse". Compania, care are un singur angajat, a încheiat anul 2019 cu un profit de 760.000 lei la o cifră de afaceri de 122.000 lei.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.