URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
09 Iunie 2015, 07:13

Adio, Sanyi! După 15 ani în fruntea judeţului, baronul Alexandru Kiss e scos pe tuşă doar cu cătuşele

Adio, Sanyi! După 15 ani în fruntea judeţului, baronul Alexandru Kiss e scos pe tuşă doar cu cătuşele PĂPUŞARUL. Înfipt la şefia Consiliului Judeţean şi a UDMR Bihor, Alexandru Kiss şi-a câştigat de-a lungul timpului faima de “păpuşar”, cu oameni postaţi în funcţii-cheie doar pentru a răspunde intereselor sale. Prin intermediul “marionetelor”, acuză procurorii, Kiss a racordat la banii publici afacerişti care l-au recompensat cu comisioane grase. Săptămâna trecută, după o prea lungă reprezentaţie, spectacolul “păpuşarului” a luat sfârşit în zornăit de cătuşe...
Adio, Sanyi! După 15 ani în fruntea judeţului, baronul Alexandru Kiss e scos pe tuşă doar cu cătuşele DUPĂ 20 DE ANI. Marţea trecută, Beneamin Rus (prim plan) şi Alexandru Kiss (fundal) au fost trimişi pentru o noapte în Arestul Poliţiei. Pentru vicepreşedintele CJ nu era însă o premieră: cu fix două decenii în urmă a mai stat după gratii, o săptămână, pentru contrabandă. Acum, zice el, a fost mai bine. Ba chiar „fain”, fiindcă e „atmosferă bună, colegi buni, apă caldă, şi telefonul nu sună”...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Săptămâna trecută, DNA Oradea a făcut o demonstraţie de forţă. Marţi, la ora 14, Alexandru Kiss, fost preşedinte al Consiliului Judeţean, acum vicepreşedinte şi totodată lider al UDMR Bihor, a fost săltat pentru mită, abuz în serviciu şi spălare de bani, iar după o jumătate de oră l-a urmat şi magnatul Beneamin Rus, patronul grupului Selina, pentru instigare la abuz şi spălare de bani.

Măsura a fost luată într-un dosar pe care procurorii l-au "dospit" mai bine de un deceniu, scoţându-l de la sertar abia anul trecut. Atunci au dezvăluit, pentru prima dată, hăţişul combinaţiilor prin care firme precum Keviép şi Selina s-au lipit de contracte publice bănoase, în schimbul unor şpăgi de peste 1 milion euro achitate, printr-un carusel ingenios, celebrului tandem Alexandru Kiss-Alexandru Mudura. Acum, DNA vine cu o nouă dezvăluire: printr-o firmă care furniza cărbune CET-ului, cei doi au mai câştigat, în 4 ani, cel puţin 3,2 milioane euro. Bani negri!

Gunoi de milioane

Dosarul pus pe tapet anul trecut era o premieră pentru justiţia bihoreană, referindu-se la fapte până atunci doar bănuite, şi anume că în administraţia Oradiei şi a judeţului contractele importante au fost împărţite, o lungă perioadă, pe şpăgi grase. Sforarii? Liderul UDMR Bihor, Alexandru Kiss, şef al CJ în anii 2004-2008, iar acum, la fel ca în 2000-2004, vicepreşedinte, plus magnatul Alexandru Mudura (foto), patronul Lotus Center şi amic cu politicieni de vârf din Ungaria.

Cea mai importantă trânteală dezvăluită de DNA este parteneriatul pentru construcţia haldei ecologice de gunoi a Oradiei, încheiat în 2003 de Primăria Oradea, pe atunci condusă de Petru Filip, cu firma ungară Keviép, deţinută de Miklóssy Ferenc, preşedintele Camerei de Comerţ din Debreţin. Aceasta primea în folosinţă gratuită un teren pe care urma să-l amenajeze din fonduri proprii, primind în schimb dreptul de a exploata pe 20 ani halda de deşeuri, câştigurile fiind estimate atunci la minim 12 milioane euro.

Parteneriatul a fost negociat cu conducerea Primăriei, iar Keviép a fost declarată câştigătoare deşi iniţial punctajul maxim fusese acordat unui alt concern din Ungaria, descalificat însă la selecţie din motive puerile, precum "poziţia incoerentă şi lipsită de fermitate a reprezentanţilor", "poziţii de natură să slăbească încrederea comisiei de negociere" ori "modul defectuos de comunicare şi prezentare". Decizia comisiei de evaluare a fost atacată ca nejustificată de reprezentanţii consorţiului, dar membrii comisiei şi-au menţinut poziţia, hotărând perfectarea înţelegerii cu Keviép.

Pro-Selina

Între firmele care au dat şpăgi pentru a obţine contracte se numără şi grupul Selina, patronat de Beneamin Rus. Pe lista lucrărilor oferite în acest mod sunt, potrivit datelor procurorilor, cele pentru deszăpezirea drumurilor din judeţ, reabilitarea a 6 km de drum judeţean între Şoimi şi Uileacu de Beiuş (pentru care iniţial s-au prevăzut 10 milioane lei, dar în final i s-au plătit 15 milioane lei), plus lucrări de apă şi canalizare în Sînmartin în valoare de 1 milion euro. Tot prin şpagă ar fi pus mâna Rus, în mandatul aceluiaşi Kiss, şi pe pachetul majoritar de acţiuni la societatea Drumuri Judeţene, care aparţinea Consiliului Judeţean, şi pe terenurile pe care acum se înalţă cartierul Luceafărul, transferate administraţiei judeţene de Ministerul Apărării.

În cel din urmă caz, zice DNA, terenurile au fost vândute printr-o licitaţie măsluită, cu un caiet de sarcini aranjat anume pentru Selina: puteau concura doar firmele de construcţii care aveau cel puţin 3 milioane euro disponibile, cu lucrări de minim 10 milioane euro în ultimii 3 ani şi care, tot în ultimii 3 ani, realizaseră cel puţin 100 de apartamente. Or, cu excepţia Selinei, pe atunci nicio altă firmă din Bihor nu îndeplinea condiţiile! Un evaluator ales de Kiss a stabilit preţul terenului la doar 58,52 euro/mp în Calea Aradului şi 47,88 euro/mp pe str. Universităţii, deşi preţul mediu din zonă ajungea la 150 euro/mp, iar apoi preşedintele CJ s-a ocupat personal de obţinerea aprobărilor pentru proiectele urbanistice şi dezmembrarea suprafeţelor destinate vânzării.

Paguba? 8,6 milioane euro. Asta nu doar pentru că terenurile au fost subevaluate, ci şi pentru că din cei aproape 47.340 mp din Calea Aradului CJ a luat bani doar pe 17.372 mp,  iar din cei 162.444 mp de pe str. Universităţii a încasat preţul pentru numai 30.736 mp. Altfel spus, CJ a vândut doar parcelele de sub blocuri, fără ca să mai încaseze niciun leu pentru drumurile de acces, alei şi spaţiile verzi. Mai mult, în contractul cu Selina, Kiss nu a impus obligaţia ca firma să construiască locuinţele la preţurile "sociale" promise, motiv pentru care proiectul iniţial a devenit unul de lux, preţul locuinţelor triplându-se la 1.200 euro/mp.

Şpăgi prin circuit

Bunăvoinţa faţă de Keviép şi Selina a fost răsplătită regeşte. DNA afirmă că firma maghiară i-a recompensat pe Kiss şi Mudura cu 300.000 euro, iar Selina cu 700.000 euro, în ambele cazuri banii fiind "transferaţi" printr-un mecanism complex în care au fost implicaţi şi doi foşti asociaţi ai lui Mudura din firma Martex Construct, Bojtor Vilmos şi Gheorghe Roatiş. Aceştia au avut rolul de a "albi" banii prin firmele Ariston Distribution Corporation Ltd Londra şi Wasleys Worldwide LLC Washington (controlate de Bojtor), respectiv prin Martex Trans Oradea (administrată de Roatiş), sub masca unor vânzări de utilaje şi materiale.

Astfel, Miklóssy Ferenc (patronul Keviep) a vândut către Ariston utilaje de 187.000 euro, transferate apoi către Martex, de unde au fost cumpărate la suprapreţ prin intermediul societăţii East Bau Construct Oradea, aparţinând fiului său, Miklóssy Ferenc Laszlo, cu peste 500.000 euro.

În cazul lui Beneamin Rus, spălarea banilor s-a făcut prin intermediul offshore-ului Wasleys, dar într-un mod diferit. La solicitarea firmei Trameco, aparţinând lui Rus, un producător german de utilaje a livrat firmei intermediare a lui Bojtor utilaje de 500.000 euro, de unde ulterior au fost revândute firmei Trameco cu 1,2 milioane euro.

Diferenţele de bani, spun procurorii, au ajuns la Kiss şi Mudura prin intermediul lui Bojtor, care îi scotea din contul firmelor şi îi înmâna personal celor doi.

"Prietenul cu barbă"

Mecanismul a fost ales de Mudura din trei variante gândite de Kiss, pe considerentul că era cel mai sigur şi furniza o aparenţă de legalitate comisioanelor pe care cei doi urmau să le încaseze. "Pur şi simplu sunt electrizat! Eşti abil!", s-a exprimat Mudura într-o discuţie interceptată de SRI şi redată acum în referatul prin care DNA a cerut reţinerea lui Kiss şi Rus.

În schimbul spălării banilor, intermediarii aveau şi ei partea lor de câştig, fixată de Kiss şi Mudura. "El (n.r. - Bojtor) a cerut 1%. Eu am stabilit că 3% primeşte el, plus 1% pentru cheltuieli, deci maxim 4%", îi transmitea Kiss lui Mudura.

Din discuţii reiese că de învârteli nu era străină nici fosta viceprimăriţă a Oradiei Rozalia Biro, acum senator, cu care şeful UDMR ţinea legătura în timpul negocierilor cu Keviép. Pe 7 octombrie 2003, de pildă, Kiss a întrebat-o pe Biro, cu referire la primarul Petru Filip (foto), acum senator PSD: "Nu s-ar putea ca prietenul tău cu barbă să joace puţin alături?". Iar Biro a răspuns că problema e ca rezolvată, întrucât primarul "nu are prea multe de ales".

De altfel, interceptările arată cum afacerea decisă de grupul Kiss-Mudura a fost executată apoi în Consiliul Local, unde UDMR şi PD erau majoritare. Într-o discuţie din 30 septembrie 2003, Kiss îl informa pe Miklóssy că "s-a schimbat poziţia Consiliului Local referitor la acel lucru, aşa cum am vorbit noi, aşa că pe data de 3 încep discuţiile cu voi, legate de groapa de gunoi", liderul UDMR spunându-i şi cum a exclus concurenţa: "Noi aşa i-am atins pe ceilalţi că nu au asigurat finanţarea".

"Turnătorie" despre CET

În dosarul Luceafărul şi în cel privind halda de gunoi, DNA a anunţat încă de anul trecut punerea sub urmărire penală a lui Kiss şi Mudura, pentru mită şi spălare de bani, precum şi punerea sub învinuire a lui Bojtor Vilmos (foto), pentru complicitate la luare de mită şi spălare de bani, şi a lui Gheorghe Roatiş, tot pentru spălare de bani. Totodată, au fost puşi sub urmărire şi Beneamin Rus, patronul Selina, şi cei doi afacerişti unguri, Miklóssy Ferenc senior şi junior, ambii pentru spălare de bani.

Chestionaţi atunci de BIHOREANUL, Mudura şi Miklóssy au susţinut că ar fi victime colaterale într-un război a cărui ţintă principală era Kiss. În schimb, şeful UDMR-ist i-a luat în derâdere pe procurori, sugerând că dosarul va avea aceeaşi soartă ca a celelorlalte în care a mai fost cercetat în trecut: clasarea.

S-a cam înşelat, însă. Speriaţi că ar putea ajunge după gratii, Bojtor şi Roatiş s-au pus la dispoziţia DNA, au confirmat spălările de bani, ba chiar, pentru a-şi uşura situaţia, au dezvăluit procurorilor şi o nouă trânteală, pe seama CET-ului.

Căpuşă de 43 milioane euro

După cum reiese din documentele DNA, jumulirea Electrocentrale a fost gândită de Bojtor şi pusă în aplicare prin intermediul aceleiaşi Martex Trans, firma patronată în acte de Gheorghe Roatiş, dar controlată în realitate de Kiss şi Mudura, care în anii 2004-2008 a livrat centralei nu mai puţin de 1,5 milioane tone de cărbune, în valoare totală de 43 milioane euro!

"Conectarea" la CET a fost posibilă prin intervenţiile lui Kiss, Mudura şi Bojtor "asupra funcţionarilor Electrocentrale implicaţi în derularea procedurilor de achiziţie", nenominalizaţi însă. Mai mult, pe parcursul contractelor, şeful UDMR ar fi intervenit şi pe lângă firma ungară Matrai, de la care Martex lua cărbunele, dar şi la Primăria Oradea, unde o avea pe Biro, "pentru aprobarea contractării unui credit de 18 milioane lei, necesar pentru achitarea cărbunelui", astfel încât plăţile să curgă şnur.

Potrivit calculelor DNA, la un singur transport cu trenul, comisionul era de 35% din preţul de achiziţie. Martex factura cărbunele către CET cu 43.936,40 euro, sumă din care plătea furnizorului Matrai 22.910,77 euro, 6.221,60 euro transportatorului pe teritoriul Ungariei şi 3.663,80 euro pentru transportul pe teritoriul României. Restul erau cheltuiţi, chipurile, pe servicii conexe: "comisionul" de 8.007,54 euro per garnitură ce intra în buzunarele lui Kiss, Mudura şi Bojtor, şi profitul lui Martex de 7%, adică 3.132,69 euro.

În total, cei trei au încasat "comisioane" de cel puţin 3,2 milioane euro, din care, susţin procurorii, Kiss şi Mudura jumătate. "Pentru a disimula adevărata natură a provenienţei banilor, participanţii au încheiat în mod repetat mai multe contracte fictive de comision cu firme paravan ori au încorporat foloasele necuvenite în preţul de achiziţie al cărbunelui". Altfel spus, "băieţii deştepţi" s-au îmbogăţit pe seama creşterii cheltuielilor pentru încălzirea oraşului.

Cătuşe pe alese

Aşa cum sperau, delaţiunile le-au fost de ajutor lui Roatiş şi Bojtor. Deşi amândoi au avut de câştigat gras din tunuri, în cazul CET procurorii l-au inculpat doar pe Kiss. Mudura ar fi avut cu siguranţă aceeaşi soartă, dacă nu trecea la cele veşnice.

Bojtor, care a încasat "comisioane" de 1,6 milioane euro, a scăpat însă de acuzaţii în acest caz, aşa cum nici Roatiş n-a fost luat la întrebări cum se cuvine despre datoriile de peste 6 milioane lei neachitate de Martex bugetului de stat, ANAF rămânând doar să se ocupe de executarea silită a firmei.

Roatiş şi Bojtor au scăpat şi de cătuşele pe care, marţea trecută, procurorii le-au pus doar lui Kiss şi Rus. Aceştia au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi prezentaţi, o zi mai târziu, în faţa Tribunalului cu propunere de arestare preventivă, fără succes, însă.

Liber de la judecător!

După 5 ore de dezbateri şi alte 4 ore de deliberări, judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus cercetarea celor doi sub control judiciar. "Solicitarea de arestare preventivă nu se justifică. Faptele lui Alexandru Kiss nu sunt mai grave decât au fost anul trecut, nici el nu e un pericol mai mare doar prin simplul fapt că doi inculpaţi dau declaraţii împotriva lui", a spus avocatul şefului UDMR, Răzvan Doseanu.

Celor doi li s-au stabilit, în schimb, mai multe interdicţii. Kiss, de pildă, nu are dreptul de a deţine funcţii ori să mai desfăşoare vreo activitate în Consiliul Judeţean, în timp ce Rus nu poate exercita calitatea de administrator şi nici desfăşura vreo activitate în propriul grup de firme. În cazul amândurora, interdicţiile sunt valabile pe perioada controlului judiciar, fixat pe 60 de zile, dar care poate fi prelungit.

Decizia nu este definitivă, DNA contestând-o, dar numai în privinţa lui Kiss, astfel că propunerea de arestare a vicepreşedintelui CJ urmează să fie analizată săptămâna aceasta de Curtea de Apel Oradea.

Semne de întrebare

Dincolo de evoluţia măsurilor preventive, rămân de lămurit, în perioada următoare, mai multe aspecte neclare ale cazului. Deşi DNA spune că atribuirea contractelor către firmele şpăguitoare s-a făcut prin intervenţii şi presiuni asupra factorilor decidenţi din Primăria Oradea şi Electrocentrale şi a comisiilor de atribuire, niciunul dintre responsabilii celor două instituţii în perioada 2004-2008 nu apare în anchetă.

Pe de altă parte, stârneşte nedumeriri şi durata neobişnuită a cercetărilor în acest dosar. Ce-i drept, el derivă din alte cercetări, demarate în 2003 cu privire la corupţia din Compania de Apă Oradea. Documentele arată, însă, că grupul infracţional a fost conturat în 2-3 ani şi apoi a fost monitorizat informativ, fără însă vreun rezultat palpabil. După cum se vede, convorbirile lui Kiss erau interceptate de SRI încă de acum 12 ani, inclusiv cu mandate de siguranţă naţională, o procedură specială ce impune întocmirea stenogramelor aproape imediat, pentru utilizarea lor cu promptitudine, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

De asemenea, documentele externe, privind circuitul banilor între firme, au parvenit de la autorităţile judiciare din Ungaria, Germania şi Olanda de cel puţin 8 ani, deci anchetatorii ar fi avut tot timpul pentru a stabili faptele, încadrarea lor juridică, legăturile dintre făptaşi şi implicarea fiecăruia.

Fapte prescrise

Cu toate acestea, urmărirea penală a început abia în 2010 - faţă de fapte, nu faţă de persoane - iar până în 2014, când s-a anunţat punerea sub urmărire a membrilor grupului, dosarul a mai zăcut în nelucrare încă 4 ani, până când oamenii de legătură între "boşi" şi banii negri, Bojtor şi Roatiş, au decis să-şi dea drumul la gură.

Cine şi de ce a tergiversat cercetările? Încă nu se ştie. Cert e că, pe lângă paguba produsă comunităţii prin pierderea unor sume imense şi prin neputinţa de a îndepărta asemenea personaje din funcţii-cheie, există şi consecinţe legale: afaceriştii care au dat şpăgile, de pildă, au scăpat de acuzaţia de dare de mită pentru că, între timp, a intervenit prescrierea răspunderii penale.

În rest, pentru Bojtor, Roatiş, Rus şi cei doi Miklóssy acuzaţiile au rămas neschimbate. Doar în cazul lui Kiss s-au înmulţit, şeful UDMR urmând să răspundă în total pentru 4 infracţiuni de spălare a banilor, abuz în serviciu contra intereselor publice, luare de mită şi trafic de influenţă, toate în formă continuată. Asta dacă nu-i mai ţin procurorii dosarul la sertar încă un cincinal...


STOP JOC
Scos pe uşa din dos

Dacă pe Beneamin Rus avocaţii l-au sfătuit să nu facă declaraţii despre acuzaţiile aduse, Alexandru Kiss le-a respins vehement, prin comentarii acide la adresa DNA. "Se spune că am creat un prejudiciu pentru că n-am vândut un teren. Contractul e aşa prevăzut că, în cazul în care nu va construi, terenurile trebuie date înapoi. Sunt campion al lumii! N-am vândut ceva şi cu asta am creat un prejudiciu", a spus Kiss miercurea trecută, la ieşirea din Tribunal, unde s-a judecat arestarea lui.

Vicepreşedintele CJ neagă că ar fi primit şpăgi de la furnizorii de cărbune ai CET, punând  acuzaţiile pe seama unor presiuni pe care procurorii le-ar fi făcut asupra lui Bojtor.  "Domnul Bojtor s-a iluminat sau nu ştiu ce s-a întâmplat cu dânsul, că a zis că mi-a dat mie şi la domnul Mudura. Dânsul este implicat şi în prima parte, cu Selina, unde mă gândesc că l-au strâns cu uşa sau cu ce se strânge mai nou", a zis şeful UDMR.

Kiss a afirmat că, deşi la Arest a fost "fain", e hotărât să-şi ducă la capăt mandatul de vicepreşedintele al CJ, dar apoi nu mai doreşte să candideze la vreo funcţie publică: "Nu ştiu ce va urma, dar probabil cariera politică s-a terminat. Eu oricum nu mai candidam, pentru că la 60 ani te gândeşti şi la altceva. Acum or să aibă alţii grijă să nici nu pot".

Liderul UDMR a respins totuşi povestea că ar fi o victimă politică, servită de colegii din organizaţia judeţeană într-un comunicat de presă emis marţi, imediat după reţinerea sa. "Nu are nicio conotaţie politică. Ce pot să spun? Unii spun că sunt nevinovaţi, alţii că sunt victime ale unor abuzuri. Eu spun doar că niciodată n-am fost incorect cu instituţia pe care am condus-o", a susţinut Kiss.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
udmr - urmeaza...
...erau ceva nume prin articol: kiss,biro,filip, aici e distrugerea orasul nostru..si mai au invatat ceva: boicotul. Oameni fara character, plini de hotie si plagiat. Oricum vor urma si ceilalti, dar discutia este de avere> Trebuie confiscata si redata cetatenilor furati si batjocoriti. Cu cata nerusinare psd si udmr rade de amaratii din popor. Dar justitia va regla asta...e singura sansa !!!
Postat 09 Iunie 2015, 08:08 de TC
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON