URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 01 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
23 August 2023, 10:48

Caniculă şi furtuni în Bihor: Două avertizări de tip cod galben emise de meteorologi

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Județul Bihor este vizat de două atenţionări meteorologice de tip cod galben: una pentru caniculă şi alta pentru vreme instabilă.

Prima avertizare transmisă de meteorologi, de val de căldură și disconfort termic ridicat, este valabilă pe tot parcursul zilei de miercuri.

"Valul de căldură va persista în Banat, Crişana, sudul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi jumătatea sudică a Moldovei.

Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 şi 37 de grade, iar minimele se vor încadra între 17 şi 23 de grade", au transmis meteorologii.

Tot de miercuri, de la ora 10, până joi dimineață, la ora 3, va fi în vigoare şi o atenţionare de tip cod galben de furtuni, descărcări electrice şi vijelii.

"În Maramureş, Moldova, cea mai mare parte a Crişanei şi Transilvaniei, precum şi în nord-estul Munteniei şi nordul Dobrogei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului (rafale de 55...70 km/h), vijelii, descărcări electrice, averse torenţiale şi izolat grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20...25 l/mp şi izolat de peste 30...40 l/mp", se arată pe site-ul Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

În ultimele zile, Bihorul a mai fost vizat de informări de tip cod galben de vreme caniculară. 

În contextul codului galben de furtuni, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Crișana - Bihor, le atrage atenția cetățenilor să fie vigilenți și să încerce să prevină situațiile de urgență generate de fenomenele meteorologice periculoase.

Între altele, ISU le recomandă cetățenilor să îndepărteze copacii sau ramurile uscate, să asigure sau să înlăture, după caz, elementele de construcție aflate în echilibru instabil, care pe timp de vijelie, ar putea cădea şi provoca victime ori pagube materiale. 

Citiți mai jos sfaturile ISU în caz de furtună:

Atenție unde parcați autoturismele!

Pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autovehiculelor se va realiza în zone ferite, la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate.

Curăţaţi şanţurile şi rigolele!

De asemenea, pentru prevenirea și limitarea efectelor ploilor abundente, pompierii bihoreni vă recomandă respectarea următoarelor măsuri: 

- Curăţaţi şanţurile şi rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale; 

- Construiţi bariere pentru a opri pătrunderea apei în casă în caz de inundaţie;

- Nu aruncați gunoaiele menajere şi resturile vegetale în albiile apelor curgătoare;

- Curățați pilonii de susținere a podurilor, punților și podețelor de materialele aduse de viituri, pentru a se evita formarea unor adevărate baraje ce pot afecta împrejurimile sau chiar rezistența acestora.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Avettizare
Cum am vãzut negru in fata ochilor am strâns rufele din balcon, am pus jardinierele cu florile la adãpost , am inchis ferestrele, si am asteptat sã treacã vijelua!!!! Inainte de sfârsitul vijeluei am fost bucuros ca am fost precaut, ca daca asteptam Romalertul, m-Asi fi udat!!!!
Postat 23 August 2023, 16:37 de iahim
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON