Ales în 2016 consilier judeţean pe lista ALDE şi apoi vicepreşedinte al CJ Bihor cu voturile colegilor din PSD şi UDMR, Traian Bodea şi-a început campania pentru un nou mandat, de data asta din partea Pro România, nu doar pe Facebook, unde îşi laudă zilnic noii colegi, ci şi "în teren". Atât doar că o face cam... riscant.
Duminică, 28 iunie, politicianul, membru al Bisericii Penticostale, a participat la un botez colectiv pentru "creştinarea" a 22 de romi din Batăr, laolaltă cu aproximativ alte 100 de persoane, fără să respecte nici aceştia, nici el, vreo regulă de protejare împotriva îmbolnăvirii cu Covid, adică fără să poarte mască şi fără să păstreze o distanţă sigură faţă de ceilalţi, ba chiar îmbulzindu-se unii în alţii.
Te pomeneşti că Bodea are o imunitate mai specială, de politician, iar asta l-a făcut să uite că în Batăr s-au întors în pandemie sute de "căpşunari" din Irlanda şi Marea Britanie, câteva zeci fiind chiar "clienţi" ai Spitalului Municipal din Oradea pe secţia Covid...
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.