URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 02 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 Decembrie 2017, 09:49

Lecţia de reciclare: Colectarea selectivă a deşeurilor se transformă în obicei în tot mai multe şcoli din Oradea

Lecţia de reciclare: Colectarea selectivă a deşeurilor se transformă în obicei în tot mai multe şcoli din Oradea FĂRĂ COMENTARII. Elevii Colegiului Naţional Iosif Vulcan n-au ripostat defel când profesorii i-au anunţat că au zilnic o nouă "temă": să colecteze selectiv deşeurile, iar în coşurile galbene să arunce doar resturile care pot fi refolosite
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pe lângă matematică, istorie, engleză şi alte discipline, tot mai mulţi elevi orădeni învaţă o altă lecţie importantă: colectarea selectivă a deşeurilor.

Constrânşi să se încadreze într-un buget fix, directorii de şcoli caută să reducă cheltuielile, aşa dându-şi seama unii dintre ei că facturile pentru salubritate pot fi reduse dacă în loc să arunce de-a valma deşeurile, elevii şi profesorii le pregătesc pentru reciclare. În ultima lună, patru şcoli orădene au cerut operatorului licenţiat RER Ecologic Service să le suplimenteze numărul containerelor galbene, pentru colectarea materialelor refolosibile.

Test de gospodărire

Începând din octombrie, Primăria a descentralizat cheltuielile tuturor şcolilor din oraş. Concret, în loc să le plătească "din oficiu" facturile, municipalitatea a virat fiecărei şcoli o sumă fixă, iar directorii trebuie să le achite ei. Dacă rămân cu bani, au dreptul să-i folosească pentru investiţii şi achiziţii, iar dacă nu se încadrează în buget, riscă să-şi piardă funcţiile, deoarece nu sunt buni manageri.

Responsabilizaţi vrând-nevrând, mulţi directori au început să caute soluţii pentru reducerea cheltuielilor. Au început să fie mai atenţi la becurile uitate aprinse, la robinetele prin care apa curge degeaba şi chiar la coşurile de gunoi!

Reciclarea nu costă

 directorul Colegiului Naţional Emanuil Gojdu, Florin NicoarăCa orice persoană juridică din Oradea, unităţile de învăţământ plătesc facturile de salubritate în funcţie de volumul deşeurilor menajere produse. Pentru fracţia uscată - compusă din PET-uri, hârtii, cartoane, metale, sticle şi alte resturi ce pot fi revalorificate - clienţii RER Ecologic Service, indiferent că sunt persoane fizice ori juridice, nu plătesc niciun leu. "Fireşte, am căutat să reducem cantităţile de deşeuri menajere şi am început să reciclăm", spune directorul Colegiului Naţional Emanuil Gojdu, Florin Nicoară (foto).

De altfel, aproape orice deşeu produs într-o şcoală sau într-o grădiniţă este valorificabil. "Ce se aruncă la coş? Hârtii şi plastic", spune Nicoară. Aşa că a început să doteze sălile de clasă cu un al doilea coş, exclusiv pentru fracţia uscată, şi le-a impus tuturor profesorilor şi elevilor să colecteze selectiv deşeurile. Urmarea? După nicio lună, cantitatea de resturi menajere s-a înjumătăţit! "Încă nu avem două coşuri în toate clasele, dar urmează, şi atunci vom recicla şi mai mult", crede directorul.

Mai greu cu adolescenţii

Simona Martin, director Colegiul Iosif VulcanLa fel s-a întâmplat şi la Colegiul Naţional Iosif Vulcan, unde directoarea Simona Martin (foto) a pus un coş galben în fiecare sală. "În consiliul profesoral le-am explicat colegilor că ridicarea deşeurilor reciclabile este gratuită şi că trebuie să fim responsabili", spune profesoara. Drept urmare, diriginţii au ţinut lecţii la clasă despre importanţa colectării selective.

Măsura e respectată cu stricteţe de elevii mici şi de liceeni, dar încă nu şi de gimnazişti. "Sunt convinsă că vor deprinde curând şi ei acest obicei. Până la urmă, toţi elevii noştri se formează acum pentru viaţă", spune Martin, bucuroasă că şcolarii învaţă lecţia reciclării, importantă nu doar pentru buzunarele tuturor, ci şi pentru mediul înconjurător.

Exemplul propriu

directoarea Liceului Greco-Catolic Iuliu Maniu, Antonia NicaCu acelaşi gând a acţionat şi directoarea Liceului Greco-Catolic Iuliu Maniu, Antonia Nica (foto). "Eu reciclez acasă, mi-am convins şi vecinii, iar la începutul acestui an chiar îmi propusesem să implementez colectarea selectivă şi în şcoală. Acum, de nevoie, am instaurat noua regulă", spune profesoara. La fel, a pus în fiecare sală de clasă un al doilea coş de gunoi, iar dascălii le-au explicat elevilor importanţa reciclării.

Câteva zile mai târziu, însăşi directoarea a verificat dacă regulile sunt respectate. "Într-o clasă de-a VII-a am găsit deşeurile amestecate. Am răsturnat coşul şi, în faţa lor, le-am separat. De atunci nu mai sunt probleme", zice Nica. În prezent, 75% din deşeuri sunt trimise la reciclare, aşa că directoarea a cerut RER Ecologic Service să suplimenteze numărul containerelor galbene. La fel au făcut şi omologii ei de la Colegiile Gojdu şi Vulcan, dar şi de la Liceul Ady Endre.

Pe de altă parte, RER a oferit şcolilor autocolante cu care să inscripţioneze coşurile de gunoi rezervate materialelor reciclabile, iar reprezentanţi ai societăţii au mers în şcolile unde au fost invitaţi pentru a explica regulile colectării selective. În fond, şi operatorul de salubritate, şi orădenii au acelaşi scop: recuperarea cât mai multor materiale care pot fi refolosite.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON