URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 14 IULIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Bolnavii de la Municipal au fost mutați în „bolnița” de pe Republicii, o construcție nerenovată pentru că urmează să fie demolată. Nici nu mă miră reacția asistentelor medicale din Salonta infestate cu coronavirus, care au preferat să plece acasă, profitând și de vidul legislativ în care România se scaldă încă de pe la 1918.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna asta se împlinesc 5 luni de când, la fel ca mulţi colegi de breaslă de oriunde din lume, documentez (uneori, nu uşor) şi semnez zilnic cel puţin câte o ştire despre criza sanitară generată de răspândirea Covid. Dar credeţi că ne place să dăm veşti proaste? Ori să fim înjuraţi de tot felul de inteligenţi asimptomatici, laolaltă cu medicii şi cu autorităţile, că avem "interese mari" să băgăm lumea în sperieţi (deşi, fireşte, nu ăsta e scopul)?
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Un jurnalist bun nu este acela care gândeşte la fel ca tine, care îţi împărtăşeşte valorile şi credinţele, la fel cum un jurnalist rău (sau prost, dobitoc, javră, cum se mai zice în popor) nu este acela care îţi contrazice modul de a gândi şi te scandalizează cu părerile sale, nici acela care abordează subiecte care nu-ţi sunt pe plac. Există multe alte criterii de jurizare în afară de tabăra în care activează...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre restricțiile impuse de autorități în contextul pandemiei de Covid-19?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul administrativ reglementează atribuțiile prim-ministrului României în calitatea sa de conducător al Guvernului. Astfel, conform articolului 28 din cod, prim-ministrul conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuţiilor pe care aceştia le exercită.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Pancreatita acută este o inflamaţie a pancreasului cu manifestări diferite, de la forma edematoasă, care este o afecţiune uşoară şi reversibilă în majoritatea cazurilor, la forma necrozantă, foarte severă.
13 Februarie 2020, 13:18

Accident între un autoturism și o mașină cu platformă pe Calea Clujului din Oradea: O persoană a rămas încarcerată (FOTO)

Accident între un autoturism și o mașină cu platformă pe Calea Clujului din Oradea: O persoană a rămas încarcerată (FOTO) foto: ISU Crișana
Accident între un autoturism și o mașină cu platformă pe Calea Clujului din Oradea: O persoană a rămas încarcerată (FOTO) foto: ISU Crișana
Accident între un autoturism și o mașină cu platformă pe Calea Clujului din Oradea: O persoană a rămas încarcerată (FOTO) foto: ISU Crișana
Accident între un autoturism și o mașină cu platformă pe Calea Clujului din Oradea: O persoană a rămas încarcerată (FOTO) foto: ISU Crișana
Accident între un autoturism și o mașină cu platformă pe Calea Clujului din Oradea: O persoană a rămas încarcerată (FOTO) foto: ISU Crișana
Accident între un autoturism și o mașină cu platformă pe Calea Clujului din Oradea: O persoană a rămas încarcerată (FOTO) foto: ISU Crișana
Accident între un autoturism și o mașină cu platformă pe Calea Clujului din Oradea: O persoană a rămas încarcerată (FOTO) foto: ISU Crișana
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Accident pe Calea Clujului din Oradea, unde un autoturism şi o autospecială cu platformă s-au ciocnit violent, joi înainte de prânz.

Potrivit comisarului şef Alina Fărcuţa, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, apelul prin numărul de urgenţe 112 a fost făcut la ora 11.20, iar o persoană a ajuns la spital.

Deocamdată nu sunt clare circumstanţele producerii evenimentului rutier, poliţiştii fiind la faţa locului pentru cercetări.

Un comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana precizează că o persoană a rămas încarcerată.

"Ajunşi la faţa locului, pompierii militari au acţionat pentru descarcerarea şoferului autoturismului, care rămăsese captiv între fiarele contorsionate ale maşinii. După evacuare, victima, aflată în stare de conştienţă, a fost predată echipajului SMURD, care i-a acordat îngrijirile medicale necesare, transportând-o la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean Oradea", arată comunicatul ISU.

UPDATE, ora 16:

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Bihor, cauza accidentului o reprezintă neacordarea priorităţii de trecere.

"Un bărbat de 68 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism pe strada Moliere din Oradea, la intersecţia cu strada Calea Clujului nu a acordat prioritate de trecere şi a acroşat o autoutilitară, condusă regulamentar, pe strada Calea Clujului, de un bărbat de 45 de ani, din Oradea. În urma accidentului rutier, bărbatul de 68 de ani, care conducea primul autoturism, a suferit leziuni uşoare", explică informarea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Delgaz Grid
  • Sistare alimentare gaze naturale pe mai multe strazi din localitatea Marghita, judetul Bihor

    Delgaz Grid a fost nevoita sa sisteze alimentarea cu gaze naturale pentru consumatorii din localitatea Marghita pe strazile: Litoralului, Fantana Mica si Oltului, in data de 14 iulie incepand cu ora 11:30, ca urmare a unui incident survenit la reteaua de distributie gaze naturale.

    Echipele companiei lucreaza in vederea remedierii situatiei, reluarea treptata a alimentarii cu gaze naturale fiind estimata a se realiza pe parcursul zilei de 14 iulie, incepand cu ora 15:00, in functie de prezenta la domiciliu a  consumatorilor afectati, masura fiind necesara pentru efectuarea operatiunilor in conditii de siguranta.

     

     

     

     

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2788 RON
  • 1 EUR = 4.8423 RON
  • 1 HUF = 0.0137 RON