Kevin Hoy, preşedintele Fundaţiei Smiles, care ajută 1.300 de bihoreni nevoiaşi: "Oamenii care doar strâng bani nu sunt fericiţi"

În urmă cu 15 ani, un englez a renunţat la viaţa lui în Leeds şi s-a mutat în România pentru a ajuta nevoiaşi, impresionat de soarta copiilor fără acces la educaţie şi a familiilor fără condiţii decente de trai.

Astăzi fundaţia sa, numită Smiles (zâmbete - n.r.), se îngrijeşte de peste 1.300 de persoane, copii români şi romi, bătrâni, adulţi fără adăpost, bolnavi şi victime ale violenţei domestice, investind în proiecte caritabile circa 1 milion de euro în fiecare an.

Kevin Hoy a vorbit BIHOREANULUI despre motivele care l-au determinat să se dedice bihorenilor nevoiaşi, destăinuind cum adună sponsorizările necesare şi poveştile de viaţă care l-au convins că o persoană de succes este una care-i ajută pe ceilalţi.

Copiii români nu zâmbeau

- Când şi în ce împrejurări aţi avut primul contact cu România? Ce impresie v-a lăsat ţara noastră?

- Am venit în România la câteva luni după Revoluţie. Văzusem la televizor primele imagini cu copiii din spitale şi orfelinate care au şocat lumea. Eram implicat în misiuni caritabile alături de biserica mea, aşadar am condus până aici un camion plin cu ajutoare - haine, alimente, medicamente, obiecte sanitare - pe care le-am împărţit în Arad. În 1990 am văzut multă sărăcie, dar ceea ce m-a tulburat a fost faptul că în România copiii nu zâmbeau deloc. Mai fusesem în ţări sărace, precum Mexic, Armenia şi Haiti, dar peste tot copiii erau copii şi se comportau ca atare. Nu şi în România.

- Cu ce v-aţi ocupat înainte?

- Am studiat şi am lucrat în contabilitate. Am simţit de tânăr, însă, că trebuie să îmbin activitatea mea cu credinţa, aşa că m-am implicat în managementul mai multor cântăreţi şi trupe creştine, cu care am călătorit prin lume.

- Ce v-a determinat să înfiinţaţi o fundaţie în România? Cum aţi ales Bihorul?

- În 1997 am înfiinţat în Anglia Fundaţia Smiles, prin care sprijineam proiecte în Armenia, Honduras şi România, în paralel cu jobul meu de manager. Cu timpul, mi-am dat seama că pentru a vedea rezultate concrete trebuie să mă concentrez pe un loc anume. Am ales Bihorul, căci aici mai avusesem misiuni. Am realizat că oamenii au nevoie de sprijinul nostru constant, nu doar o dată sau de două ori pe an, aşa că în 2001 am înfiinţat Smiles România şi am demarat proiectul Family Care, care oferă lunar alimente, haine, sprijin financiar şi medical mai multor familii din Bihor.

"Toată lumea mi-a spus că sunt nebun"

- Pe cine v-aţi propus să ajutaţi cu prioritate?

- Viziunea mea pentru Fundaţia Smiles a fost, este şi va fi de a ajuta oamenii în dificultate. Avem 20 de proiecte în mai multe localităţi din judeţ, pentru copii, bătrâni, familii, oamenii fără adăpost, bolnavi şi victime ale violenţei în familie.

- Două dintre localităţile în care fundaţia dvs are un impact palpabil sunt Tileagd şi Gepiu. Ce faceţi acolo şi cu ce rezultate?

- În Tileagd avem un centru comunitar cu şcoală, cabinet medical şi biserică. Avem 150 de copii la creşă, grădiniţă şi în clasele primare. De la început ne-am dat seama că educaţia în comunităţile rome nu va fi un proces simplu. Aceşti copii trăiesc în condiţii mizere şi greu pot fi integraţi în şcolile de stat. În şcoala noastră, înainte de ore, copiii fac duş şi iau micul dejun. Orele sunt şi ele "împachetate" interesant, combinând matematica şi româna cu muzica, dansul şi atelierele. Mulţi copii care au început la noi au absolvit liceul în Oradea şi şi-au găsit locuri de muncă.

- Şi la Gepiu?

- La Gepiu avem preponderent copii români, care beneficiază de programul after-school şi pe care-i ajutăm asigurându-le transport spre şi de la liceele din oraş. Când am ajuns acolo mulţi terminau doar opt clase, căci părinţii nu-şi permiteau să-i ţină la liceu. Ştiţi, la început, toată lumea mi-a spus că sunt nebun, că nu voi avea şanse să duc educaţia în locuri precum Tileagd sau Gepiu, dar acum se văd rezultatele.

Cazare pentru nevoiaşi

- Smiles ajută lunar familiile sărace cu alimente. Câte sunt şi cum intră în atenţia dvs?

- Am avut chiar şi 200 de familii, adică circa 1.000 de persoane, dar cu timpul unele au fost incluse în alte proiecte, mai aplicate. Acum în Family Care avem 60 de familii cu probleme. Pentru unele asigurăm alimente, pentru altele plătim facturile de electricitate, iar pe altele le ajutăm să-şi rezolve problemele medicale.

- Acordaţi un sprijin important persoanelor fără adăpost, inclusiv locuinţe temporare...

- Proiectul acesta are mai multe ramuri. În Oradea avem o echipă care vizitează circa 40 de persoane fără adăpost, le duc hrană şi haine şi încearcă să le găsească locuinţe, deşi nu toţi vor să părăsească strada. Tot în oraş, în spatele azilului Gutenberg, am amenajat un mic sat cu containere transformate în spaţii de locuit unde găzduim 40-50 de oameni. De asemenea, avem 30 de case în tot judeţul, pe care le-am cumpărat, unde cazăm pe perioade lungi familii care şi-au pierdut locuinţele. Avem şi un centru de cazare de urgenţă pentru persoanele rămase pe străzi şi unul pentru victimele violenţei domestice.

- V-aţi propus să realizaţi un centru pentru copiii cu dizabilităţi. În ce stadiu este proiectul?

- Centrul nostru cu dotări moderne se află în Salonta. Construcţia lui a fost finalizată şi suntem în faza de obţinere a autorizaţiilor necesare funcţionării. Investiţia nu va fi dedicată doar copiilor, ci şi adulţilor. Ei vor putea să stea acolo o zi sau un weekend, vor beneficia de terapii şi activităţi distractive. Cred că va fi un lucru bun şi pentru familiile lor. Tot în Salonta avem un centru rezidenţial pentru persoane care suferă de demenţă.

"A ajuta, cel mai mare succes"

- În câteva dintre proiectele dvs., activităţile de ajutorare sunt însoţite şi de unele religioase. Sunt acestea obligatorii pentru cei pe care-i ajutaţi?

- Ca organizaţie, suntem motivaţi de credinţă. Credinţa nu este, însă, o condiţie pentru ajutorul nostru. De programele Smiles beneficiază persoane care nu sunt baptiste ori penticostale şi care nu au o credinţă. Dacă o persoană are greutăţi şi o putem ajuta, o vom face.

- Există vreo poveste care v-a impresionat în mod deosebit?

- Am aflat multe poveşti care m-au marcat. În 2001, în timp ce mergeam spre Crinul Alb să iau cina, am văzut în pasajul subteran un băieţel flămând care cerşea. L-am dus cu mine la masă şi am aflat că provine dintr-o familie săracă din Tileagd, că are opt fraţi şi că în comunitatea lor nu există condiţii minime de igienă şi de trai. Ulterior i-am vizitat familia şi am aflat că nici unul dintre copii nu mergea la şcoală. Mi-am spus: fără educaţie nu-şi vor schimba niciodată condiţia! Aşa am început proiectele din Tileagd. O altă poveste care m-a tulburat a fost a unei tinere violate şi lăsate pe marginea drumului. În loc de casă, avea doar o valiză. Cineva, nu ştiu nici acum cine, i-a spus să mă caute. Se întâmpla în urmă cu 13 ani. I-am cumpărat o casă şi o ajutăm şi acum, inclusiv cu tratament medical, căci suferă de schizofrenie. Astfel de întâlniri mi-au schimbat perspectiva asupra vieţii. Acum ştiu că a ajuta pe cineva aflat la ananghie este cel mai mare succes pe care-l poţi avea.

Peste 4 milioane euro investiţi

- Cât costă ceea ce faceţi şi de unde vine finanţarea?

- Avem 1.300-1.400 beneficiari şi 100 angajaţi, toţi români, deci costurile de susţinere a fundaţiei nu sunt mici. Pe anul trecut s-au ridicat, cu tot cu investiţii, la 1 milion euro. De altfel, din 2002, doar în infrastructură - şcoli, case, centre de îngrijire şi medicale - am investit peste 4 milioane euro. Majoritatea banilor vin de la persoane, biserici, şcoli şi companii din Marea Britanie şi SUA, două dintre cele mai generoase naţiuni. Rezultatele şi seriozitatea ne dau credibilitate în rândul sponsorilor, pe care îi invităm în Bihor să ne cunoască beneficiarii, să ne vadă proiectele. Anul acesta am avut deja 300 de voluntari.

- Spuneaţi într-o conferinţă că locuiţi chiar şi nouă luni pe an în Bihor...

- Mi-am luat un angajament atunci când am început Fundaţia Smiles în România. Am trei copii, toţi mari, care mă înţeleg şi mă susţin. Deşi de 13 ani lucrez ca voluntar, fără niciun fel de salariu, am fost destul de norocos încât să nu trebuiască să-mi vând casa din Anglia, aşa că mă întorc acolo cam trei luni pe an. Când m-am decis, la 47 de ani, să renunţ la jobul meu şi să mă axez doar pe fundaţie, reuşisem să-mi strâng deja nişte bani. Evident, acum am mult mai puţin. Cred că tot ce avem - că e vorba de bani, inteligenţă, puterea mâinilor - trebuie folosit pentru a face societatea mai bună. Pentru mine, să ajut e o binecuvântare. Oamenii care doar strâng bani nu sunt niciodată fericiţi.

Schimbări în bine, dar...

- Cât de mult s-a schimbat, în opinia dvs., România în ultimii 26 de ani? Care credeţi că sunt acum cele mai importante probleme?

- Ţara s-a schimbat semnificativ în bine. Este trist, însă, că, în timp ce se finalizează investiţii moderne, încă mai există prea mulţi oameni care nu au condiţii minime de trai, cu toaletă în curte şi fără apă curentă.

- Cum colaboraţi cu autorităţile? Cât de bine îşi fac ele treaba?

- Relaţiile noastre cu autorităţile locale, cu primarul Oradiei, cu directoarea ASCO, sunt foarte bune. Uneori, însă, avem probleme cu birocraţia, care ne opreşte de la a-i ajuta la timp pe nevoiaşi.

- Care sunt rezultatele care vă fac mândru de activitatea Fundaţiei Smiles şi ce planuri de viitor aveţi cu aceasta?

- În 1990, după prima vizită, mi-am spus că vreau să mă întorc în România şi să aduc zâmbete pe feţele oamenilor. Şi cred că în ultimii 26 de ani, prin Fundaţia Smiles, mi-am îndeplinit obiectivul. Sunt mândru de asta. Pe viitor vrem să dezvoltăm şi mai mult proiectele pe care le desfăşurăm. Munca mea aici va fi gata când nu vor mai exista nevoi, şi încă există destule.