URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Noiembrie 2016, 07:43

Numărătoare de şpăgi: Doctoriţa Grigorescu de la Casa de Pensii lua mită "la foc automat"

Numărătoare de şpăgi: Doctoriţa Grigorescu de la Casa de Pensii lua mită 'la foc automat' SLUJBAŞ LA STAT, PATROANĂ LA PRIVAT. Medic de medicina muncii şi salariată a Casei de Pensii Bihor, Anca Grigorescu deţine împreună cu soţul ei, cardiologul Daniel Grigorescu, şi clinica Thoracut pe care, spun anchetatorii, a creditat-o cu 500.000 lei. Avea de unde: într-o singură zi, pe 16 iunie 2015, când poliţiştii au ridicat-o din cabinet, Anca Grigorescu strânsese de la pacienţi 2.650 lei...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Săptămâna trecută, doctoriţa Anca Grigorescu şi asistentul ei, Pelle Johannes, de la Serviciul de Expertiză Medicală al Casei de Pensii Bihor, au fost trimişi în judecată de procurorii DNA Oradea.

Este al doilea "cabinet" care ajunge în faţa instanţei pentru fapte de corupţie, după doctorul Ovidiu Pleşa şi asistenta Monica Ignat, al căror proces a început în ianuarie, iar rechizitoriul întocmit pe numele doctoriţei demonstrează că nu a fost cu nimic mai prejos decât colegul ei, dovedit cu nu mai puţin de 235 de şpăgi în 26 zile de "muncă". Din calculele anchetatorilor, în aceeaşi perioadă, Anca Grigorescu a luat mită de la 158 de pacienţi care i-au trecut pragul, 145 dintre aceştia fiind iniţial puşi sub urmărire penală...

Consultaţii în direct

După cum se ştie, Anca Grigorescu şi Pelle Johannes, alături de Vasile Sălăjan, şeful Serviciului de Expertiză Medicală al Casei Judeţene de Pensii Bihor, împreună cu doctorii Ovidiu Pleşa, Emilia Cun şi Ana Guţ, şi cu asistenţii Monica Ignat, Ioana Precup, Violeta Coşa şi Gianina Ţigan, au ajuns în atenţia procurorilor în ianuarie 2015, oamenii legii pornind de la o informaţie de notorietate în plan local: că pensionările de boală se fac doar pe bani.

Pentru a-i dovedi pe şpăgari, din 11 mai, sub coordonarea procurorului Gheorghe Berce de la Parchetul Bihor, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au infiltrat investigatori printre pacienţi şi au plasat sisteme audio-video în cabinetele medicale. Rezultatul? În numai două săptămâni, din cele 738 persoane care le-au trecut pragul, 733 au fost filmate că au "cotizat".

Pe 18 iunie, cei 10 experţi erau arestaţi preventiv, măsura fiind schimbată după o lună cu arestul domiciliar, iar după alte două luni cu controlul judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Între timp, dat fiind că şpăgile depăşiseră 10.000 euro, ancheta a fost predată DNA Oradea, ai cărei procurori, pentru a grăbi finalizarea investigaţiilor, au decis să "rupă" dosarul în cinci, câte unul pentru fiecare cuplu medic-asistent.

"Avem ceva aici"

Ovidiu Pleșa, medic șpagă Serviciul de Expertiză Medicală Casa de Pensii BihorPrimii trimişi în judecată, pe 26 ianuarie 2016, au fost Ovidiu Pleşa (foto) şi Monica Ignat. Medicul e inculpat pentru luare de mită în formă continuată, fiind acuzat că între 11 mai - 15 iunie 2015, deci în doar 26 de zile, a luat de la 235 de pacienţi şpăgi de 55.975 lei.

În rechizitoriu, procurorii le-au descris activitatea ca fiind specifică mai degrabă unui SRL decât unui cabinet medical. Doctorul şi asistenta îşi împărţiseră pacienţii pe categorii: "oameni serioşi", care dădeau şpăgi "serioase" chiar şi "pentru un căcat de concediu", şi respectiv "de la cort", "neruşinaţi" care nu cotizau cât trebuia şi cărora erau în stare să le respingă dosarele fără nicio justificare. Pentru a decide soarta fiecăruia, asistenta Ignat lua dosarele, le frunzărea şi le înmâna medicului, comunicându-i că "avem ceva aici" în momentul când descoperea plicul cu bani. În 163 de cazuri femeia a fost recompensată, primind fix o treime din sume, medicul pretinzând şi primind "rest" dacă bancnotele remise asistentei depăşeau "cota". În cele 26 de zile, Ignat, judecată pentru complicitate, a încasat 9.985 lei, mai mult decât salariul pe 5 luni.

Fără mofturi

Săptămâna trecută, procurorii DNA Oradea au finalizat cercetările şi în cazul doctoriţei Anca Grigorescu şi al asistentului Pelle Johannes. Actul de acuzare, ajuns şi în posesia BIHOREANULUI, arată că anchetatorii i-au audiat, pe rând, pe toţi pacienţii care au oferit "atenţii". În total, procurorii îi impută Ancăi Grigorescu 158 de fapte de luare de mită, totalizând 27.036 lei. Însă, spre deosebire de colegul ei, Ovidiu Pleşa, căruia i s-a reproşat că aviza dosarele în funcţie de cuantumul şpăgii, în cazul doctoriţei anchetatorii nu au reţinut un asemenea detaliu, deoarece femeia accepta şpaga indiferent de suma ce i se oferea, fie că erau 50 lei sau 200 euro.

Pentru a-i descrie "disponibilitatea", anchetatorii dau ca exemplu ziua de 15 mai 2015. După două zile în care absentase de la cabinet, iar dosarele medicale fuseseră preluate de asistent, prima grijă a doctoriţei a fost să scotocească după şpagă. "În data de 15 mai, inculpata îşi începe programul de lucru luând 6 dosare de pe birou şi luând din fiecare plicurile, pe care le-a aşezat, pe rând, în partea sa dreaptă. Imediat după aceea, a scos din fiecare plic sume de bani, în total 900 lei, sumă pe care a introdus-o în portofel", scriu procurorii.

Pacienţi suspecţi

În unele situaţii, anchetatorii nu au reuşit să stabilească identitatea celor care au oferit mita şi nici sumele plătite, arătând doar că "săvârşirea actului material rezultă din înregistrările audio video ambientale".

În cele mai multe cazuri, pacienţii au recunoscut din prima că au "uns-o", dar unii s-au încăpăţânat să mintă. E şi cazul unei orădence, A.V., înregistrată în dimineaţa aceleiaşi zile de 15 mai 2015 în timp ce pitea un plic cu bani în dosarul cu acte medicale pus pe biroul doctoriţei, de unde aceasta l-a luat. "Cu ocazia audierii, suspecta a declarat că nu a remis niciodată vreo sumă inculpatei. Această declaraţie va fi înlăturată ca nesinceră, având în vedere că intră în totală contradicţie cu înregistrările ambientale", se arată în actul de acuzare.

Cert este că, în timpul cercetărilor, toţi pacienţii audiaţi, în total 145, au fost puşi sub urmărire penală, dar apoi "iertaţi", soluţia fiind motivată prin gravitatea redusă a faptelor comise. Oricum, Tribunalul Bihor urmează să o confirme sau s-o respingă.

Johannes, şmanglitorul

Pelle Johannes, asistent Serviciul de Expertiză Medicală Casa de Pensii BihorPe asistentul Pelle Johannes (foto), DNA l-a inculpat pentru luare de mită în formă continuată, stabilind că primea între 150 şi 200 lei din fiecare "încasare" a şefei sale, dar şi că l-a "uns" pe şeful Serviciului, dr. Vasile Sălăjan, cu 250 euro, pentru ca acesta să avizeze dosarele unor pacienţi care voiau să fie încadraţi într-un grad de invaliditate ori să-şi prelungească concediile medicale.

Înregistrările au scos la iveală şi un alt obicei al asistentului: nemulţumit de procentul primit de la şefă, "dijmuia" şpăgile destinate acesteia. "În data de 20 mai, inculpatul a scos dintre mai multe documente medicale un plic conţinând o bancnotă de 100 lei, un alt plic conţinând o bancnotă de 50 euro şi un al treilea plic conţinând o bancnotă de 100 lei. Inculpatul şi-a însuşit aceste sume de bani, punându-le într-o pungă de carton aflată sub biroul său", consemnează procurorii. La fel s-a întâmplat şi în 22 mai când, profitând de absenţa doctoriţei,  asistentul şi-a tras parte din alte trei şpăgi.

Tăcere

Pe parcursul anchetei, Anca Grigorescu şi Pelle Johannes nu au făcut nicio declaraţie, uzând de dreptul la tăcere. Rămâne de văzut dacă vor face la fel şi în faţa judecătorilor de la Tribunal, unde procesul a început, deocamdată în Camera preliminară.

Cert e că, între timp, doctoriţa şi-a dat demisia de la Serviciul de Expertiză, dar poate profesa în continuare ca medic specialist în Medicina Muncii. Explicaţia? Interdicţia de a profesa, aplicată de procurori în timpul anchetei tuturor celor 10 inculpaţi, a fost ridicată la începutul acestui an de către instanţele de judecată, pe motiv că dosarul a fost atât de mediatizat încât nimeni nu s-ar mai încumeta să le dea şpagă. Dar oare ar continua s-o primească?


ŢÎRLE PENTRU TOŢI
Pe-o mână cu experţii

Leontin Țîrle, director șpagă Casa de Pensii BihorCorupţia de la Serviciul de Expertiză Medicală a fost întreţinută inclusiv de şeful Casei de Pensii Bihor, Leontin Ţîrle (foto), care primea cotă din şpăgile medicilor, sfârşind în final în aceeaşi bancă a acuzaţilor, după ce l-au denunţat chiar protejaţii săi. Medicii stabileau împreună sumele ce trebuiau achitate directorului, iar banii erau duşi în biroul acestuia sau în cel al şefului Serviciului, unde Ţîrle cobora să-i preia.

Din 2014 şi până în 2015, când afacerea le-a fost "falimentată", Ţîrle ar fi încasat de la medici cel puţin 8.400 euro, pentru a "tolera practica de a primi bani de la persoanele care se prezentau la cabinete", se arată în rechizitoriul prin care, pe 1 iulie 2016, directorul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, pentru luare de mită în formă continuată. Măsura a fost înlocuită, în scurt timp, cu controlul judiciar, menţinut şi în prezent, când procesul lui Ţîrle e pe rolul Tribunalului Bihor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON