URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 02 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Octombrie 2022, 17:02

Bolojan, Mălan și Gal au dat „raport în fața bihorenilor”. Vezi cu ce se laudă, dar și cu ce nu, șefii Consiliului Județean Bihor! (VIDEO)

Bolojan, Mălan și Gal au dat „raport în fața bihorenilor”. Vezi cu ce se laudă, dar și cu ce nu, șefii Consiliului Județean Bihor! (VIDEO) foto: Szilagyi Lorand
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

"Este o chestiune de normalitate să facem un bilanţ, nu unul triumfalist, ci un raport în faţa bihorenilor care ne-au acordat încrederea lor". Aşa şi-a prezentat, joi, preşedintele Consiliului Judeţean, Ilie Bolojan, flancat de vicepreşedinţii Mircea Mălan şi Călin Gal, "darea de seamă" la jumătatea mandatului, arătând economiile făcute la bugetul judeţului şi investiţiile începute.

Cei trei au admis şi întârzieri în respectarea promisiunilor, dar au precizat că "toate angajamentele le vom avea în vedere" în jumătatea rămasă.

"Fiecare bihorean..."

Pentru prima oară în istoria de trei decenii a Consiliului Judeţean, conducerea aleasă de bihoreni în toamna lui 2020 şi-a prezentat bilanţul la jumătatea mandatului punând în faţa jurnaliştilor şi programul de candidatură, precizând că apreciază prezentarea acestuia ca pe o obligaţie morală.

"Nu poţi să faci lucruri de unul singur, de aceea Consiliul Judeţean Bihor în aceşti doi ani a fost un partener pentru toţi cei care au dorit să facă ceva în judeţ", a spus Bolojan. Acesta a insistat că tot ceea ce a realizat instituţia sub conducerea sa a fost rezultatul unor parteneriate cu ministere, primării, servicii deconcentrate avizatoare pentru proiecte, dar şi companii private şi, "nu în ultimul rând, cu toţi bihorenii, pentru că fiecare bihorean care îşi plăteşte taxele, fiecare bihorean care îşi face curăţenie în faţa casei şi fiecare bihorean care face ceva noi considerăm că este un partener al nostru".

Pe de altă parte, pentru a sublinia prestaţia CJ Bihor sub conducerea sa, Ilie Bolojan (foto jos) a subliniat că actuala administraţie judeţeană a continuat toate proiectele lansate de cea precedentă, fie şi pe cele care nu au avut nicio finanţare asigurată.

Fără "organigrame umflate", dar cu investiţii majorate

De asemenea, Bolojan a evidenţiat că CJ Bihor a făcut parteneriate cu toate primăriile din judeţ, indiferent de culoarea politică a primarilor, dând ca exemplu auditul primăriilor comunale care a urmărit să stabilească performanţele acestora după costul de funcţionare - câţi bani plăteşte fiecare cetăţean pentru salariile angajaţilor acestora şi pentru acoperirea cheltuielilor curente, cât încasează din taxele şi impozitele pe care singure le-au stabilit la nivel local, ce investiţii fac pentru dezvoltarea localităţilor etc.

Preşedintele CJ Bihor a amintit că şi administraţia judeţeană a înjumătăţit personalul, dar şi-a majorat bugetele pentru investiţii: "După doi ani funcţionăm cu jumătate din posturile care erau la preluarea mandatului, după ce ani de zile sume importante au fost pierdute pentru că instituţia a funcţionat cu organigrame umflate, şi funcţionăm cu o productivitate de 3-4 ori mai mare".

De pildă, a amintit Bolojan, reducerea schemei de personal a CJ Bihor şi a instituţiilor subordonate a permis o economie de 13 milioane euro, alte zeci de milioane de lei fiind economisite prin aducerea tuturor structurilor organizatorice în clădirea din Parcul Traian prin rezilierea contractelor de închiriere care costau mii de euro lunar fiecare în mandatul precedent.

Aproape 2 miliarde euro

În schimb, investiţiile din bugetul propriu s-au dublat, ajungând în primele 9 luni ale acestui an la 140,7 milioane lei (faţă de 71,5 milioane lei în primele trei semestre din 2020), iar cele din fonduri nerambursabile pentru proiecte câştigate sau pe cale să fie lansate în execuţie bat spre 2 miliarde euro.

"Prin parteneriate am reuşit să accesăm deja finanţări europene de 150 milioane euro doar pentru centurile Aleşd, Beiuş şi Sânmartin" (la prima constructorii lucrând din luna august, la a treia de săptămâna aceasta, iar la Beiuş fiind în contestaţie rezultatul licitaţiei). Suma aceasta, a precizat Bolojan, este "cât bugetele pentru investiţii în toţi ceilalţi ani".

Tot el a adăugat şi proiectul Drumului Expres Oradea - Arad, de 1,5 miliarde euro, preluat de la CNAIR în colaborare cu administraţiile judeţeană şi municipală arădene, pentru care e în lucru proiectul tehnic, iar licitaţia programată pentru începutul anului viitor.

"Toate angajamentele luate în urmă cu doi ani le-am avut în vedere şi sper ca în următoarea jumătate de mandat toate să devină realitate", a mai spus Bolojan.

Bugete pentru dezvoltare

Responsabil de coordonarea Direcţiei Economice, vicepreşedintele Călin Gal (foto) a prezentat, la rându-i, modul în care au crescut bugetele pentru investiţii în ultimii doi ani, referindu-se concret şi la câteva structuri din subordinea sa, cum ar fi ADD Bihor (Agenţia pentru Dezvoltare Durabilă), care a finalizat 5 din cele 7 bazine de înot didactice promise de fosta administraţie, dar la care lucrările au început de fapt abia după ce aceasta a predat mandatele, sau Ecolect Bihor.

La Ecolect, de pildă, care gestionează staţia pe biomasă de la Săcueni, bugetul de funcţionare a fost redus de la 6 milioane lei, cât era în 2020, la 2 milioane lei anul trecut şi anul acesta, în timp ce producţia de energie a crescut de la 250 MWh în 2019 la 1.350 MWh în 2022.

"Încă lucrăm la o strategie pentru ca staţia să devină profitabilă, ce prevede şi includerea în SMID (n.r. – Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor) aşa încât deşeurile biodegradabile să devină materie primă", a spus Gal despre proiectul eşuat al administraţiei judeţene încă din vremea când preşedinte era UDMR-istul Alexandru Kiss, şi care înghiţea mai mulţi bani decât producea.

Tot Gal a enumerat câteva investiţii demarate de CJ Bihor în ultimii doi ani prin parteneriate publice - private, cum ar fi construirea terminalului Cargo al Aeroportului (în valoare de 32 milioane euro), a Şcolii Internaţionale Oradea (4,5 milioane euro) ori a viitorului hotel din zona Centrului Cultural Multifuncţional (6 milioane euro).

De asemenea, Gal a arătat că stadiul proiectelor celor 4 viitoare parcuri industriale din judeţ este la zi, pentru cele din Aleşd şi Beiuş fiind făcute SF-urile, la cel din Ştei şi proiectul tehnic, iar pentru cel din Marghita lucrându-se la SF fiindcă municipalitatea a predat doar recent terenul, în condiţiile în care, oricum, ghidurile de finanţare cu fonduri UE încă nu au fost elaborate.

"Singurul judeţ din România..."

Vicepreşedintele Mircea Mălan (foto) a arătat că administraţia judeţeană are în diferite stadii de implementare mai multe proiecte privind managementul deşeurilor şi dezvoltarea turismului.

Concret, Mălan a spus că Bihorul este "singurul judeţ din România care a făcut parteneriate cu Administraţia Naţională a Parcurilor Naturale, parteneriate în baza cărora în zilele următoare va depune mai multe cereri de finanţare pentru protejarea mediului, dar şi îmbunătăţirea infrastructurii turistice" (cu centre de educaţie ecologică, facilităţi de tip camping şi glamping, plus parcări, în Şinteu, Auşeu, Vadu Crişului, Şuncuiuş, Bratca, Dobreşti şi Drăgeşti), dar şi "singurul judeţ care, în urma parteneriatelor dintre Consiliul Judeţean, Ecolect (n.r. – cu doar 3 angajaţi faţă de 10 înainte) şi primării, colectează deşeurile în 5 fracţii în mediul urban şi în 4 fracţii în mediul rural, înregistrând un grad de colectare separată pentru 35% din volumul total al deşeurilor.

Mălan a amintit şi de parteneriatul cu primăriile pentru programul „Pentru un judeţ curat” (curăţarea terenurilor din marginile drumurilor şi tunderea de 3 ori pe an a vegetaţiei), despre eficientizarea serviciilor Instituţiei Arhitectului Şef (cu 10 angajaţi din 20 câţi au fost anterior, această structură a eliberat de două ori mai multe documente şi avize), precum şi de programul de susţinere logistică şi financiară a primăriilor care îşi extind sau îşi înfiinţează reţele de gaz, indiferent de culoarea politică a primarilor.

Două restanţe

Pe de altă parte, Mălan a vorbit şi despre întârzierile proiectelor pentru sprijinirea producătorilor tradiţionali şi pentru crearea unui transport public judeţean de persoane integrat la nivel judeţean.

Cu referire la acesta din urmă, Mălan a afirmat că "încă nu am reuşit (n.r. - respectarea promisiunilor), pentru că au intervenit modificări legislative consistente şi suntem în perioada de licitaţii pentru a ne adapta acestor modificări", dar a adăugat că "zilele următoare vom prezenta un proiect important, în parteneriat cu Primăria şi cu Zona Metropolitană Oradea, pentru dezvoltarea transportului public feroviar în Zona Metropolitană".

De asemenea, în ce priveşte sprijinul promis producătorilor locali din agricultură, Mălan a spus că "CJ Bihor, prin ADD, în baza unui parteneriat încheiat de fosta administraţie a judeţului cu Primăria şi cu Administraţia Domeniului Public Oradea, a achiziţionat cu fonduri europene 4 food-truck-uri, din care 3 au şi ajuns, care vor fi puse la dispoziţia producătorilor pentru a participa la târguri", urmând să achite doar costurile de funcţionare, nu şi de închiriere, adăugând că CJ Bihor vrea să susţină participarea tuturor producătorilor la astfel de târguri.

În finalul "raportului" de bilanţ, Ilie Bolojan a afirmat că "în perioada următoare prioritatea este să derulăm lucrările (n.r. – prevăzute în proiecte), să încheiem contractele de finanţare, iar proiectele câştigate pe ultima sută de metri (n.r. - cum sunt cele pentru dezvoltarea Aeroportului şi pentru construirea şoselelor de centură) să le avem finalizate până la sfârşitul mandatului".

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
“Omul sfințește locul!”
Eu astept cu nerăbdare un raport similar al domnului primar de Oradea și al viceprimarilor domniei sale. Aștept un raport in care sa se vorbească nu despre ce a inițiat domnul Bolojan ci despre ce a inițiat sau a finalizat echipa lui. Acum câteva zile citeam un articol in care domnul primar, chiar, arata bine alături de președintele CJ. Singur și cu echipa lui este destul de discret, ca sa nu spun altceva!
Postat 20 Octombrie 2022, 17:23 de User anonimizat
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON