URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 15 DECEMBRIE 2017

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La actualul nivel de dezvoltare, Oradea are nevoie de ajutor de la Bucureşti în tot mai mică măsură. Probabil cel mai mare cadou ar fi să fie lăsată în pace. Dacă sistemul de redistribuire a  veniturilor nu ar fi fost bulversat de "revoluţia fiscală", lucrurile ar fi mers, în continuare, decent.
Zic şi eu
Adrian Cris
La 99 de ani de la momentul astral al Marii Uniri, ţara nu ne leagă nici prin şosele, căi ferate şi aeroporturi care să faciliteze o bună circulaţie a oamenilor şi mărfurilor, nici printr-o educaţie care să ofere şanse egale, nici printr-un sistem sanitar care să nu ne îmbolnăvească şi mai grav pe unii, în timp ce alţii ne tratăm la Viena ori Istanbul, nici printr-o administraţie care să ne uşureze viaţa în loc să ne facă zile fripte.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
În aprilie 1972, Charlie Chaplin se întorcea în America după un exil de 20 de ani. Fusese alungat în 1952 de senatorul McCarthy din pricina unor presupuse simpatii comuniste. Charlie Chaplin n-a fost cetăţean american - era născut în Londra - însă americanii l-au iubit ca pe unul de-al lor. Dar, cu toată dragostea, nu l-au putut salva atunci când urgia statului s-a stârnit împotriva sa. În aprilie 1992, Regele Mihai se întorcea în România după un exil de 45 de ani. Fusese alungat în 1947 de noul regim comunist, condus de Petru Groza...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu proiectul de amenajare a Pieței Ferdinand?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Una dintre dilemele pe care le au cetăţenii români, chiar şi cu asigurări de sănătate achitate la zi prin CAS, este cine le plăteşte cheltuielile de spitalizare şi de tratament dacă au fost victimele unui accident sau unei agresiuni, în condiţiile în care furnizorii de servicii medicale îi "taxează" atunci când autorii acestor fapte nu sunt identificaţi.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât  nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Acum că se apropie Crăciunul, iar magazinele vor fi acoperite cu funde roşii şi globuri argintii, nu strică să discutăm puţin despre tehnicile folosite de magazine pentru a stoarce cât mai mulţi bani de la cumpărători.
26 Octombrie 2017, 12:23

Amicale de lux, vineri și sâmbătă, pentru handbaliștii de la CSM Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Handbaliștii de la CSM Oradea nu vor sta în pauza competițională, cauzată de întreruperea campionatului Diviziei A și, la finele acestei săptămâni, și-au programat o dublă amicală în compania unei formații de primă ligă, AHC Potaissa Turda.

Cele două meciuri ale elevilor antrenorului Sebastian Tudor se vor desfășura la Arena Antonio Alexe, vineri și sâmbătă. Ca de obicei, la meciurile de acasă ale handbaliștilor de la CSM, intrarea va fi liberă.

De menționat că în acest moment, CSM Oradea se situează pe primul loc al Seriei B din Divizia A, cu punctaj maxim, după primele cinci partide disputate, iar Potaissa Turda a ocupat locul III în ediția 2016-2017 a primului eșalon handbalistic al României și în cadrul aceleiași stagiuni, gruparea clujeană a disputat finala Challenge Cup. Totodată, echipa din Turda ocupă locul al III-lea după opt etape în actuala ediție a Ligii Naționale la handbal masculin, cu cinci victorii din opt partide disputate.

În acest context, se anunță două jocuri de gală pentru orădeni, în compania uneia dintre cele mai bune echipe din țară. Vineri, primul joc este programat de la ora 17, iar sâmbătă, cel de-al doilea, va debuta de la ora 11.

Pe de altă parte, de notat că în această săptămână, de luni până miercuri, la Oradea s-a pregătit și echipa națională de tineret a României la handbal masculin. Acest lot a susținut un mic cantonament, ce a cuprins șase ședințe de antrenament în Arena Antonio Alexe.

Următorul meci oficial al echipei de handbal CSM Oradea este programat pentru data de 5 noiembrie. Formația bihoreană se va deplasa atunci la Sibiu, pentru confruntarea cu HC din localitate, într-un joc ce va conta pentru etapa a VII-a din Seria B a campionatului Diviziei A.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii

FOTO BIHOREANUL

  • Luaţi exemplu! Agricultorii bihoreni au atras în judeţ 141 milioane euro (FOTO)
  • Accident cu trei răniţi lângă Beiuş: Şoferul unui BMW a ratat o depăşire, s-a lovit de o dubiţă, iar cele două maşini au ajuns în şanţ (FOTO)
  • Accident cu maşina Poliţiei în Oradea, în faţă la hotel Ramada (FOTO)
  • 300 de amenzi într-o zi: Poliţiştii români şi maghiari au împânzit şoselele de pe graniţă (FOTO)
  • Creştini… pe jumătate: După ce au ascultat colinde, consilierii judeţeni din Bihor şi-au reluat bătăliile obişnuite (FOTO)
  • Sute de fapte bune pe un singur hol: Târg de Crăciun la Celestica Oradea, susţinut de companie pentru ONG-urile din oraş (FOTO)
  • Fundaţia Pyramid Learning Center şi-a inaugurat cel de-al doilea centru pentru copiii cu autism şi AD-HD (FOTO)
  • CSM CSU Oradea a jucat slab şi a pierdut cu 81-87 în faţa timişorenilor. Achim anunţă măsuri în cadrul lotului! (FOTO)
  • Casa de Pensii Bihor, închisă: Toţi angajaţii au declanşat un protest spontan din cauza salariilor mici (FOTO)
  • Omagiu şi miting: Protestatarii orădeni l-au comemorat pe Regele Mihai, iar apoi au manifestat împotriva Guvernului PSD-ALDE (FOTO / VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON