URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 11 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La nivel de Oradea şi Bihor, aşa cum arată marile proiecte de investiţii, este evident că în doi-trei ani vom avea o infrastructură aeroportuară, feroviară şi rutieră absolut rezonabilă. La fel e şi cu spitalele şi şcolile, care, după ani buni de investiţii, încep să ofere condiţii mai mult decât decente.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Pe 9 iunie, românii îşi vor alege nu doar primarii, ci şi eurodeputaţii. Suntem tentaţi să ignorăm importanţa scrutinului european, deşi afacerile europene sunt de fapt afaceri interne, ale noastre. Ne privesc direct, căci şi noi putem hotărî cum sunt gestionate, trimiţând în PE 33 de reprezentanţi şi având un comisar în executivul Uniunii.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Mai 2016, 13:10

Concert Klezmer. Sinagoga Zion se deschide publicului duminică seară cu un concert gratuit

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Sinagoga Zion din strada Independenţei va fi introdusă în circuitul turistic duminică seară, printr-un concert gratuit. Reprezentanţia va fi susţinută de la ora 17 de formaţia coral-instrumentală Keset Klezmer Band, care a reprezentat România la festivalul de muzică klezmer din Buenos Aires.

"Începând de săptămâna viitoare, sinagoga va fi deschisă zilnic. De luni până vineri, programul de funcţionare va fi între orele 9 - 17 iar sâmbătă şi duminică între orele 11 - 18", a declarat Lucian Popa, directorul Direcţiei Patrimoniului Imobiliar, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă.

Preţul unui bilet de intrare va fi de 5 lei pentru o persoană, redus la 3 lei pentru elevi, studenţi, pensionari, persoane cu handicap şi grupuri.

Fotografiile şi filmările profesionale sau evenimentele cu caracter privat vor fi taxată cu 200 lei pe eveniment. Evenimentele la care municipalitatea nu este partener iar organizatorul solicită taxă de intrare, de la concerte şi expoziţii la simpozioane şi conferinţe, vor fi taxate cu 1.000 lei pe zi.

Reabilitarea Sinagogii Zion a fost finanţată cu fonduri nerambursabile, printr-un proiect transfrontalier realizat de municipalitatea orădeană în colaborare cu Comunitatea Evreilor din Debreţin.

Din valoarea totală a proiectului, de aproape 1,9 milioane euro, peste 1,5 milioane euro au revenit părţii române.  

Odată lucrările încheiate, sinagoga va servi drept sală multifuncţională pentru expoziţii, lansări de carte şi concerte.

Construcţia Sinagogii Zion a început în aprilie 1877, lucrările fiind finalizate în cursul lunii septembrie 1878. Proiectarea i-a aparţinut inginerului şef al oraşului din acea vreme, Busch David, constructor al clădirii fiind Rimanóczy Kálman senior.

Replică a sinagogii din Nurnberg, Sinagoga Neologă Zion are dimensiuni impozante, cu un plan pătrat dominat de o cupolă uriaşă, marcată de ferestre înalte. Decoraţiile exterioare şi cele interioare îi aparţin artistului Horovitz Mór din Kosice, fiind inspirate din arta maură.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Numele trupei
da, ati introdus pana la urma un nume. :) Am aflat asta-seara la concert- trupa se numeste Hakeshet klezmer band, nu asa cum ati scris voi. Sunt buni!
Postat 15 Mai 2016, 21:15 de Theodor-Rosetti
Numele trupei
apare,la inceput...
Postat 14 Mai 2016, 09:45 de jutka
Care este numele trupei?
Vă rog să introduceți în știre și numele trupei care va cânta duminică. Dacă și-au câștigat notorietatea la acel festival ar fi totuși onorabil pentru dvs. ca măcar să le pomeniți numele. Mulțumesc!
Postat 12 Mai 2016, 22:39 de Theodor-Rosetti
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6364 RON
  • 1 EUR = 4.9753 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON