În anul 2024, Primăria Oradea și-a propus să planteze în oraș 2.900 de arbori ornamentali, de aproape patru ori mai mulți decât anul trecut.
Plantările din acest an sunt menite să compenseze și arborii puși la pământ anul trecut în Oradea, când peste 1.300 de copaci au fost tăiați, dar s-au sădit doar 890, după cum arată bilanțul Direcției Tehnice din Primărie, făcut public miercuri.
Peste 800 de copaci, rupți de vânt
Mai precis, în 2023, în Oradea s-au sădit 790 de arbori din diverse specii, în campaniile derulate de municipalitate, și alți 100 de mesteceni, în cadrul proiectului „Plantați în amintire”, derulat în parteneriat cu Asociația Zi de Bine. Fiecare din acești 100 de copaci au fost sădiți în memoria unei persoane decedate, în parcul Salca, având și plăcuțe comemorative (foto).
De-a lungul anului trecut, în Oradea s-au făcut lucrări de tăiere a 1.363 de arbori și de toaletare pentru alți 3.345. Copacii tăiați și toaletați erau uscați, degradați sau încurcau lucrările edilitare, susține Primăria, iar bilanțul doborârilor de arbori îi includ și pe cei 846 rupți de furtuna violentă care a „măturat” orașul în iulie 2023.
Lucrările de tăieri și toaletări au costat Primăria 827.000 lei, cu tot cu TVA, mai mult decât în anul 2022 (532.000 lei).
Se pregătește o pădure urbană
Campania de plantări din anul 2024 va fi împărțită în două: în această primăvară se vor sădi 408 arbori, iar la toamnă-iarnă alți 2.500.
Pe lângă aceste sădiri, Primăria are în plan și să amenajeze o pădure urbană pe malul stâng al Crișului Repede, în aval de podul Ovid Densușianu, investiție pentru care Direcția Tehnică pregătește acum studiul de fezabilitate.
Aici, pe un teren de 6 hectare, pe care unii oameni s-au obișnuit să arunce gunoaie, ar urma să fie amenajate piste de alergare și de ciclism, terenuri de sport, un turn de observare, ponton pentru sporturi acvatice, un amfiteatru făcut din materiale naturale și un parc de aventură (foto jos), iar între toate acestea se vor planta și mai mulți copaci.
Pe lista obiectivelor pentru anul 2024, Primăria mai are și realizarea unui Masterplan 2024-20233 privind patrimoniul arboricol al municipiului Oradea. Această strategie va viza plantările și tăierile de arbori și va cuprinde inclusiv speciile potrivite pentru a fi sădite în oraș, astfel încât copacii să fie rezistenți, în contextul evenimentelor meteorologice violente.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.