URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Iunie 2017, 17:48

Zilele Sfântului Ladislau, o nouă ediţie: O săptămână cu peste 100 de evenimente, pentru unguri şi români deopotrivă

Între 18 şi 25 iunie, orădenii sunt invitaţi la o serie de evenimente ce vor avea loc în cadrul Zilelor Sfântului Ladislau, ediţia 2017. Deşi, în mod evident, programul îi are în prim-plan pe orădenii de etnie maghiară, organizatorii spun că îi aşteaptă la spectacole şi pe români.

"Dacă ar fi să descriu în câteva cuvinte, aş spune că este evenimentul care ne leagă. Ne leagă maghiari cu maghiari, indiferent de opţiunile politice şi religioase, ne leagă maghiarii de românii din oraş şi ne leagă pe noi orădenii de locuitorii din jurul oraşului. Încercăm să fim o punte culturală", a declarat Zatykó Gyula, preşedintele Asociaţia Sfântul Ladislau, organizatoarea evenimentului, miercuri, într-o conferinţă de presă.

La întâlnirea cu jurnaliştii au participat şi viceprimarul Oradiei Florin Birta şi omologul său din Debreţin, Komolay Szabolcs, care au spus şi ei că îşi doresc să vadă toţi orădenii la aceste eveniment, ce va fi găzduit, aproape în totalitate, de Cetatea Oradea. "Noi, ca administraţie publică, îi considerăm orădeni pe toţi locuitorii acestui oraş, indiferent de etnia pe care o au. Pentru că suntem un oraş multietnic şi pentru că mai mult de 20% din populaţia oraşului o reprezintă etnia maghiară, noi susţinem orice eveniment cultural important pentru etnicii maghiari. De activitatea Sfântului Ladislau se leagă multe lucruri din istoria oraşului nostru, prin urmare este de datoria noastră de a susţine organizarea acestui eveniment, aceasta fiind o formă de respect faţă de cetăţenii oraşului nostru, indiferent de etnie", a spus Birta.

La rândul său, viceprimarul din Debreţin, Komolay Szabolcs, a vorbit despre lucrurile pe care le au în comun cele două oraşe. "Trecutul celor două oraşe le leagă strâns unul de altul. Existăm unul lângă celălalt de secole şi faptul că am devenit oraşe înfrăţite în 1991 ne uneşte şi mai mult. Una din personalităţile care ne leagă este regele Sfântul Ladislau", a spus Komolay.

Zilele Sfântului Ladislau vor deuta duminică, la ora 9.30, cu o tură de biciclete ce va porni din Cetatea orădeană şi se va încheia la Statuia Sfântului Ladislau din Biharkeresztes. Deschiderea oficială a evenimentului este programată însă pentru luni seară, la ora 19, la teatrul orădean.

Programul festivalului este încărcat, cu peste o sută de acţiuni diferite. Cel mai probabil, însă, un număr mare de participanţi vor atrage concertele de la finalul săptămânii viitoare, când pe scena din Cetate vor urca formaţiile Metropol şi Omega

Citeşte şi articolul: "Legendara formaţie Omega va concerta în iunie la Oradea. Solistul Kóbor János a venit mai repede să promoveze show-ul (VIDEO)"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
dam o tura
Mari biciclisti ungurii astia, bravo lor!
Postat 14 Iunie 2017, 21:04 de unu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON