Fraudă demascată: Avocaţii Consiliului Judeţean au descoperit falsuri de resortul procurorilor în dosarul Policlinicii Mari

Un litigiu întins pe zece ani la Comisia Specială de retrocedări de la Bucureşti şi prelungit apoi încă patru ani în justiţie s-a încheiat luna aceasta, dând câştig de cauză Consiliului Judeţean Bihor în faţa Ordinului călugăresc Mizericordian, care a vrut să intre în posesia uneia dintre cele mai valoroase clădiri din centrul Oradiei: fosta Policlinică Mare din strada Republicii nr. 35.

După ce iniţial Comisia de retrocedare şi apoi Curţile de Apel din Oradea şi din Piteşti au dat satisfacţie Ordinului, procesul s-a încheiat spectaculos: Înalta Curte a întors atât decizia administrativă, cât şi pe ale celor două instanţe judecătoreşti, hotărând definitiv şi irevocabil ca imobilul să rămână în patrimoniul judeţului.

Reuşita se datorează unei echipe de avocaţi formate din orădeanul Mircea Ursuţa, bucureşteanca Dana Tofan şi târg-mureşeanul Ioan Sabău Pop, care au adoptat o strategie pe cât de simplă, pe tot atât de eficientă, demonstrând nu doar că imobilul nu fusese naţionalizat niciodată, dar şi că revendicarea s-a bazat pe manevre dubioase, cu "conotaţii penale". BIHOREANUL vă prezintă filmul unei tentative de rapt desfăşurate cu tenacitate, dar încheiate cu happy-end...
 
Revendicare...

Povestea litigiului a început în urmă cu 16 ani, în 2000, când în baza OUG 83/1999 Episcopia Romano-Catolică de Oradea înregistra la Comisia specială de retrocedare a bunurilor care au aparţinut cultelor religioase o cerere pentru restituirea unui complex constând în Spitalul Mizericordian (cunoscut ca Spitalul ORL, care a adăpostit şi sediul Direcţiei de Sănătate Publică), întins pe strada Republicii 33 şi pe strada Snagovului 2 (unde a funcţionat fostul sediu al Serviciului de Ambulanţă).
În luna septembrie a aceluiaşi an, Comisia consemna într-o Notă de Constatare că "din extrasul CF 1607, nr. topo 584/1, 586, 587, 588/1, 589 reiese că acest imobil a fost proprietatea Ordinului Mizericordian şi stabileşte restituirea Parohiei Romano-Catolice în calitate de proprietar". Motivul? Ordinul a putut demonstra atât faptul că aceste clădiri şi terenuri i-au aparţinut, cât şi că regimul comunist i le-a preluat abuziv prin Decretul 302/1948 privind naţionalizarea spitalelor private.
 
... după revendicare

După doi ani, în decembrie 2002, invocând OUG 94/2000, privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase, Ordinul Mizericordian (de astă dată direct, nu prin Episcopia Romano-Catolică) a pretins şi clădirea din Republicii 35, în care funcţiona fosta Policlinică Mare, construită iniţial ca Palat al Finanţelor şi care, de altfel, în momentul naţionalizării adăpostea Direcţia Finanţelor Oradea, nicidecum vreo instituţie sanitară.
După zece ani, în martie 2012, Comisia specială din subordinea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (a cărei conducere între timp a fost trimisă în judecată pentru fraude de sute de milioane de euro) a decis ca imobilul să revină misterioşilor călugări. Condus pe atunci de Radu Ţîrle, Consiliul Judeţean a atacat decizia Comisiei în justiţie, unde, după un traseu sinuos, pe 15 decembrie a.c. s-a dat verdictul final: Ordinul nu are niciun drept asupra clădirii.
 
Probe călugăreşti 

În revendicarea din 2002, Ordinul Mizericordian, reprezentat şi "format" dintr-o singură persoană, Fodor Jozsef (foto), vicarul Episcopiei, susţinea că imobilul din Republicii 35 a fost ridicat de mizericordieni între 1899-1900. Motivul? Călugării nu aveau bani din care să se întreţină Spitalul Mizericordian din vecinătate, aşa că au decis să ridice o "casă de chirie". Cine era chiriaşul? Administraţia Finanţelor austro-ungare din Oradea, cu care ar fi încheiat un contract pe 25 de ani, aşa că au comandat arhitectului Rimanoczy Kalman jr proiectarea şi executarea imobilului, ridicat cu bani împrumutaţi de la trei mănăstiri din Slovacia.

Ordinul a susţinut că dovada construirii clădirii pe spezele proprii ar fi un "Jurnal Financiar", adică o "contabilitate" de uz intern ce consemna diverse plăţi făcute, chipurile, în scopul edificării. Pe de altă parte, Ordinul a invocat înscrisuri din CF care ar arăta că terenul pe care s-a construit Palatul Finanţelor i-a aparţinut, fiind ocupat până în 1899 de o clădire demolată în locul căreia s-a ridicat "o clădire cu două etaje spre strada Principală (n.r. - Republicii de astăzi), iar spre strada Sztaroveszky (n.r. - actualul Bulevard Magheru) cu un etaj".

În fine, Mizericordienii au ataşat la dosar o adresă din 1962 a Sfatului Popular al Regiunii Oradea prin care acesta cerea Notariatului de Stat intabularea în CF a vechiului Spital Mizericordian, naţionalizat prin Decretul 302/1948, precum şi o alta, din 1967, prin care solicita şi intabularea "Policlinicii de Adulţi nr. 1" în baza aceluiaşi Decret de naţionalizare.
 
De la stat la stat

De cealaltă parte, de la revendicarea din 2002 până la retrocedarea din 2012, juriştii CJ au cerut Comisiei respingerea pretenţiilor Ordinului, deoarece acesta nu exista legal la data depunerii cererii, nefiind înregistrat şi neavând personalitate juridică, iar edificiul nu putea fi retrocedat în baza OUG 94/2000 din simplul motiv că nu a fost naţionalizat prin Decretul 302/1948, fiind proprietatea statului român încă înainte de instaurarea regimului comunist.

CJ a susţinut că Palatul a fost construit de statul austro-ungar, pe un teren ce aparţinuse Ordinului Mizericordian, clădirea intrând în baza Tratatului de la Trianon în proprietatea Regatului Român după Marea Unire de la 1918. Regimul comunist nu avea cum să naţionalizeze un imobil ce aparţinea deja statului, cu atât mai puţin cu cât Palatul Finanţelor nu putea fi preluat în baza Decretului privind naţionalizarea spitalelor. În ce priveşte "Jurnalul Financiar", CJ a arătat că acesta nu putea fi o probă, neavând nicio ştampilă, nefiind autentificat de nicio instituţie a statului austro-ungar până în 1918 ori a statului român după, şi neconţinând nicio factură sau contract, nici între Ordin şi arhitectul Rimanoczy, nici între Ordin şi Finanţele maghiare.

Cât despre înscrisurile din CF, juriştii CJ au acuzat topograful angajat de Ordin că a suprapus, pur şi simplu, numerele topografice ale terenurilor din Republicii 33 şi Snagovului 2 (folosite pentru retrocedarea din 2000 a vechiului Spital Mizericordian) aşa încât în 2002 aceleaşi parcele să se "potrivească" şi pentru Palatul Finanţelor din Republicii 35. În fine, juriştii CJ au descoperit un document al Ordinului din 1947, care arăta că "Spitalul Mizericordian avere n’are, se susţine din cheltuielile de spital ale bolnavilor, din venitul farmaciei şi din vânzarea produselor agricole". Deci nu şi din pretinse chirii de pe urma Palatului Finanţelor...
 
Schimbare de strategie

Cu toate acestea, în 2012 Comisia a decis retrocedarea imobilului evaluat în 2009 la 5 milioane euro. Cum după un an Curtea de Apel Oradea a menţinut Decizia, CJ a făcut recurs la ÎCCJ, angajând de data asta o echipă de avocaţi redutabilă, alcătuită din orădeanul Mircea Ursuţa (foto), Dana Tofan din Bucureşti şi Ioan Sabău Pop din Târgu Mureş, care au schimbat radical strategia de apărare, lăsând deoparte atuul că statul român a "moştenit" Palatul de la cel maghiar, şi concentrând argumentaţia pe slăbiciunea adversarului, care nu îndeplinea condiţia elementară pentru a beneficia de restituire, neavând niciun act care să demonstreze că imobilul i-ar fi fost naţionalizat după 6 martie 1945.

De asemenea, avocaţii au evidenţiat că Ordinul nu există legal, desfiinţând singurele înscrisuri ale acestuia, o adeverinţă emisă de Secretariatul de Stat pentru Culte în 2002 şi un proces-verbal de aşa-zisă reînfiinţare semnat de fostul episcop Tempfli Jozsef şi de vicarul Fodor Jozsef, valabilă de la 15 ianuarie 2003, deci după formularea revendicării.

Avocaţii au evidenţiat şi că, dacă restituirea în 2000 a vechiului Spital Mizericordian din perimetrul Republicii 33 - Snagovului 2 a fost făcută legal, imobilul având destinaţia de spital şi fiind preluat de stat prin Decretul 302/1948 de naţionalizare a spitalelor, în ce priveşte imobilul din Republicii 35 nu există nicio dovadă că a avut altă funcţiune decât de Palat al Finanţelor, neputând fi naţionalizat, aşadar, ca spital. De altfel, în anexa Decretului respectiv, ce înşiră toate clădirile naţionalizate în întreaga ţară, imobilul nu figurează nicăieri. "E inadmisibil să dispui o retrocedare fără să ai la dosar dovada preluării de către statul român", au arătat avocaţii, demonstrând, de asemenea, că Ordinul n-a plătit niciodată vreun impozit pentru clădirea din Republicii 35, cum ar fi făcut un proprietar.

Cel mai grav e, însă, că restituirea fostului Palat al Finanţelor "a fost dispusă în 2002 pe baza unor documente, inclusiv înscrisuri de CF, care în 2000 au stat la baza restituirii Spitalului Mizericordian din Republicii 33, făcându-se cu rea credinţă o confuzie între cele două imobile", au mai punctat avocaţii.

Deşi la Curtea de Apel Oradea au pierdut, pe baza acestor argumente reprezentanţii CJ au obţinut rejudecarea procesului la o altă Curte de Apel, din Piteşti. La fel ca omologii orădeni, judecătorii piteşteni au decis în această primăvară la fel: menţinerea Deciziei Comisiei şi implicit retrocedarea clădirii, doar în baza înscrisurilor de CF, adică a presupunerii că dacă terenul pe care a fost construit Palatul a aparţinut Ordinului, atunci şi clădirea a fost tot a acestuia.
 
Urme şterse

Pe parcursul procesului, avocaţii CJ au făcut o descoperire uluitoare: în condiţiile în care prin Decizia din 2012 a restituit Mizericordienilor fostul Palat al Finanţelor, un colţ din aşa-numita Casă a Vameşilor (fostul Spital de Boli Infecţioase) şi aşa-numitul Depozit de Tutun (o anexă dintre cele două clădiri), Episcopia Romano-Catolică se intabulase deja cu un an înainte, în 2011, pe întreaga Casă a Vameşilor şi pe Depozitul de Tutun, deşi nu avea niciun act de proprietate şi niciun act prin care să fi dovedit că i-ar fi fost retrocedate vreodată de vreo Comisie sau vreo instanţă. Mai mult, respectiva Casă a Vameşilor fusese anterior Spitalul Sztaroveszky, construit în 1906 (deci după edificarea Palatului Finanţelor) de către o fundaţie privată purtând acelaşi nume, din donaţiile unor cetăţeni, Mayer Antal şi Sztaroveszky Imre, care nu avuseseră nicio legătură cu Ordinul Mizericordian.

"Episcopia şi-a intabulat fraudulos dreptul de proprietate exact pe o parte din obiectul cererii de retrocedare din 2002 formulat de Ordinul Mizericordian", au remarcat avocaţii, adăugând că "toate numerele topo folosite la revendicarea Palatului Finanţelor în 2002 au fost folosite anterior pentru retrocedarea Spitalului Mizericordian în 2000". Suspiciunea le-a fost întărită şi de un alt detaliu, la fel de spectaculos: deşi au cerut ca instanţa să oblige Ordinul să prezinte dosarul de retrocedare din 2000 pentru a face comparaţii cu retrocedarea din 2012, Mizericordienii nu l-au prezentat.

Inclusiv Curtea de Apel Piteşti a constatat că în mod cu totul inexplicabil dosarul primei restituiri nu se mai afla nici la Comisie, nici la Arhivele Naţionale, fiind cu totul dispărut. Deşi nu au spus-o textual, singura explicaţie plauzibilă nu putea fi decât una: ştergerea oricărei urme a fraudei. "Până la urmă, acestea sunt elemente conexe cauzei, care s-ar impune într-o formă sau alta să fie lămurite de organele de urmărire penală. În ce ne priveşte, ca avocaţi ai Judeţului Bihor nu putem face altceva decât să exercităm o apărare în conformitate cu mandatul încredinţat, transmiţând clientului toate informaţiile esenţiale pentru ca acesta să facă demersurile care se impun pentru reîntregirea domeniului public judeţean", au mai arătat avocaţii. Altfel spus, luând act de manevrele Ordinului, conducerea CJ este cea care poate sesiza Parchetul.
 
Fără întoarcere

În finalul procesului, pe 15 decembrie 2016, ÎCCJ a dat câştig de cauză CJ, luând act de neconcordanţele de ordin topografic şi istoric, dar mai ales de amănuntul cel mai important subliniat de avocaţi, şi anume că - fie şi ipoteza că ar fi deţinut Palatul Finanţelor - Ordinul n-a putut face dovada elementară că imobilul i-ar fi fost naţionalizat.

Reacţia Episcopiei Romano-Catolice a fost previzibilă. "Considerăm că este o hotărâre profund injustă, în condiţiile în care, având în dosar aceleaşi probe, două instanţe de fond, Curtea de Apel Oradea şi Curtea de Apel Piteşti, au constatat legalitatea şi temeinicia deciziei de retrocedare nr. 2634/07.03.2012, iar instanţa supremă din Bucureşti a înlăturat pur şi simplu toate aceste probe şi a admis contestaţia formulată de Consiliul Judeţean", a transmis Episcopia printr-un comunicat de presă, adăugând că ÎCCJ ar fi încălcat grav Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la proprietate, sugerând că s-ar putea adresa CEDO.

O eventualitate care, însă, e greu să-i aducă câştig de cauză de vreme ce în faţa instanţelor din ţară a avut la îndemână posibilitatea de a-şi fi dovedit drepturile, fără a reuşi...

"Nu puteam câştiga procesul fără o colaborare foarte bună cu Consiliul Judeţean. Am apreciat încrederea pe care atât fosta conducere, cât şi cea actuală au avut-o în strategia pe care am propus-o şi faptul că am avut libertatea de a o pune în aplicare"
Mircea Ursuţa, avocat

"TRADUCERE" ÎN POZĂ
S-au înstăpânit pe ce nu era al lor

Pentru că judecătorii puşi să decidă soarta retrocedărilor nu înţelegeau "manevrele" făcute în Cartea Funciară cu numerele topografice şi cadastrale dezmembrate de-a lungul timpului, avocaţii CJ le-au ataşat un ortofoplan ce prezintă o "poză de sus" a tuturor clădirilor şi terenurilor aflate în perimetrul străzilor Republicii, Snagovului şi Magheru pretinse de Ordinul Mizericordian. Folosindu-se de el, avocaţii au explicat că în 2002 Ordinul a pretins 5.329 mp (suprafaţa conturată cu roşu), Comisia retrocedându-i 2.626 mp (contur verde), adică Palatul Finanţelor şi un colţ din Spitalul de Boli Infecţioase, care nu i-a aparţinut niciodată şi pentru care n-a avut niciun act, fiind construit în 1906 sub denumirea Spitalul Sztaroveszky de o fundaţie privată.

Cu contur galben a fost marcat în stânga jos vechiul Spital Mizericordian (fostul Spital ORL) care a aparţinut Ordinului şi i-a fost restituit legal în 2000, iar în dreapta sus aceeaşi clădire a fostului Spital Sztarovesky şi a fostului Depozit de Tutun pe care călugării s-au intabulat ilegal în 2011, în timpul procesului, fără să aibă nici acte de proprietate, nici de retrocedare. "Cu privire la vechiul complex mizericordian există acte perfecte, dar absolut nimic cu privire la complexul compus din Palatul Finanţelor, Casa Vameşilor (n.r. - Spitalul de Infecţioase) şi Depozitul de Tutun (n.r. - dintre cele două clădiri)", au explicat avocaţii, subliniind că "din 2002 până în 2012 Ordinul "s-a intabulat fraudulos pe diferenţa între conturul roşu şi conturul verde". Lucru pe care l-ar putea edifica procurorii...

ÎN PLASĂ
Destinaţia: Palat Administrativ
Deşi este una dintre cele mai reprezentative clădiri din Oradea, fosta Policlinică Mare, nefolosită de la mijlocul anilor 2000, a intrat într-un accelerat proces de degradare, CJ neputând investi în reabilitare tocmai pentru că era revendicată. La solicitarea Primăriei, în luna septembrie imobilul a fost înfăşurat într-o plasă de siguranţă, pe cheltuiala CJ, care a alocat în acest scop 117.000 lei.

În 2010, cu doi ani înaintea Deciziei de retrocedare din 2012, conducerea de atunci a judeţului avea în plan reabilitarea fie din fonduri proprii, fie din fonduri UE, pentru a o folosi ca Palat Administrativ, în condiţiile în care instituţia este înghesuită pe un nivel în actualul sediu din Parcul Traian, împărţit cu Prefectura, şi în care achită lunar sume de ordinul zecilor de mii de euro pentru plata chiriei unor structuri proprii risipite în mai multe locaţii din oraş. Până în prezent, actuala conducere a CJ nu luat nicio decizie.