URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Aprilie 2018, 20:30

Medalion Beethoven, joi, la Filarmonica de Stat

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Melomanii sunt aşteptaţi din nou la Filarmonica de Stat. Astfel joi, de la ora 19, Medalionul Beethoven cuprinde lucrările Uvertura Leonora nr. 3, Concert nr. 5 „Imperialul” pentru pian şi orchestră în Mi bemol major, Simfonia a II-a în Re major, op. 36. Invitaţii concertului simfonic sunt dirijorul Tiberiu Popovici şi pianistul Viciniu Moroianu.

Beethoven a fost recunoscut ca unul din cei mai mari compozitori din istoria muzicii şi o personalitate proeminentă a clasicismului vienez, lucrările sale - mai ales cele din ultima perioadă de creație - având și amprenta elementelor stilistice ale romantismului.

Prima lucrare  a concertului de joi seara este Uvertura Leonora, nr. 3. Fidelio este singura operă pe care Beethoven a scris-o, inspirată de o melodramă franceză (Bouilly) a epocii revoluţionare. Atmosfera Concertului nr. 5 pentru pian şi orchestră în Mi bemol major, op. 73, are caracter eroic, motiv pentru care a primit denumirea „Imperialul”. Concertul se încheie cu Simfonia a II-a în Re major, op. 36. Perioada în care a luat naştere simfonia poartă semnele unei tragedii inevitabile din viaţa lui Beethoven: el devine conştient de faptul că îşi va pierde auzul. Simfonia a II-a rămâne una din cele mai luminoase compoziţii beethoveniene.

Dirijorul invitat, sătmăreanul Tiberiu Popovici, şi-a început studiile la Școala de Muzică din Oradea. La sfârșitul anilor ’80 obține o diplomă de studii la Sorbona, în Franţa. Pe lângă concertele susținute în străinătate, dirijează concerte în biserici renumite din Paris.

Solistul invitat, Viniciu Moroianu, s-a născut la București, într-o familie de muzicieni. Are un repertoriu vast, incluzând prime audiții și lucrări ample mai rar abordate. În prezent conduce o clasă de pian ca profesor la Universitatea Națională de Muzică din București.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON