Premierul italian Silvio Berlusconi a făcut o nouă gafă de proporţii. Prezent duminică la Summit-ul ligii Arabe el i-a sărutat mâna liderului Libian Muammar al-Gaddafi.
Berlusconi s-a numărat printre oaspeţii controversatului Summit organizat în Libia, care are ca scop dezvoltarea unei strategii unitare împotriva înţelegerii ilegale a Tel Aviv-ului în privinţa teritoriilor palestiniene.
La un moment dat, după cum se poate vedea şi în clipul de mai jos, Silvio Berlusconi s-a oprit şi, după o scurtă conversaţie cu Gaddafi, i-a sărutat mâna acestuia.
Italia a devenit unul dintre susţinătorii europeni ai Libiei din 2008, după deceniile în care a condus această ţară sub formă de colonie.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.