URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Februarie 2017, 12:16

Silviu Dehelean, deputat USR, membru în Comisia juridică: "O gaşcă de hoţi a confiscat Guvernul şi îşi face legi în interes personal"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După 13 ani de notariat, orădeanul Silviu Dehelean este singurul politician nou în actuala garnitură a parlamentarilor ce reprezintă Bihorul. Fost membru PNL de la finele lui 2014 până la începutul anului trecut, plecat dintre liberali cu dezamăgirea că aceştia nu l-au "folosit", deputatul USR a devenit membru în Comisia juridică a Camerei, unde se dau deja cele mai importante bătălii ale democraţiei româneşti. Despre ele a şi vorbit în primul interviu, acordat BIHOREANULUI...

- Cine ar fi crezut că ajungeţi în Parlament!? Cum caracterizaţi rezultatul alegerilor din 11 decembrie în ce priveşte USR Bihor?

- În condiţiile în care în toamnă aveam în judeţ doar 26 de oameni şi în campanie un buget de numai 7.000 euro, PNL s-a dovedit foarte puternic în Bihor datorită exclusiv primarului Ilie Bolojan, PSD a fost pe val în toată ţara şi UDMR s-a mobilizat total, cele 10.000 de voturi primite în Bihor de noi, partid cu totul nou, înseamnă un rezultat foarte bun.

– Nici n-a început bine legislatura 2016-2020 că deja trebuie să faceţi faţă unui asalt total al majorităţii care abuzează de putere. Ce impresii v-au făcut primele zile ca deputat?

- Am avut un şoc. Pe lângă faptul că nu reuşeam să ne orientăm spaţial în uriaşa Casă a Poporului, am fost primiţi cu ostilitate de reprezentanţii celorlalte partide. În sala de plen am fost aşezaţi lângă grupul ALDE, care se comportă grobian. Am constatat că toţi ceilalţi şuşoteau că USR se va sparge rapid, că nu-i partid cu adevărat. M-a şocat, de asemenea, că însuşi modul de funcţionare a Parlamentului e greoi, ca şi clădirea-mamut în care funcţionează. E plin de angajaţi care merg de colo-colo cu hârtii în mână, sunt tot felul de departamente şi îţi ia o grămadă de timp să afli cu ce se ocupă.

- Ce se întâmplă acum cu biroul dvs notarial şi cu proiectele personale?

- La birou lucrează în continuare tatăl meu, în rest puţinul timp liber abia îmi ajunge să stau cu copiii şi soţia. Avem o casă în construcţie şi mă bucur că e iarnă şi lucrările au fost oprite, că nu mă puteam ocupa de asta.

Ordonanţa a făcut praf totul

- Faceţi parte din cea mai importantă comisie de specialitate, cea juridică. Cum aţi reuşit?

- Prin negocieri, USR i-au revenit în comisie două locuri, pentru care în partid am concurat trei colegi, fiecare prezentându-şi ideile, iar colegii votând.

- Ce poate face comisia? Îşi poate spune cuvântul şi în cazul OUG 13/2017 prin care este dezincriminat şi amnistiat mascat abuzul în funcţie? Sau în cazul proiectului de lege privind graţierile?

-  Sigur că-şi poate spune cuvântul. Problema e că OUG îşi produce efectele în parte imediat după apariţia în Monitorul Oficial, iar în parte după 10 zile. În Parlament, ea poate ajunge oricând după ce îşi face toate efectele, şi chiar dacă va fi modificată, beneficiarii vor fi deja scăpaţi, pentru că se aplică principiul legii mai favorabile. Asta în condiţiile în care DNA a anunţat că sunt 3.300 de dosare, 1.100 trimise în judecată şi 2.200 la care se lucrează, cu prejudicii de peste un miliard de euro.

– Colegii din PSD, ALDE şi UDMR analizează serios actele ajunse în Comisie? Sunt permeabili la argumentele opoziţiei?

- Până acum, nu. În grupul PSD sunt 10-15 oameni care ştiu foarte bine despre ce e vorba, restul sunt masă de manevră. În Comisia juridică tonul îl dă Eugen Nicolicea, pe ceilalţi nu i-am auzit luând cuvântul. Cei de la UDMR mai vorbesc. Până în acest moment, în comisie nu au existat dezbateri reale. Singura discuţie a fost pe un proiect de lege mai vechi pentru modificări vizând conflictul de interese. Modificările propuse în comisie erau mult mai puţin extinse decât cele din OUG, doar se corectau nişte detalii, dar a venit Ordonanţa care a făcut praf totul, aproape nu mai rămâne nimic din conflictul de interese.

- Care a fost concluzia dvs după audierea în comisie a lui Florin Iordache, ministrul Justiţiei?

- Probabil toate cunoştinţele le foloseşte în scopuri negative.

Înţelegeau că săvârşesc o infracţiune

- De ce sunt periculoase proiectele lor?

- Ordonanţa, în primul rând, dezincriminează favorizarea făptuitorului prin emiterea, aprobarea sau adoptarea de acte normative, semn că membrii Guvernului s-au asigurat că nu vor răspunde penal pentru ce au făcut, deci înţelegeau că săvârşesc o infracţiune în favoarea altor infractori. Apoi, abuzul în serviciu rămâne infracţiune şi va fi sancţionat ca atare doar dacă se săvârşeşte prin încălcarea unei legi sau ordonanţe, nu şi altor reglementări, adică hotărâri de Guvern, ordine de ministru, hotărâri de Consiliu Local sau Judeţean, ordine, directive şi regulamente ale instituţiilor. Limita de 200.000 lei de la care abuzul ar fi infracţiune este total arbitrară, iar persoanele care au săvârşit abuzuri nu vor mai avea interdicţia să ocupe în continuare aceeaşi funcţie. Conflictul de interese a fost golit de sens, la fel şi instituţia denunţului, ce va putea fi folosit doar la cel mult după 6 luni de la săvârşirea faptelor, asta reducând de facto termenul de prescripţie inclusiv pentru alte infracţiuni grave, nu doar în cazul abuzului în serviciu. Iar exemplele pot continua...

- Mai pot fi "întoarse" cele două acte normative?

- În ce priveşte proiectul legii de graţiere, USR va solicita în Parlament ca infracţiunile de corupţie, asimilate corupţiei şi în legătură cu serviciul, de evaziune fiscală şi alte infracţiuni specifice "gulerelor albe" să fie exceptate de la graţiere. Noi încă mai sperăm ca PSD să vină la discuţii raţionale, conforme scopului declarat de Guvern, de punere în acord a legislaţiei cu decizii ale Curţii Constituţionale şi de îmbunătăţire a condiţiilor din penitenciare. 

În ce priveşte OUG, partea care şi-a făcut efectele odată cu publicarea nu este aşa gravă precum cea care urmează să intre în vigoare după 10 zile. De pildă, întrucât pe partea de procedură nu se aplică principiul legii mai favorabile, prevederea că denunţul poate fi făcut în cel mult 6 luni de la comiterea faptei poate fi modificată, nu va produce efecte dezastruoase într-un timp scurt dacă ea va fi corectată. Dar la dezincriminare şi la amnistia mascată a abuzului în serviciu, dacă apucă să-şi facă efectele, nu mai este cale de întoarcere.

Cea mai puternică opoziţie este în stradă

- Ce instrumente legale există pentru a opri, cum spuneţi, dezastrul?

- Guvernul poate retrage Ordonanţa, e cel mai simplu, iar CCR o poate declara neconstituţională. Doar că termenul e foarte strâns şi nici nu ştim dacă are interesul s-o facă.

- Dar mijloace politice? Ce face USR în acest sens?

- Am încercat să folosim orice mijloace legale de protest. Miercuri, după adoptarea OUG 13, am oprit şedinţa Camerei ca să creăm o reacţie. Noi suntem reprezentanţii poporului, or câtă vreme oamenii protestează în stradă şi Casa Poporului are nişte pereţi foarte groşi şi în unele locuri şi gratii, am hotărât să ducem protestul în interior, pentru a aminti că există o masă mare de nemulţumiţi. Joi, am apelat la acei membri PSD care în discuţii private se declară în dezacord să spună public acest lucru. Pe de altă parte, am iniţiat o mişcare gen Occupy, câţiva colegi rămânând în permanenţă în Cameră, prin rotaţie. Dar cel mai puternic instrument rămâne totuşi protestul în stradă, în condiţiile în care Guvernul şi PSD menţin o stare de conflict pe care ar putea, simplu, s-o înlăture prin retragerea OUG.

- Deja leul se devalorizează, sunt investitori care nu mai vin...

- Da. Ideea e că o gaşcă de hoţi a confiscat Guvernul României şi îşi face legi în interes personal. Nu-i interesează ce spun economia, cursul de schimb, relaţiile internaţionale, cu UE, cu NATO. Rezultatul este că statul român nu mai are credibilitate în faţa partenerilor. Şi toate pentru că un stat care şi-a asumat inclusiv lupta împotriva corupţiei are un Guvern care face totul în sens invers.

- Ce şanse daţi moţiunii de cenzură depuse împreună cu PNL? Dar unor alegeri anticipate?

- Nu ştiu ce să spun în acest moment. Reuşita unei moţiuni de cenzură depinde de conştiinţa parlamentarilor UDMR şi a celor din ALDE şi PSD. Am spus întâi UDMR deoarece nu cred că cetăţenii de etnie maghiară şi-au votat reprezentanţi care să susţină demersuri în favoarea corupţiei. În ce priveşte anticipatele, la doar două luni după alegeri ar fi ciudate... PSD a câştigat alegerile, are legitimitate, aşa că trebuie să-şi ducă la îndeplinire programul, dar fără a pune în pericol stabilitatea economică.

- Aţi fost şi dvs în stradă. Ce putere are vocea străzii când guvernarea nu vrea s-o audă?

- Nu cred că PSD nu aude. Sentimentele lor sunt acum altele decât aroganţa şi dispreţul afişate imediat după alegeri.

Colaborare doar cu PNL, deşi...

- Despre USR se spune că s-ar dezagrega fiindcă refuză să se declare dacă este de stânga sau de dreapta. Cum credeţi că are şanse să supravieţuiască şi, eventual, să se dezvolte?

- USR se organizează şi se dezvoltă. Am luat hotărâri privind modul cum să ne organizăm dincolo de diferenţele ideologice dintre noi, pentru că există câteva scopuri comune tuturor, cel mai important fiind modernizarea României.

- Când va avea loc un congres care să dea USR o conducere legitimă?

- În intervalul martie-mai, probabil la Cluj. Avem foarte multe cereri de adeziune, dar am instituit un filtru pentru a ne asigura de calitatea membrilor. Există o perioadă de 1-3 luni în care cei care doresc să vină în partid participă la întâlniri, stăm de vorbă, ne cunoaştem, ca decizia să se ia în cunoştinţă de cauză.

- Câţi membri aveţi în Bihor?

- În acest moment suntem 31.

- În campanie v-aţi delimitat de PSD, dar şi de PNL. Cu care din aceste partide aţi putea, totuşi, să colaboraţi?

- Cred că doar cu PNL, deşi din punctul meu de vedere şi PNL are propriii baroni. De asta am repetat totdeauna că nu dorim o alianţă cu ei, dar putem avea o colaborare pe proiecte punctuale, fără protocoale.

(Nota Redacției: acest interviu a fost luat vineri, 5 februarie, înainte ca, duminică, Guvernul să decidă abrogarea OUG 13, și publicat în numărul de luni, al săptămânalului BIHOREANUL)

Citiți în continuare, pe aceeași temă, articolele:

Premierul Grindeanu: Ordonanţa nr. 13, privind modificarea Codurile Penale, va fi abrogată. "Nu va intra în vigoare, ca să fiu clar"

Guvernul a abrogat OUG 13!​

Ioan Mang: "Oamenii ar trebui să se liniştească, să înceteze protestele", altfel "atacă democraţia"

Ce conţine Ordonanţa de abrogare dată de Guvernul Grindeanu. Are o capcană?

Ministrul Florin Iordache anunţă că va pune în dezbatere publică o lege pentru modificarea codurilor penale

Consiliul Superior al Magistraturii avertizează: Ordonanţa 13 ar putea intra, totuşi, în vigoare!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
14 Comentarii
Votat!
Am votat P.S.D. Respect opinia celorlalti care au votat altfel. Suntem de ceva timp pe acest pamant si cam stim cum sta treaba.
Postat 08 Februarie 2017, 16:17 de Maricel
!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
USR , încă o....victorie ! MOȚIUNEA A PICAT !
Postat 08 Februarie 2017, 15:45 de TDS
ERATA
...în Aleșd.... 175 mp
Postat 08 Februarie 2017, 15:41 de TDS
ARE
@ADINA: Are ! Din declarația de avereȘ 1.476 mp intravilan ( Oradea&Aleșd ), 12.150 mp agricol ( județul Satu Mare ), apartament 179 mp, casă locuit / spații comerciale a75 mp ( Aleșd ), 1 bucată AUDI A6, 1 bucată AUDI A 3 ! Dar are și un credit baban : 216.000 euro ( scadențe ăn 2017, 2018 și 2022 ). Pentru cârcotași : datele sunt luate din Declarația de avere depusă la începutul mandatului la Camera deputaților !
Postat 08 Februarie 2017, 15:40 de TDS
AȘA, DIN TATĂ ÎN FIU!!! TU DIN START, DEHELEAN JR ESTI NECORESPUNZATOR! AI AJUNS NOTAR, CĂ TATA ETC
ACUMA, e si un revers al medaliei: macar ai bani, presupunem! si ca nu mai esti asa hapsan!dar vad ca si tu opinezi deja politic prea inregimentat si cu discursul!te-ai adaptat!felicitari!
Postat 08 Februarie 2017, 15:35 de ADINA
ca-i asta nene ?
Zici ca e un aurolac . USR partidul cu palngere penala pentru finantarea campaniei electorale. Johannis cu dosar penal pentru casele de la Sibiu. Cine se asteapta sa-i votam, astia ne cred super idioti. Mai e digi24 cu manipularile.
Postat 08 Februarie 2017, 14:07 de un_cetatean
ong-ul gheilor
Sper c-o intelege si USR-ul ca miscarile “gen Occupy” nu sunt de dorit si nici de apreciat, miscari tipic stanga-extrema, apropiate comunistilor care occupy toata proprietatea privata; miscari ecologist-progresist-ateist-stangist fara respect pentru proprietatea privata si libertatea cuiva. E hilar sa te lauzi ca ai dormit in casa poporului, occupy parlamentu cica, e hilar apoi sa adormi la cea mai importanta parte a zilei, cand chiar se fac sedinte si se discuta bugetul si apoi sa le prezinti ca initiative benefice societatii si de success. Sau castiga stanga teren in interiorul partidului si devine “uniunea socialista romana” pe fata, asumat?
Postat 08 Februarie 2017, 13:46 de unu
ANTIPROTEST
D-le SILVIU înainte de-a vorbi de hoţi mai bine v-aţi educa " prlamentarii" voştri care ca nişte elevi actuali şicanează pe câte un biet profesor.Să stai cu curul pe nişte trepte din parlament, să umbli după ministrul justiţiei cu nişte coli A 4 pe care scrie RUŞINE să stai cu şezuta întoarsă la telespectatori, să dormi ca un geamantan pe fotolii din parlament în mod sigur nu o să vă aducă voturi aşa cum credeţi voi Şi CEL CU geaca roşie de la COTROCENI. ROMÂNI TREZIŢI-VĂ NU VĂ LĂSAŢI SPĂLAŢI PE CREIER DE SINISTRU RÂNJET.
Postat 08 Februarie 2017, 13:17 de Iancu_Remus
@TDS si @Citizen
Pai de ce credeti ca sustine cu atata inversunare, numitul, "statul de drept"?
Postat 08 Februarie 2017, 13:02 de User anonimizat
SOMNOROASE USR-ele
"Aveam aşteptări mult mai mari de la această generaţie nouă de politicieni de la USR, dar cred că domniile lor şi-au propus să salveze România prin somn, altfel nu înţeleg cum poti sa adormi în timp ce se dezbate bugetul ţării. De asemenea, pe Nicuşor Dan l-am văzut cu toţii cât este de pregătit!" ( Sorin Grindeanu-Parlament-motiunea de cenzura )
Postat 08 Februarie 2017, 12:53 de TDS
LOL
Exact dehelean vorbeste de hoti..???? ;-))))))))))
Postat 08 Februarie 2017, 12:40 de Citizen
SENIORUL 3
“Dupa ce Comisia judeteana Bacau a votat pentru retrocedarea averii familiei stirbey (cu un vot impotriva, cel al Directiei Silvice), au inceput tranzactiile cu cele 7.000 ha padure. Intr-o singura zi, pe 31 iulie 2006, au avut loc doua vanzari. Mostenitorii au dat padurea pe cinci milioane de euro societatii "Golles Turism si Gastronomie" (cu unic actionar cetateanul austriac Otmar Golles). Imediat – in aceeasi zi – firma lui Golles a revandut mosia firmei "Forestier Mu Silvicultura". Otmar Golles este "cercetatorul stiintific" al domeniului de vanatoare de la Balc, domeniu concesionat de la Ministerul Agriculturii de catre Ion tiriac. Golles a fost adus special din Austria pentru se ocupa de circuitul de hranire, gestionare si dezvoltare a vanatului la domeniul de la Balc. Cele doua tranzactii s-au facut la Oradea, "pe loc", la acelasi notar, Cornel Dehelean. "A existat un precontract. A fost gasit un cumparator. A fost un intermediar. S-a pus in aplicare o intelegere care s-a incheiat cu trei luni inainte de retrocedare", ne-a declarat Calin Husar (actionar la ziarul "Cotidianul"), unul dintre protagonistii acestei afaceri in calitate de mandatar al lui Sherban Georges Cantacuzino. "Am fost rugat de Sherban Georges sa-l ajut. Eu am fost la notariat, eu am deschis cont. El nu s-a putut deplasa. L-am cunoscut prin Nicolae Ratiu, familia Ratiu era foarte apropiata de familia stirbey", ne-a declarat Calin Husar. El sustine ca nu a luat nici un ban pentru servicii: "Am fost doar mandatar". (“Padurea Darmanesti a ajuns la oamenii lui Tiriac “/Romania libera 2007 )
Postat 08 Februarie 2017, 12:24 de TDS
SENIORUL 2
“Grecul cu dubla cetatenie a cumparat in anul 1996 teren intravilan la soseaua spre Sanmartin, aflat la o distanta de aproximativ doua sute de metri de sensul giratoriu de la capatul Cartierului Nufarul. Ciobanidis a achizitionat 6.700 de metri patrati (mp) de la Mihalek Gyorgy Ferencz si inca 5.700 de metri patrati de la Gondor Gizela, trecuta intre timp in nefiinta. Contractele de vanzare-cumparare au fost semnate in aceeasi zi, 12 aprilie 1996, la biroul notarului public Cornel Dehelean, intre vanzatorii Mihalek si Gondor si Silvia Moga, in calitate de mandatara a lui Ciobanidis in baza unei procuri. Cumpararea a fost validata prin acte autentice, in baza carora Ciobanidis s-a intabulat dreptul de proprietate sub B2, in colile de CF definitive 9721 Seleus pentru topograficul 459/3 de 5.700 mp, respectiv in CF 9722/2 de 6.700 mp. “ ( “ Teapa de 600.000 eruo “ / Gazeta de Oradea / 2006 )
Postat 08 Februarie 2017, 12:24 de TDS
SENIORUL 1
“ Vinovat este patronul firmei care a arvunit garsonierele încă din fază de proiect, Robert Ionescu, nimeni altul decât fiul fostului selecţioner de handbal Gigi Ionescu şi soţul Valentinei Ionescu, procuroarea care s-a sinucis în urmă cu 4 ani. Unde mai pui că o parte din locuinţe au fost girate şi pentru un împrumut de 100.000 euro, iar în final nici n-au fost terminate, căci escrocul a vândut până şi materialele de construcţii cu care trebuia să finalizeze investiţia. Materiale luate ghici cum? Pe datorie, garantate cu bilete la ordin fără acoperire! Totul s-a întâmplat cu complicitatea a doi notari cunoscuţi în Oradea, Florin Pană şi Cornel Dehelean, cercetaţi acum pentru neglijenţă în serviciu.” – “Ţeparul Ionescu: Fiul fostului selecţioner al Naţionalei de handbal a dat un tun imobiliar de 150.000 de euro “ (Bihoreanul/ 22august 2012 ) PS: Banuiesc ca seniorul Dehelean n-a patit nimic dar imi place textul….
Postat 08 Februarie 2017, 12:23 de TDS
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON