URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Februarie 2012, 12:00

Peritonita acută

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Peritonita este o inflamaţie localizată sau generalizată a peritoneului (membrana seroasă care căptuşeşte abdomenul). Poate apărea atât în forme acute, cât şi în forme cronice. În forma acută motilitatea intestinală este încetinită, intestinul fiind destins din cauza gazelor şi lichidelor care se acumulează în exces prin tulburările funcţionale apărute.

Cea mai frecventă formă de peritonită acută este cea bacteriană, produsă de pătrunderea masivă a bacteriilor în cavitatea peritoneală printr-o perforaţie a tractului gastrointestinal (ca în apendicita acută, sau perforaţiile asociate cu ulcerul gastro-duodenal, colecistitele gangrenoase, ocluziile gangrenoase ale intestinului subţire, hernii încarcerate) sau prin plăgi externe penetrante.

Poate exista şi o formă numită peritonită chimică, apărută prin pătrunderea enzimelor pancreatice, a sucului gastric sau a bilei, ca urmare a unei leziuni sau perforaţii a tractului intestinal sau biliar.

Forma de peritonită aseptică (nemicrobiană) poate apărea în cazul unor boli rare cum ar fi de exemplu lupusul eritematos. Cavitatea peritoneală este deosebit de rezistentă la contaminarea microbiană, peritonita rămânând localizată în absenţa continuării contaminării. În condiţiile scăderii rezistenţei şi imunităţii organismului, ca de exemplu în ciroza hepatică, peritonita bacteriană apare spontan, fără o perforaţie evidentă, prin trecerea bacteriilor prin peretele intestinal.

Atenţie! Simptomul dominant al peritonitei acute este durerea abdominală vie. Localizarea durerii este în funcţie de cauza determinantă şi de forma localizată sau generalizată a infecţiei. În peritonita localizată din apendicita neperforată durerea este la nivelul zonei inflamate, dar, odată cu extinderea infecţiei peritoneale, apare peritonita generalizată, când durerea cuprinde tot abdomenul, acesta devenind rigid. Rigiditatea peretelui abdominal este cel mai frecvent semn de peritonită. Bolnavul mai poate prezenta hipotensiune arterială, tahicardie şi scăderea cantităţii de urină eliminată.

Reţineţi! Acumularea de lichide în cavitatea peritoneală poate determina tulburări ale funcţiei cardiace şi renale. Tratamentul peritonitei este cel al cauzei, cel mai frecvent fiind chirurgical. Orice durere abdominală, indiferent de localizare şi chiar dacă este temporară, impune prezentarea la medic pentru un diagnostic corect în vederea instituirii tratamentului optim.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON