URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 07 DECEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Vai, ce tragedie! O firmă din Oradea a blocat programul Casa Verde, lansat cu mult tam-tam și foarte târziu de geniile din Ministerul Mediului. De fapt, firma în cauză n-a făcut decât să ceară să se respecte legea. Or, ea fusese exclusă din lista instalatorilor validați de Administrația Fondului de Mediu, pentru că slujbașii de la Stat nu au respectat procedura, așa că patronii au deschis proces...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
La fel cum mă uimește agresivitatea multor atei față de creștini, revărsată de pildă față de cei ortodocși de fiecare dată când calendarul arată câte-o Sfântă Paraschivă - când, culmea, cei dintâi îi acuză pe cei din urmă nu doar de înapoiere, ci și de intoleranță! -, nu înțeleg răutatea celor care „colindă” rechizitorii la adresa tuturor autorităților care „sparg bugetele” decorând artere, piețe și clădiri ori organizând târguri de Crăciun.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Realizarea Unirii la 1 Decembrie 1918 nu a însemnat automat că, din 2 decembrie, s-a realizat și o unificare a dreptului și a instituțiilor din Ardeal cu cele din Vechiul Regat. În realitate, procedura de unificare legislativă a fost una extrem de anevoioasă, pentru că sistemele de drept românesc și austriac sau austro-ungar erau foarte diferite, aproape incompatibile sub anumite aspecte, mai ales de procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. Majoritatea fumătorilor au mari dificultăţi în a renunţa la fumat...
08 Ianuarie 2021, 11:51

ADP Oradea anunță inventarierea locurilor de veci

ADP Oradea anunță inventarierea locurilor de veci (Foto: arhivă)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Administrația Domeniului Public Oradea derulează o activitate de inventariere a locurilor de înmormântare din Cimitirul Municipal Rulikowski. Cei care au locuri de veci concesionate sau au strămoși înmormântați în Cimitirul Municipal sunt rugați să-și verifice situația concesionărilor. Listele cu locurile expirate pot fi consultate pe site-ul adporadea.ro sau la Administrația Cimitirului.

În situațiile în care perioada de concesionare a expirat și contractul nu este prelungit, locurile de veci intră în patrimoniul municipiului, putând fi atribuite, prin licitație, pentru alte înmormântări.

ADP Oradea

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
nu exista interes, subiectul devine plictisitor
de 3 ani se tot face inventariere, deja e subiect plictisitor. oricum nu exista o evidenta clara despre locurile de veci si nici nu va fi, pentru ca efectiv nu exista interes. bine ca s-a scumpit taxa de intrare in cimitir, pardon, s-a dublat!
Postat 08 Ianuarie 2021, 19:10 de roger
Abia au terminat, în iunie, recensământul pe 2019-2020 !?!
Acum vor să scrie pe morminte ... care a avut Covid și care a murit din cauze "naturale" !?! Ha, ha, ha ...
Postat 08 Ianuarie 2021, 14:44 de CrisDumi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6029 RON
  • 1 EUR = 4.9681 RON
  • 1 HUF = 0.0131 RON