URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 24 SEPTEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E foarte traumatizant să ți se dărâme casa, chiar dacă aceasta este amplasată între blocuri, unde vecinii știu exact ce mănânci la cină. Oricât s-ar strădui Primăria să-i despăgubească civilizat pe cei care își vor pierde locuințele, nicio sumă de bani nu va putea acoperi disconfortul unei mutări și neplăcerile schimbării modului de viață.
Zic şi eu
Adrian Cris
Nefirească, în şarada jucată la ceas de seară de Cuc, Mang şi Rus, e intersectarea dintre propaganda politică şi profitul privat, ambele cam forţate. Ce căuta ministrul acolo unde treaba merge ca unsă, nu pe restul celor 415 kilometri ai autostrăzii începute acum 15 ani? Dar şeful PSD Bihor, despre care nu ţin minte să se fi tras în poză şi pe selenarul drum judeţean DJ191B Popeşti-Suplac? Răspunsul poate ar trebui căutat nu în relaţia de amour-à-trois dezinteresat, ci în preţul piperat pentru cei 5,35 km dintre Borş şi Biharea...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Oamenii care ne dictează vieţile prin munca lor de zi cu zi ar trebui să înţeleagă un lucru foarte simplu şi uşor de înţeles - că atunci când iau decizii politice, administrative sau economice, ele vor influenţa momente esenţiale pentru unii oameni. Ca să nu credeţi că fac retorică goală, vă povestesc o întâmplare măruntă şi uriaşă, deopotrivă, petrecută săptămâna trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre dorinţa Primăriei Oradea de a demola circa 20 de case pentru a muta parcările de pe bulevardul Nufărul în spatele blocurilor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul de procedură civilă intrat în vigoare la 15 februarie 2013 prevede, pentru prima dată în România, posibilitatea formulării unei contestații în cazul în care se apreciază că procesul se prelungește nejustificat. Conform articolului 522 din Codul de procedură civilă, oricare dintre părţi, precum şi procurorul care participă la judecată, pot face o contestaţie prin care, invocând încălcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situaţie să fie înlăturată.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În aprecierea igienico-sanitară a surselor de apă, o importanţă deosebită trebuie acordată conţinutului natural de substanţe minerale deoarece acestea participă activ în procesele vitale, organismul primindu-le din mediul extern, inclusiv prin intermediul apei.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
21 Noiembrie 2018, 10:23

Acuzaţii deplasate: Ilan Laufer îl face pe Iohannis antisemit, pentru că nu l-a vrut ministrul Dezvoltării

Acuzaţii deplasate: Ilan Laufer îl face pe Iohannis antisemit, pentru că nu l-a vrut ministrul Dezvoltării sursa foto: www.hotnews.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După ce preşedintele Klaus Iohannis a refuzat numirea lui ca ministru al Dezvoltării, PSD-istul Ilan Laufer a lansat o serie de acuzaţii deplasate, spunând că şeful statului face "un nou act de antisemitism" şi că sabotează evrei.

"Refuzul în ceea ce mă priveşte este un nou act de antisemitism. Aşa cum se ştie, domnul Iohannis a avut mai multe ieşiri împotriva evreilor şi declaraţii antisemite, a refuzat numirea unui ambasador, dorind să saboteze relaţia româno-israeliană. Prin interpuşi, a acţionat printr-o plângere penală împotriva premierului Viorica Dăncilă (...) Domnul Iohannis i-a promis Angelei Merkel că va face tot posibilul să blocheze mutarea ambasadei României din Israel", a afirmat Ilan Laufer. 

El a mai susţinut că are informaţii certe că, la comanda preşedintelui, i se pregăteşte un dosar penal.

Illan Laufer a spus că va face o plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi va cere comunităţii evreieşti din SUA să retragă decoraţia acordată preşedintelui.

"Aceste atacuri sunt cu atât mai dureroase, cu cât în familia mea au decedat 52 de persoane în perioada Holocaustului (...). Îl rog pe Klaus Iohannis să aibă curajul şi să spună motivul real pentru care a respins numirea mea. Voi face o plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, întrucât consider că refuzul preşedintelui Iohannis este o atitudine clară de discriminare", a mai afirmat Laufer.

Ilan Laufer a mai susţinut că preşedintele se foloseşte de orice prilej pentru a submina buna funcţionare a României şi l-a rugat "să aibă curajul să recunoască" motivul revocării sale, şi anume cel religios - că este evreu.

"Este etnic german şi are o legătură dubioasă cu Forumul Democrat German. În istoria României, Ceauşescu a vândut evrei. Astăzi am certitudinea că şi preşedintele Iohannis a vândut un evreu român. Nu ştiu cui şi nu ştiu pentru câţi bani. Voi face o sesizare la CNCD", a mai acuzat Laufer.

Declaraţie pur politică

Ridicolul declaraţiilor lui Laufer a fost subliniat inclusiv de directorul Institutului "Elie Wiesel", Alexandru Florian.

"Am citit declaraţia de presă a domnului Laufer. Eu cred că este o reacţie emoţională a domnului Laufer, care nu se aştepta ca drumul său spre o poziţie de demnitate publică să fie frânat brusc. Atitudinea preşedintelui României în ceea ce priveşte memoria victimelor Holocaustului din România a fost recunoscută de o importantă organizaţie evreiască internaţională, American Jewish Committee, care i-a conferit anul trecut şi o distincţie. Eu consider că este o declaraţie cu mult iz politic şi atâta tot, nu trebuie să ne îngrijoreze", a declarat Alexandru Florian, directorul institutului "Elie Wiesel", potrivit Digi24.ro.

Să explice preşedintele!

La rândul său, preşedintele Consiliului Naţional de Combatere a Discriminării (CNCD), Asztalos Csaba, a declarat la Digi24.ro că acuzaţiile lui Ilan Laufer sunt extrem de grave, fiind un subiect sensibil nu numai în România, ci şi în întreaga lume.

Potrivit acestuia, au mai fost trei dosare privind etichetarea de nazism a lui Klaus Iohannis. "Se continuă utilizarea unor stereotipuri şi prejudecăţi. În lupta politică se folosesc acesre elemente şi este regretabil", a adăugat şeful CNCD.

El a explicat şi care este procedura într-un astfel de caz.

"În principiu, când avem victima unei posibile fapte de discriminare trebuie să  primim o plângere. Nu am mai avut o asemenea plângere care să se refere la refuzul de a fi numit ministru. Laufer a emis deja un mesaj public, Iohannis trebuie să răstoarne această prezumţie, să spună - nu l-am numit pe Laufer din următoarele motive. Ar ajuta o explicaţie a preşedintelui. Avem o procedură în discriminare, Laufer a creat o prezumţie simplă a unei discriminări pe care Iohannis o poate răsturna explicând care au fost motivele refuzului la numire", a explicat şeful CNCD. 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
saracutul de el
da cand colegii lui au zis ca incinereaza porcii ca la Ausc... aia nu a fost jignire la adresa evereilor, nu? Pai nu, ca evreu asta e pesedist. Bai da cum gasesc ei tot timpul sa se planga, se milogesc ca niste cur*e pe centura pt 50 de lei si cand ajung la ciolan scuipa si se c*ca pe toata lumea din jurul lor. Jigodii cu 2 personalitati si o dezvolta pe a 3a. Acuma sa zici ca nu te-a vrut, nu pt ca esti prost, un nimeni de care nu a auzit cineva, ci pentru ca esti evreu, da-o in ma-sa. Atunci si ala de a sarit din spatiu de ce nu a zis ca a ajuns prea repede la sol ca a fost evreu si sa dea la CNCD pe Newton ca a decris gravitatia. Pe bune? Reveniti-va si nu va mai lasati prostiti. Deja e prosteala in masa, campanii de fake news la greu, da nu ne mira avand in vedere trecutul lor stalinist. Sper sa aveti parte de ceea ce meritati, exact ca moldovanii, si sa va plangeti apoi ca va e greu. Acolo v-ar fi locu, in balti sau la gagauzi!
Postat 21 Noiembrie 2018, 12:47 de poiu
Nu-i bai
Partidul lui a jignit evrei, și nu a avut curajul să zică nimic. Are studii superioare și nu la pus Iohannis ministru. Ahahahaha ce găinar
Postat 21 Noiembrie 2018, 11:13 de Sandu1206
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3248 RON
  • 1 EUR = 4.7491 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON